Mădălin Hodor și Mihai Demetriade, angajați de multă vreme ai Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, sunt în același timp și angajați ai Serviciului Român de Informații. Ei vor spune că nu-i adevărat, că sunt angajați sau colaboratori ai Academiei Naționale de Informații Mihai Viteazul. Dar ar fi contraziși de însăși academia cu pricina, care în chiar primul rând al capitolului „Despre noi” de pe site-ul instituției spune cât se poate de clar: „Academia Națională de Informații Mihai Viteazul este o componentă esenţială a Serviciului Român de Informații”. Bun, să spunem că Mădălin Hodor și Mihai Demetriade nu sunt plătiți de SRI. Dar sunt plătiți de „o componentă esențială” a SRI.
„Care-i problema?”, vor întreba, foarte probabil, mulți. Chiar, care e? Sau e vreo problemă?
Desigur că este o problemă. O ditamai problema. Doi oameni care lucrează, teoretic, la cercetarea arhivelor Securității acceptă să ia bani de la instituția descendentă a Securității. Vor mai fi ei obiectivi în cercetările lor? Vor face tot ce le stă în putință pentru a scoate la iveală, eventual, legăturile dintre Securitate și noile servicii de informații ale țării, dintre Securitate și afacerile de top din România capitalistă? Vor mai fi cercetările lor independente?
Dacă cei doi n-ar fi identificat măcar o problemă de imagine în faptul că sunt angajați și la CNSAS, și la SRI în același timp, atunci Mădălin Hodor ar fi anunțat pe contul său de Facebook momentul racolării. Spune atâtea prostii acolo, atât de des, încât ar fi putut să ne spună și asta. Dar n-a făcut-o. A fost nevoie de o interogare venită de la g4media către „componenta esențială” a SRI pentru a afla această informație. De ce, dacă totul e în regulă? De ce, dacă nu era nimic de ascuns, dacă e ceva cu care două fanioane ale societății civile acceptate să se mândrească? Dacă nu era întrebarea celor de la g4media, probabil că încă multă vreme am fi fost nevoiți să ingurgităm sentințele lui Mădălin Hodor drept unele venite de la un independent membru al societății civile (ce talent au, de ceva vreme, Revista 22 și Societatea Timișoara să gireze toți colaboraționiștii…). Nu putem să nu ne întrebăm: ce era Mădălin Hodor în aprilie 2019, când îi lua apărarea procurorului general Augustin Lazăr în scandalul prestațiilor acestuia din urmă în dosarele deținuților politic de la Aiud? Era Mădălin Hodor atunci doar un angajat al CNSAS care vorbea în numele instituției fără să aibă acest drept și fără să fie autorizat să o facă sau era deja un angajat al SRI căruia i se ceruse să sară în apărarea unui șef de parchete semnatar de protocoale neconstituționale între SRI și PG?
Dar oare când a scris despre deținuții politic de la Pitești (legionari, da, dar și țărăniști, liberali și chiar apolitici) că „erau doar niște căcați cu ochi care se torturau între ei pentru un blid în plus. Cu voluptate aș spune”, ce era Hodor? Doar un angajat CNSAS, o săgeată SRI sau direct susținător al Securității ca poliție politică? Când i-a desconsiderat pe deținuții politic din perioada comunistă a României, spunând că, de fapt, toți am fost deținuți, doar că închisoarea era mai mare, oare ce era Mădălin Hodor, dincolo de a fi emitentul unor tembelisme? N-o să știm niciodată. Poate și pentru că, deși SRI spune clar: „Vă comunicăm că domnii Mihai Demetriade și Mădălin Hodor susțin activități didactice în cadrul programului postuniversitar de educație permanentă democrația și totalitarism. Programul a debutat în martie 2021”, în ultima declarație de avere a lui Hodor, din mai 2022, nu apare vreun venit de la ANIMV, în timp ce Demetriade declară, tot în mai 2022, că ar fi încasat de la ANIMV doar 500 de lei. Băi, băieți, ori ne luați de proști, ori vă vindeți foarte ieftin!
(preluare libertatea.ro/Patrick André de Hillerin)
