Doctorul Radu Ionescu, șeful Secției de Chirurgie Plastică de la Spitalul de Ortopedie și Chirurgie Plastică MedLife, a prezentat, pe contul de Instagram, un caz al unei foste paciente operate de falsul medic italian Matteo Politi.

„Situația acestui impostor este mult mai gravă decât a prezentat-o presa. Aici mă refer la mutilările pe care le-a efectuat în urmă practicării medicinei fără drept.

O să va prezint un caz al unei paciente care a venit la mine în cabinet pentru a încerca să rezolve situația lăsată de acest impostor, o mutilare în urma unei operații de augumentare cu mastopexie.

Multumesc pacientei că a acceptat să public pozele. Singura rugăminte a dânsei a fost să informez potențialele paciente de chirurgie plastică faptul că este foarte important să se informeze serios asupra mediculului care va practica intervenția chirurgicală.

Pe lângă rezultatul dezastruos estetic pe care îl are, are și încă o complicație locală care se numește necroză de areolă. Practic, în urma actului chirurgical se întrerupe vascularizarea zonei pigmentare a sânului, determinând la nivelul acestuia o zonă cicatricială, mutilantă, extrem de greu de rezolvat chirurgical într-un timp ulterior. Se recomandă să aștepte până la un an de zile și atunci se vor încerca niște manevre chirurgicale de reconstrucție a acestei zone. Dacă nu, vom încerca printr-un tatuaj să remediem situația local”, a transmis dr. Radu Ionescu, medic specialist în chirurgie reconstructivă şi estetică a sânului, pe Instagram Stories.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.