Frații Gruia Stoica și Vasile Didilă nu au avut nicio emoție înainte de ședința adunării creditorilor RAFO Onești, aflată în faliment, din 23 iulie, la care a fost supusă la vot oferta firmei Roserv Oil (fosta TEF Infrastructura), din grupul Grampet controlat de ei, de preluare a platformei industriale a rafinăriei: Roserv Oil deținea la acel moment o creanță cu drept de vot de 216,94 milioane lei asupra RAFO, adică 90% din datoriile totale ale rafinăriei (cifrate la peste 241 milioane lei) și peste 95% din totalul creanțelor creditorilor prezenți la ședință.

Astfel, în pofida opoziției ANAF, a sindicatului Rafinorul Onești și a câtorva creditori salariali, adică a tuturor celorlalți creditori prezenți la ședință, oferta Roserv Oil, de 6 milioane dolari plus TVA, a fost aprobată chiar prin votul creditorului supermajoritar Roserv Oil. Fiscul s-a opus pentru că oferta nu era „echivalentă cu valoarea de evaluare a bunului supus valorificării”, de peste 108 milioane lei. Pe de altă parte, suma încasată de 6 milioane dolari reprezintă aproape exact cuantumul creanțelor celorlalți creditori ai RAFO Onești, potrivit tabelului definitiv al acestora, astfel încât, în prezent, ar exista bani pentru plata acestor datorii.   Tranzacția a fost anunțată oficial pe 27 iulie de către lichidatorul judiciar al RAFO, Casa de Insolvență Transilvania (CITR).

Prețul tranzacției s-a cifrat astfel sub nivelul minim decis de creditori în mai anul acesta, de 15 milioane dolari plus TVA, și chiar sub cel avansat de ofertantul maghiar Dalmex Kft. și respins de creditori ca insuficient, de 6,2 milioane dolari plus TVA. Firma din Ungaria nu prezentase însă nici suficiente acte pentru a-și dovedi bonitatea financiară, după cum a relatat atunci în exclusivitate Profit.ro.

„Comisia de negociere a constatat că oferta finală depusă de Roserv Oil SRL oferă siguranța încasării prețului în termenul de plată de 3 de zile de la data la care oferta este declarată câștigătoare, respectând astfel principiile maximizării averii debitoarei, siguranței încasării prețului și celerității”, se arată într-un document al CITR. Aceeași sursă relevă că, în cursul lunii iulie, Roserv Oil a devenit principalul creditor al RAFO preluând creanța deținută asupra rafinăriei de către fostul acționar majoritar Petrochemical Holding GmbH, entitate controlată de omul de afaceri rus Iakov Goldovski. Respectiva creanță a ajuns inițial în posesia companiei-mamă a Roserv Oil, Trans Expedition Feroviar SRL din același grup Grampet, iar de acolo a fost transferată cumpărătorului platformei industriale a rafinăriei.

Trans Expedition Feroviar SRL s-a subrogat în drepturile Petrochemical Holding GmbH în baza prevederii din Codul Civil potrivit căreia „Subrogația este consimțită de creditor atunci când, primind plata de la un terț, îi transmite acestuia, la momentul plății, toate drepturile pe care le avea împotriva debitorului”, cu precizarea: „Subrogația operează fără consimțământul debitorului. Orice stipulație contrară se consideră nescrisă”.

Prin aceeași operațiune, creanța a ajuns ulterior de la Trans Expedition Feroviar la Roserv Oil. Grupul Granpet nu a răspuns solicitării Profit.ro cu privire la cuantumul plății efectuate către Petrochemical Holding în schimbul creanței asupra RAFO până în momentul publicării acestui articol. Neclară rămâne deocamdată, în aceste condiții, și soarta procedurii internaționale de arbitraj intentate de către Petrochemical Holding în vara anului trecut împotriva statului român la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) de la Washington și în care firma lui Goldovski acuză România de încălcarea Tratatului privind Carta Energiei, un acord internațional încheiat în 1994 de statele din Europa și fosta Uniune Sovietică ce statuează principiile colaborării internaționale în domeniul energiei și care conține și prevederi privind protecția investițiilor străine în sectorul energetic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.