Abandonul de familie este o faptă penală tot mai des întâlnită în județul Cluj. Din anul 2015 până în prezent există aproximativ 100 de cazuri de abandon de familie soluționare de judecătorii clujeni. Este necunoscută din ce cauză un oraș care se clasează mereu pe primele locuri în statisticile cu privire la dezvoltarea economică, nivelului de trai, numărul de muncitori activi din județ ș.a poate să fie martor unor fapte penale atât de josnice. Peste 50 de cazuri din cele 101 s-au soluționat în favoarea victimelor.
În România se acordă atenție deosebită ocrotirii familiei și relațiilor sociale ce se stabilesc între membrii acesteia, pe de o parte, și între aceștia și instituțiile existente în stat, pe de altă parte. Cu toate acestea, cazurile de abandon de familie sunt „practici” destul de întâlnite chiar și actualmente. După o analiză amplă a dosarelor de pe rolul instanțelor de judecată (Judecătoria, Tribunalul și Curtea de Apel) din Cluj-Napoca am identificat în ultimii 4 ani, un număr total de 101 cazuri penale de abandon de familie. Cazurile analizate, priveau în special părinți care nu au plătit conform prevederilor legale, pensia de întreținere a minorilor în ultimele 3 luni dinaintea plângerii părții vătămate; cazuri de părinți care și-au abandonat copiii minori, lăsându-i fără niciun ajutor din partea celor care i-au adus pe lume.
Sentințele au oferit pedepse și mai aspre și mai îngăduitoare, în funcție de gravitatea faptei și modul în care partea acuzată s-a apărat. Există multe cazuri, mai precis 17, de procese care s-au finalizat prin retragerea plângerii din partea persoanei vătămate. Motivația retragerii plângerii este necunoscută, la fel cum și modul în care cele două părți au ajuns la un comun acord. Procesele care s-au încheiat cu o soluționare favorabilă pentru victimă au fost 53 din 101, iar pedepsele propuse pentru cei acuzați au variat de la amendă în valoare de 1.800 de lei, muncă în folosul comunității, supraveghere pe o perioadă de doi ani și chiar închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Printre dosarele examinate și sentințele atribuite am identificat chiar și 8 cazuri de soluții oferite în favoarea inculpatului. Persoanele acuzate de abandon de familie, au scăpat basma curată de procesul penal, fără să fie făcute publice motivele întemeiate pentru care o asemenea infracțiune nu a fost pedepsită deși în procesele anterioare majoritatea dintre ei au fost condamnați. Două procese au fost desființate cu trimitere spre rejudecare în procesul penal, iar 21 sunt încă nesoluționate.
Prin urmare, după toată această poveste a proceselor și a modului lor de soluționare, putem afirma clar că 53 dintre cazuri s-au finalizat cu o adevărată pedeapsă pentru inculpat. Această concluzie este destul de satisfăcătoare din punct de vedere moral, deoarece imaginea nepermisivă pe care o oferă judecarea faptei de „abandon de familie” ajută la înlăturarea cazurilor penale pe viitor.
Adrian Gurzău, condamnat penal pentru abandon de familie
Un exemplu public în acest sens îl reprezintă fostul deputat Adrian Gurzău, finul Elenei Udrea care a fost condamnat penal pentru neplataalocației alimentare către copilul pe care îl are din prima căsnicie. Un procuror de la Parchetul Judecătoriei Cluj-Napoca a vrut să îi închidă acestuia dosarul penal, însă Amalia Gurzău a câștigat în instanță contestația făcută pe ordonanța dată de acesta. Gurzău are o pedeapsă cu suspendare, însă în prezent este urmărit penal în dosarul de abandonul de familie (unde nu plătește pensia alimentară copilului făcut cu prima soție), iar dacă este trimis în judecată și condamnat, sentința este obligatorie cu executare.
Abandonul de familie în legislația penală
Pentru a avea o imagine cât mai clara despre gravitatea acestei infracțiuni penale, trebuie să definim abandonul de familie. Abandonul de familie reprezintă fapta persoanei care, deși are obligația legală de întreținere față de o altă persoană, o părăsește, o alungă sau o lasă fără ajutor, expunând-o unor suferințe materiale sau morale. În același timp, se va considera abandon de familie și neîndeplinirea, cu rea-credință, a obligației de întreținere. Mai mult decât atât, în categoria abandonului de familie intră și neplata, cu rea-credință, timp de 3 luni, a pensiei de întreținere stabilite pe cale judecătorească.
Abandonul de familie nu este o noutate în legislația penală, delictul fiind reglementat atât de vechiul Cod penal, cât și de cel nou. Această faptă este astfel reglementată pe plan legal prin Art. 378 „Abandonul de familie infracţiuni contra familiei” al Noului Cod Penal. Acțiunea abandonului de familie este stipulată ca faptă gravă și este descrisă astfel:
(1) Săvârşirea de către persoana care are obligaţia legală de întreţinere, faţă de cel îndreptăţit la întreţinere, a uneia dintre următoarele fapte:
a) părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându-l la suferinţe fizice sau morale;
b) neîndeplinirea, cu rea-credinţă, a obligaţiei de întreţinere prevăzute de lege;
c) neplata, cu rea-credinţă, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere stabilite pe cale judecătorească,
se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează neexecutarea, cu rea-credinţă, de către cel condamnat a prestaţiilor periodice stabilite prin hotărâre judecătorească, în favoarea persoanelor îndreptăţite la întreţinere din partea victimei infracţiunii.
(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
(4) Fapta nu se pedepseşte dacă, înainte de terminarea urmăririi penale, inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile.
(5) Dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile, instanţa dispune, după caz, amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru aceasta.
Acțiunea penală se va pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Legislația penală definește două tipuri de plângere: plângere și plângere prealabilă. Ambele cuprind aceleași informații și pot fi depuse de victime, în funcție de situație. Totuși, există câteva diferențe între plângere și plângere prealabilă. Astfel, în timp ce plângerea reprezintă doar un mod de sesizare a poliției privind săvârșirea unei infracțiuni, plângerea prealabilă este atât mod de sesizare a organelor de urmărire penală, cât și condiție de punere în mișcare a acțiunii penale. „Punerea în mișcare a acțiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede că este necesară o astfel de plângere”, se precizează în NCPP.
Totodată, în timp ce plângerea se poate face și de către unul din soți pentru celălalt soț, sau de către copilul major pentru părinți, plângerea prealabilă poate fi făcută doar de către victimă sau de un mandatar. Pe de altă parte, dacă inculpatul își îndeplinește obligațiile înainte de terminarea urmăririi penale, fapta nu se mai pedepsește. De asemenea, dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, inculpatul își îndeplinește obligațiile, instanță poate dispune fie amânarea aplicării pedepsei, fie suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
