Președintele României, Klaus Iohannis, este de părere că închiderea temporară a pieţelor este o măsură necesară în contextul de față, însă Guvernul „a decis ceva şi majoritatea PSD-istă a hotărât inversul”. Preşedintele a evitat să spună clar dacă va promulga legea, însă măsura închiderii piețelor este în mod cert una revoltătoare!

Pe această temă au fost multe discuții între politicieni, însă președintele consideră măsura una corectă întrucât „nu se închid toate pieţele, se închid doar pieţele care funcţionează în spaţiile închise, acolo unde nu pot fi garantate măsurile de protecţie. Nu este o măsură nelimitată, este limitată în timp”. Limitată într-un timp suficient de lung încât producătorii să pice în faliment din cauza (in)conștienței autorităților.

Deputații au decis marți, 10 noiembrie, ca pe durata stării de alertă piețele agroalimentare în spații închise, târgurile, bâlciurile, piețele mixte și volante, talciocurile își vor putea continua activitatea, cu respectare măsurilor sanitare astfel încât să fie prevenită răspândirea infectărilor cu coronavirus. 

Legea conținând și amendamentul lui Marcel Ciolacu a fost votată cu 173 voturi pentru, 1 împotrivă și 93 de abțineri. Social-democraţii au susţinut că închiderea pieţelor a fost o măsură „aberantă”.

Ce spun parlamentarii clujeni

Gazeta de Cluj a luat legătura cu politicieni clujeni ai diferitelor formațiuni politice pentru a afla unde se situează aceștia față de legea în cauză. Unii parlamentari sunt de acord cu funcționarea piețelor în condițiile respectării măsurilor sanitare și de prevenire a coronavirusului – mai puțin dintre cei liberali, unde părerile sunt opuse. 

Vasile Ilea, senator din partea partidului PSD, susține că închiderea piețelor a fost o mare eroare. 

“Nu cred că piețele sunt locuri de risc major de infectare, iar efectele negative imediate asupra producătorilor agricoli sunt grave și în același timp greu de surmontat având în vedere criza economică de la orizont”, susține senatorul PSD.

Politicianul mai atrage atenția și asupra respectării măsurilor de prevenire a coronavirusului, date de Guvern, care sunt în sprijinul populației.

“Pe de altă parte noi trebuie să fim conștienți de faptul că pandemia avansează într-un ritm îngrijorător, în sens negativ, speranțele într-un vaccin eficient sau medicament etiologic fiind încă neclare. Aș dori să vă relev faptul că din discuțiile personale pe care le-am avut cu cadre medicale implicate în lupta cu COVID 19, am înțeles gravitatea situației și în același timp importanța unor măsuri, uneori nepopulare, dar necesare, care să diminueze răspândirea virusului. De aceea îndemnul meu este la calm, responsabilitate și informare atentă, pentru că măsurile luate de guvern sunt în sprijinul prezervării sănătății publice”, a transmis Vasile Ilea.

Laszlo Attila, senator din partea UDMR, preşedintele Comisiei de sănătate din Senatul României, este de acord cu funcționarea piețelor. “În această perioadă pot fi asigurate condiții de securitate epidemiologică în piețele organizate legal”, susține senatorul. 

“Când oamenii merg la piață, există un triaj care poate fi făcut. Ar fi foarte ușor de organizat respectarea normelor de protecție împotriva coronavirusului. Nu sunt de acord cu închiderea piețelor. În condițiile respectării măsurilor de prevenire a infectării cu covid, vorbesc de purtarea măștii, de respectarea distanțării sociale, piețele ar putea funcționa.

Ca efect secundar, în cazul închiderii piețelor, am avea obligația de a asigura producătorilor agricoli vânzarea produselor”, a subliniat Laszlo Attila. 

“Un alt lucru cu care nu sunt de acord este să scoatem oamenii sub cerul liber la 0 grade, de exemplu”, a mai comentat politicianul.

“Nu este o boală care să închidă o lume întreagă”

Andrei Maxim, vicepreședintele formațiunii politice PMP Cluj, este de părere că măsura referitoare la închiderea piețelor este una exagerată și că nu este coronavirusul motivul pentru care economia ar trebui îngropată. 

“Sunt împotriva închiderii piețelor. Piețele ar trebui să fie deschise, nu să fie îngropată producția așa cum se întâmplă cu alte ramuri”, a declarat Andrei Maxim, vicepreședintele formațiunii politice PMP, făcând referire la industria ospitalității – HoReCa.

“Nu spun că nu există boala aceasta”, a subliniat politicianul, “însă, personal, nu consider că este o boală care să închidă o lume întreagă”, a conchis vicepreședintele partidului PMP. 

Într-un an de zile urmează falimentul producătorilor agroalimentari

Aceeași părere o are și senatorul USR Cluj, Remus-Mihai Goțiu, care susține că măsura închiderii piețelor nu este una necesară, atrăgând atenția asupra falimentului la care Guvernul a expus producătorii agroalimentari. 

“Închiderea piețelor e o prostie, e o mare greșeală. S-a dovedit până acum că piețele nu sunt focare covid. Prin măsura aceasta, de închidere a piețelor, sunt loviți producătorii, dar nu numai producătorii, ci și cei care consumă. 

Piețele volante nu sunt o soluție, din două puncte de vedere. Unul este acela că piețele volante nu au capacitatea de a preda toată producția, au mai puține produse, iar orarul e mult mai restrâns. Al doilea motiv ar fi igiena – tocmai problema pe care noi trebuie să o rezolvăm! În piețele din orașe există acces la apă. Nu știu în ce măsură este acest lucru valabil în cazul piețelor volante. Și repet – problema igienei este tocmai cea pe care noi trebuie să o rezolvăm”, a subliniat senatorul de Cluj.

“Acum este sezonul în care trebuie valorificate produsele care se vând în piețe. Mulți dintre producători nu au capacitate de depozitare pentru câteva luni a produselor pe care le aduc pe piață. Din acest motiv, produsele se strică. 

Problema închiderii piețelor este o problemă cu efect pe termen lung și chiar foarte lung. Un supermarket, spre exemplu, poate să-și revină după o perioadă ca aceasta, însă în cazul producătorilor care își vând marfa în piețe vorbim de faliment”, a declarat Remus-Mihai Goțiu pentru Gazeta de Cluj.  

Remus Goțiu este de părere că Guvernul nu ia măsuri pentru a-i ajuta pe producătorii din piețe să treacă mai ușor prin situația critică în care se află. De asemenea, el mai susține că dacă autoritățile nu vor acționa în acest sens, în maxim un an se va pune problema falimentului. 

“În momentul în care se iau astfel de decizii, ar trebui să se vină și cu măsuri compensatorii. Dacă nu se valorifică produsele producătorilor care își vindeau marfa în piețe, aceștia vor fi puși în fața unei calamități! Guvernul ar trebui să achiziționeze producția și să o distribuie sau să ofere ajutor de la stat. Altfel, într-un an vorbim deja de faliment”, a spus senatorul USR Cluj. 

Nimic nu e bun, dar trebuie!

“Măsura este potrivită în acest context. Și despre HoReCa se spune că nu e bine. Nimic nu e bine, dar trebuie luate aceste măsuri”, susține liberalul clujean Marius-Petre Nicoară. 

Întrebat de măsurile luate de autorități spre a împiedica falimentul producătorilor care își vând marfa în piețe, politicianul a susținut că Guvernul va despăgubi acolo unde va fi cazul. 

“Guvernul s-a preocupat și acești oameni vor fi despăgubiți. E ușor de spus că nu se caută soluții, dar eu sunt convins că Guvernul se preocupă de această problemă”, a declarat Marius-Petre Nicoară pentru Gazeta de Cluj. 

“Unde sunt spații deschide și unde sunt circuite bune, desigur că piețele ar putea funcționa. Se mai pune și problema celor care au certificat de producător – pentru că sunt astfel de cazuri – dar nu au nicio bucată de teren pe care să producă ceva”, s-a exprimat Marius-Petre Nicoară. 

Liberalul Florin-Vasile Stamatian, medic de profesie, susține cu tărie, la pol opus, deschiderea piețelor întrucât “există niște lucruri care sunt vitale pentru producători, dar și pentru populație”. 

“Vreau sa mă refer la piața din Gheorgheni, unde și până acum stătea un domn în ușă și lua temperatura. Ieșea un client, intra altul. Ce au văzut ei în piața Obor mă încălzește mai puțin. Așa cum este și în Iulius Mall, la Auchan – de ce nu ar putea fi și în piața din Mărăști? Să aibă oameni de ordine care să direcționeze personalul, să se asigure de respectarea regulilor sanitare și de prevenire a răspândirii coronavirusului și să se deschidă piețele”, a declarat deputatul Florin-Vasile Stamatian.  

Politicianul PNL nu consideră că închiderea piețelor va avea un impact asupra numărului de pacienți internați în secțiile în care se tratează infecțiile Covid-19: “Eu nu cred, dar chiar sunt curios dacă odată cu închiderea piețelor, la Cluj va scădea numărul pacienților.” 

Cum își bat joc afaceriștii români. Prețurile legumelor în magazine a crescut și cu peste 50% după închiderea piețelor

Reamintim că, la câteva zile după ce autoritățile au decis să închidă piețele din spațiu închis, dar să permită funcționarea supermarketurilor, prețurile legumelor din supermarketuri au explodat!

Dacă zilele trecute un kilogram de ardei se vindea cu 5,5 lei, acum, acesta a ajuns să coste 8.9 lei, potrivit presei naționale. În unele locuri, prețurile la legume proaspete au crescut și cu peste 50%.

Nu este prima dată când afaceriștii își bat joc. La începutul pandemiei, când măștile erau greu de găsit, acestea se vindeau cu peste 7 lei bucata, însă autoritățile nu s-au obosit să ia măsuri, să dea amenzi sau să plafoneze prețurile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.