Angajata Primăriei Iaşi, Adina Samson foat audiată marţi de procurorii DNA, și a declarat că ar fi fost supusă la mai multe agresiuni de natură fizică şi psihică în perioada în care a avut o relaţie sentimentală cu Nichita. Audierea Adinei Samson a venit după ce aceasta a formulat o plângere la Parchet în care l-a acuzat pe Gheorghe Nichita, primarul-suspendat al Iaşiului, de hărţuire, hărţuire sexuală şi ameninţare.
Potrivit celor reclamate de Adina Samson, după angajarea la Primăria Iaşi, primarul-suspendat al Iaşiului, „folosindu-se de ascendenţa sa profesională, pe linie ierarhică” ar fi demarat “o amplă acţiune de încercare de seducere” a sa, scopul fiind iniţierea unei relaţii amoroase între cei doi. „Cunoscând faptul că sus-numitul este căsătorit şi având în vedere uriaşa diferenţă de vârstă dintre noi, eu am refuzat avansurile cu tentă sentimentală ale numitului Nichita Gheorghe”, se arată în plângere.
Aceasta continuă şi spune că „având în vedere ascendentul profesional” pe care primarul îl avea asupra ei, a „consimţit să întreţină relaţii de natură amoroasă”, crezând că astfel primarul nu va mai exercita presiuni asupra sa. „Din acel moment viaţa mea a devenit un calvar greu de suportat, Nichita Gheorghe având un comportament extrem de agresiv, la nivel fizic şi verbal, pe fondul unei gelozii de-a dreptul patologice”, mai susţine Samson, potrivit documentului citat. Despre la relaţia celor doi, Samson spun că „în calitatea sa de conducător autocrat”, primarul din Iași ar fi constrâns-o moral şi chiar fizic să continue relaţia amoroasă cu el. Samson mai spune că a fost intimidată şi umilită „în scopul oferirii afecţiunii şi a unor beneficii de natură carnală”.
Samson spune că, pe 9 octombrie, în timp ce se afla în biroul primarului, acesta ar fi încercat să o violeze. “Eu am refuzat şi m-am smuls, acesta reproşându-mi «nu mă repezi, hai, dă-mi cu ceva în cap» continuând «am apucături animalice, tot ce faci tu e rău»”, potrivit plângerii. După câteva zile, în timp ce se întorcea cu sora sa de la o petrecere, Adina Samson povesteşte că ar fi fost aşteptată de “un individ impunător ca statură”, care i-ar fi spus că “nu este bine să se despartă de Nichita, că va avea de suferit”.
Fost amantă a primarului mai spune că Nichita i-ar fi promis, în 2014, în timp ce se afla la Ierusalim, la Mormântul Sfânt, că nu o va mai hărţui şi ameninţa. Ulterior, Samson a depus plângere la Parchet pentru hărţuire, aceasta fiind retrasă, “în urma unei ample activităţi de intimidare” asupra sa. Un ultim episod atribuit lui Nichita de Adina Samson s-ar fi petrecut în ziua de Sfântul Gheorghe, când la un restaurant, în timp ce îşi sărbătorea ziua onomastică, primarul suspendat i-ar fi spus amantei: “Te distrug şi acesta va fi unicul meu scop în viaţă până când moartea ne va despărţi.”

Citeste mai mult: adev.ro/nqf2qh

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.