Poate că numele lui Albert Poch este încă ştiut, el fiind unul dintre cei mai mari caricaturişti români şi primul care a ,,spart gheaţa,, recunoaşterii internaţionale a acestui gen in România, dar, ceea ce nu se ştie, este nevoia acestuia de a-şi redobândi casa natală din Babadag, acum ocupată de Poliţia oraşului, mai ales că în data de 2 iunie a.c., acesta a fost evacuat din locuinţa pe care o ocupa în Ştirbei Vodă 68.
    Dintr-un punct de vedere, Albert Poch este un trist campion al pierderilor de locuinţă, toate în baza legislaţiei Statului român.
    De două ori, în timpul Guvernului Naţional-Legionar şi al Guvernului Antonescu, pentru că este evreu, a treia oară pentru că trebuia să devină un ,,om nou,, , condiţia de bază fiind de a deveni, din proprietar, proletar, mai apoi a devenit cumpărător de rea-credinţă, a V-a oară fiind ,,lovit,, de un HG ce a atribuit imobilul din Babadag, în timpul judecăţii prin care maestrul îşi cerea casa înapoi.
    Drama acestui om este aceea că din casă natală a fost evacuat şi deportat în 1941, de Cotty Stoicescu – iniţiatorul legislaţiei antievreeşti din 1941-1942, iar acum este scos din casă de nişte pretinşi moştenitori ai acestuia, deşi Legea spune altceva.
    În acest imobil, din strada Ştirbei, s-ar fi vrut un mic muzeu al satirei româneşti, având lucrări ale unor maeştri precum Piliuţă, Bălaşa, Sălişteanu, Taru, Cobar, Matty, Gion sau Perahim, în plus, lucrări semnate de mai toţi caricaturiştii români contemporani, dar acest muzeu ar putea fi şi în Babadag, în casa natală a familiei Poch!
    Situaţia a fost sesizată şi CSM-ului care, în cazul său, a considerat că, deoarece Cotty Stoicescu nu a fost şi condamnat, nu se face vinovat de crime împotriva umanităţii.
    ,, – Dacă aş fi preferat un răspuns cât mai scurt, declara după acest răspuns Albert Poch, m-aş fi cantonat strict la acel  vechi proverb ce spune că am dat cu oul ca să sparg boul, dar constat că mă aflu în penibila situaţie de fi perceput doar ca unul ce se zbate pentru o casă. Oricum, voi păstra acest material ce îşi are şi partea sa bună, fiind o hronică a tuturor aceşti ani, de care mă mir şi eu cum au trecut.
    Citind, nu pot să nu mă uit şi pe o statistică, din care rezultă că din Babadag au fost deportaţi 6 (şase) evrei,  cifrele fiind impersonale, numai eu ţinând minte numele de botez ale acestora, numai eu, acela care port acelaşi nume de familie, Poch.
    De întors, ne-am întors numai 4 (patru), doi încăpând doar în filele a două decizii date de Tribunalul Tulcea, decizii constatatoare de moarte din cauze de război.
    Da, Cotty nu este vinovat! – şi asta doar pentru că, nu există o condamnare penală dată faptelor sale  (!?!).  Oricum, n-o fi  fost  el condamnat, dar  damnat, în mod sigur,  a fost.  Era o    noapte din februarie 1941, cu un viscol cum numai vechea Sciţie le are, când Comisarul Ioanid, şef al Poliţiei din Babadag, în uniformă şi însoţit de jandarmi înarmaţi, ne-a dat o oră pentru îndeplinirea ordinului primit, acela de părăsire a localităţii şi, cu un minim de bagaje, prezentarea la locul de concentrare, al acelora care urmau a pleca din Tulcea în Transnistria.
    În aceeaşi noapte, prin acelaşi viscol, dar în haine civile, acest drept între drepţi, Comisarul Ioanid, bătea din poartă în poartă, la vecinii noştri români, rugându-i a ne primi peste noapte şi, aceia care aveau sănii, să ne ducă a doua zi la Tulcea, o îndeplinire ad literram a ordinului primit însemnând moartea, ce ne aştepta în Pădurea Babadagului.”
    Din anul 2004, când maestrul a pierdut definitiv şi irevocabil apartamentul din Ştirbei, OADO a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a-l păstra pe maestru, dar şi pe vecinii săi, în casă, trecându-i cu bine peste cumplita perioadă a comparării de titluri. Pe unii i-a şi scos de sub revendicare. Acum ne luptăm pentru un muzeu aparte şi, luând act de pierderea unei bătălii, ne pregătim pentru câştigarea unui război.
Aşa am făcut probabil cu toate valorile noastre naţionale, pe care le-am apreciat, totdeauna,  după ce ne-au părăsit şi-au ajuns în lumea celor drepţi şi niciodată eroi în viaţă !
Dacă ei au reuşit să supravieţuiască unei agresiuni,  unei condamnări ilegale şi nelegitime, noi nu i-am tratat ca pe nişte eroi, ci ca pe nişte impostori, cărora le-am generat în continuare dureri şi presiuni psihice, ţinându-i pe centura societăţii şi bagatelizându-le realizările care, în realitate, de cele mai multe ori, au  creat premizele unei schimbări în societate.
Nu ne respectăm valorile, de fapt nu ne respectăm pe noi ca cetăţeni ai acestui neam, uitând că istoria unei naţiuni se scrie zi de zi, consemnând în filele ei, fără cenzură, toate derapajele majore, iar posteritatea  va judeca greşelile şi neîmplinirile întregului popor.

Analist politic
Prof. Univ. Dr. Florentin SCALEŢCHI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.