Gazeta de Cluj își propune să vă prezinte cele mai importante și inovative start-up-uri din țara noastră. În această ediție, vom vorbi despre start-up-ul XVision, din Timișoara, care propune o soluţie software bazată pe tehnologia inteligenţei artificiale ce vine în ajutorul medicilor pentru a facilita interpretarea radiografiilor. Tehnologia  XVision a fost de mare ajutor și în pandemie, deoarece a dezvoltat o serie de algoritmi ce identifică leziunile pulmonare specifice COVID-19 și determină gradul de afectare al plămânilor. De asemenea, XVision este un sistem ce poate fi adaptat în cadrul spitalelor din România, fiind un ajutor pentru radiologi în gestionarea volumului mare de imagini medicale și reducând, totodată, gradul de infectare al personalului medical. 

XVision este o companie MedTech românească care folosește algoritmi de inteligență artificială pentru a ajuta medicii radiologi în analiza imaginilor medicale. Compania a fost fondată în Timișoara în anul 2018 de 4 co-fondatori cu expertiză în zona de software development și IA (inteligență artificială). În prezent echipa s-a triplat, iar soluția dezvoltată este integrată în mai multe spitale și clinici private atât în România, cât și în alte țări europene precum Ungaria, Slovacia și Polonia. 

XVision dezvoltă o suită de produse dedicate imagisticii medicale, dorind să aducă inteligența artificială mai aproape de medicii radiologi. În prezent, aceștia au 2 produse în portofoliu ce au obținut marcajul european (CE) necesar dispozitivelor medicale.

Primul produs dezvoltat este o platformă dedicată radiografiilor de torace. Aceasta ia ca informație de intrare radiografia pacientului și generează interpretări precise într-un timp foarte scurt, servind ca un asistent digital pentru medici. Cu acești algoritmi dezvoltați, XVision poate detecta 17 clase de patologii pulmonare și de asemenea, generează o serie de imagini adiționale ce ajută medicul în procesul de analiză imagistică.

Cel de-al doilea produs este dedicat imaginilor de tip computer tomograf (CT) pentru plămâni. Folosind inteligența artificială, softul ajută la identificarea nodulilor pulmonari, indică cu precizie sliceurile între care aceștia se află și ajută medicul radiolog în detecția mai rapidă a acestora. Totodată, în contextul pandemiei cauzate de virusul SARS-CoV2, XVision a dezvoltat o serie de algoritmi ce identifică leziunile pulmonare specifice COVID19 și determină gradul de afectare al plămânilor. 

XVision își propune să aducă tehnologia mai aproape de medici și respectiv de pacienți, dorind să  ajute radiologii să profite de beneficiile oferite de inteligența artificială. Un asemenea soft este de ajutor atât în cadrul spitalelor publice, cât și în cadrul unităților medicale private. Poate fi folosit în unitățile medicale care se confruntă cu un deficit de personal, în unitățile de primiri urgențe (UPU), în gărzi sau în analiza recurentă a radiografiilor, respectiv CT-urilor. Totodată, acest soft poate fi un mijloc de învățare pentru medicii rezidenți aflați la început de drum. În ceea ce privește sectorul privat, acesta ajută medicii să analizeze mai multe imagini medicale, crește gradul de eficiență și reduce posibilitatea de a apărea eroarea umană. Compania își dorește să contribuie la digitalizarea sistemului românesc de sănătate. Dacă sunteți un medic radiolog care dorește să testeze platforma, îi puteți contacta pe e-mail folosind această adresă: andreea@xvision.app

Start-up-ul de tehnologie timișorean este exemplu concludent că ideile inovative au nevoie de o echipă determinată și parteneri de nădejde pentru a reuși. XVision are o echipă tânără cu aptitudini complementare și expertiză în ariile de tehnologie, radiologie și business. Pe lângă asta un factor determinant este constituit de partenerii de business pe care și-au adus aproape, aceștia ajutând la expansiunea lor națională și internațională . Compania a ridicat în ultimii 2 ani investiții de aproximativ jumătate de milion de euro de la fonduri cu capital de risc din România. Printre VC-urile ce au acordat un vot de încredere acestei companii se numără și ROCX.  ROCA X mizează pe cele mai recente date din piață, care arată o creștere spectaculoasă de peste 50% față de forecast-uri, în rata de adopție și utilizare a soluțiilor de eHealth, de la o lună la alta. Cifrele se justifică în contextul pandemiei iar pe termen lung ROCA X preconizează o migrație masivă către servicii medicale digitale, ținând cont de confortul și siguranța sporită pe care aceste tehnologii le oferă.

„Considerăm că o bună parte din creșterea accelerată pe care am avut-o în ultimul an se datorează și suportului, respectiv îndrumări  pe care partenerii noștri de business ni le-au oferit. Un start-up aflat la început de drum are nevoie de parteneri de nădejde care sunt dispuși să ajute cu mai mult decât doar capitalul pe care îl pot pune pe masă. Recomand cu căldură fondatorilor să aleagă ”smart-money” în detrimentul ”easy-money”. Noi am fost norocoși să avem alături VC-uri și investitori privați  precum Gapminder VC, ROCA X, Cleverage Venture, Growceanu și Cristi Popl”, ne-a povestit Ștefan Iarca, CEO & Co-fondator XVision.

XVision folosește algoritmi de inteligență artificială pentru a sprijini radiologii în activitățile lor de zi cu zi, oferind feedback de tip screening pentru radiografii, lucru de o importanță majoră pentru analize foarte volatile, rapide sau pentru triajul și prioritizarea pacientului.

Algoritmii XVision sunt de-a dreptul inovativi și au capacitatea să înțeleagă și să identifice cauza care stă la baza unor anomalii și oferă o interpretare radiologică asemănătoare cu cea a  unui radiolog.

XVision este conceput pentru a emite un diagnostic în urma unei analize detaliate a radiografiilor. Are caracteristici similare cu interpretarea clasică a radiografiilor de către un medic, iar acest fapt îi ajută pe radiologi să fie mai siguri  în interpretarea radiografiilor și accelerează întregul proces.

Cum funcționează XVision?

La baza sistemului de triaj stă un scor de evaluare dezvoltat de echipa de radiologi a XVision, raportat la scoruri și standarde folosite în momentul de față la nivel mondial. Acesta descrie cât de similare consideră algoritmul că sunt pattern-urile radiologice din radiografia pacientului cu cele întâlnite în cazurile de COVID-19. Ca parte a triajului, după ce radiografia este efectuată în laboratorul mobil, aplicația XVision furnizează un rezultat foarte rapid care este analizat de doctori, alături de radiografia inițială. În funcție de acesta se ia o decizie privind cazul medical respectiv. XVision detectează semne de pneumonie, chiar și incipientă, și atribuie un grad de asemănare a pattern-ului radiologic de pneumonie cu cea specifică în COVID-19.


Citește și: Prorectorul USAMV, Andrei Mihalca, vorbește despre proiectul de cercetare din Galapagos: „Ne dorim să aflăm dacă această boală se transmite prin țânțari”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.