Posesorii de terenuri ar putea primi o subvenţie mai mare cu 20% dacă arendează suprafeţele respective unor fermieri activi, a declarat, luni, comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş. „Prin programul de dezvoltare rurală, persoana respectivă este incitată să cedeze terenul respectiv prin vânzare sau prin arendare unui agricultor activ care chiar lucrează terenul respectiv. Va putea primi 500 de euro sau 700 de euro, cât se va stabili la nivel naţional ca plată simplificată pe fermă plus încă 20% în Programul de Dezvoltare Rurală în fiecare an, până la sfârşitul programului, cu condiţia că acel teren este cedat unui fermier activ, unui agricultor activ care preia şi lucrează terenul respectiv. Această măsură va fi finanţată din Programul de Dezvoltare Rurală din fonduri europene”, a spus Dacian Cioloş, în cadrul unei conferinţe de presă.