În perioada 2008 – 2013, ca urmare a condamnărilor suferite la instanţele interne şi la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, statul român a fost obligat la plata a peste 485 milioane de euro, prejudiciu din care statul român nu a recuperat deocamdată nimic, deşi are la îndemână pârghii pentru a recupera banii de la magistraţii vinovaţi. Fundaţia pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) arată cum scapă magistraţii de tragerea la răspundere şi solicită schimbarea de urgenţă a legii.
Ca urmare a condamnărilor României la CEDO, 35 de milioane de euro au fost plătite de Ministerul Finanţelor Publice, pe perioada 2008-2013, cu titlu de daune. De asemenea, statul a fost condamnat de instanţele din România, în ultimii cinci ani, la plata a 450 de milioane de euro pentru despăgubirea victimelor erorilor judiciare achitate de instanţele româneşti şi pentru restituirea proprietăţilor, prejudiciu din care statul român nu a recuperat deocamdată nimic, deşi are la îndemână pârghii pentru a recupera banii de la magistraţii vinovaţi.
Acţiunea în regres este obligatorie
Până acum statul nu a exercitat niciodată o acţiune în regres împotriva vreunui magistrat. Ministerul Finanţelor ar trebui să solicite, măcar formal, ca despăgubirea să fie restituită statului de către magistrat. Obligaţia promovării acţiunii în regres revine, conform legii, Ministerului Finanţelor, care are îndatorirea să introducă acţiune civilă în instanţă împotriva magistratului care a produs daunele din gravă neglijenţă sau cu rea-credinţă, culpa urmând să fie stabilită de instanţă şi nu de un for administrativ. Până acum, Ministerul Finanţelor nu a cerut niciodată recuperarea vreunui prejudiciu de la magistraţii care au acţionat cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, deşi, în conformitate cu art. 507 Cod procedură penală, “în cazul în care repararea pagubei a fost acordată potrivit art. 506, cât şi în situaţia în care statul român a fost condamnat de către o instanţă internaţională, acţiunea în regres împotriva aceluia care, cu rea-credinţă sau din gravă neglijenţă, a provocat situaţia generatoare de daune, este obligatorie.”
FACIAS se implică
Conform unui comunicat remis presei săptămâna trecută, Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) atrage atenţia asupra necesităţii unor modificări legislative urgente privind procedura de recuperare a sumelor în cauză, astfel încât să existe o mai mare responsabilitate în înfăptuirea actului de justiţie şi posibilitatea reală a recuperării prejudiciului cauzat statului roman de la persoanele care se fac vinovate.
FACIAS a solicitat din partea instituţiei abilitate, Inspecţia Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), clarificări cu privire la cauzele pentru care nimeni nu răspunde sau nu acoperă daunele materiale produse statului roman.
“Conform legii, statul, prin Ministerul Finanţelor Publice, are drept de regres împotriva persoanelor care, prin activitatea lor, cu vinovăţie, au determinat obligarea sa la plata sumelor stabilite prin hotărâre a Curţii. Teoretic, statul roman şi-ar putea recupera sumele plătite către cetăţenii care câştigă procese la CEDO, prin Ministerul Finanţelor Publice, care sesizează la rândul său, Inspecţia Judiciară din cadrul CSM pentru a verifica dacă şi cine se face vinovat de condamnarea statului roman la CEDO”, se arată în comunicatul de presă.
Răspunderea magistraţilor se prescrie prin termene anapoda
În răspunsul formulat de Inspecţia Judiciară la o solicitarea FACIAS, instituţia precizează:
„Inspecţia Judiciară a fost sesizată de Ministerul Finanţelor Publice pentru a verifica, sub aspect disciplinar, dacă judecătorii sau procurorii şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă în cauzele în care statul român a fost condamnat la despăgubiri. (…) s-au efectuat verificări prealabile, însă nu s-a dispus începerea cercetării disciplinare întrucât Inspecţia Judiciară a fost sesizată după împlinirea termenului de prescripţie a angajării răspunderii disciplinare prevăzut de art. 46 alin. 7 din Legea 317/204 privind Consiliul Superior al Magistraturii”, care prevede că „acţiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de 30 de zile de la finalizarea cercetării disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data la care fapta a fost săvârşită.”
Dosarele ajung pe masa Ministerului Finanţelor, şi implicit a CSM, după împlinirea termenului de 2 ani, având în vedere că numai procesul la CEDO durează 3-4 ani, iar cetăţeanul are la dispoziţie un termen de 6 luni pentru a se adresa instanţei europene. În aceste condiţii, procedura nefiind îndeplinită, termenul fiind depăşit, Inspecţia Judiciară nu dispune cercetări disciplinare pentru magistraţii răspunzători, iar Ministerul Finanţelor Publice nu poate promova, conform legii, acţiuni în regres pentru recuperarea prejudiciilor de la cei care le-au produs prin neglijenţă sau rea-credinţă.
Grava neglijenţă sau reaua credinţă sunt imposibil de demonstrat
Ministerul Finanţelor a răspuns şi el FACIAS referitor la procedura de recuperare a prejudiciilor. Astfel, „potrivit dispoziţiilor art. 507 Cod procedură penală şi art.96 alin. 7 din Legea 303/2004, una dintre condiţiile formulării acţiunii în regres împotriva judecătorului sau procurorului este că acesta să fi acţionat cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, iar această cercetare se poate face numai în cadrul unei proceduri penale sau disciplinare. Această situaţie de fond se constituie ca o situaţie premiză pentru exercitarea acţiunii în regres împotriva judecătorului sau procurorului.”
Problema majoră care rămâne însă, şi pe care am sesizat-o şi în articolele noastre anterioare, o reprezintă faptul că, atât textele de lege existente, ca de altfel şi cele nou propuse, au limitat acţiunea de regres a statului împotriva magistratului doar la situaţiile în care eroarea judiciară este rezultatul gravei neglijenţe sau a relei credinţe. Punerea în felul acesta a problemei duce la ineficienţa normei, deoarece, atât grava neglijenţă, cât şi reaua credinţă sunt noţiuni subiective, aproape imposibil de demonstrat.
Crina Crainic
