Cu rezultatele votului pe masă se formează noul Parlament. Dar asta înseamnă mai mult decât o simplă împărțire în grupuri europarlamentare. Trebuie văzut ce fel de comisii vor prinde europarlamentarii, cum vor fi ei împărțiți și felul în care vor reuși să formeze majorități. 

Cum se formează un grup politic

Începând cu 27 mai, noii deputați aleși vor începe negocierile pentru a forma grupurile politice. Un număr de 25 de deputați provenind din cel puțin un sfert din statele membre este necesar pentru formarea unui grup politic. Grupurile politice trebuie să își anunțe componența până pe 24 iunie. Aceste grupuri reunesc deputați din diferite state membre, în funcție de afinitățile lor politice. Grupurile se pot forma, de asemenea, mai târziu. 

În prezent există opt grupuri politice în cadrul Parlamentului European. Pentru a obține statutul oficial de grup politic, fiecare grup trebuie să fie compus din cel puțin 25 de deputați aleși în cel puțin 7 state membre.

În momentul înființării unui grup, președintele Parlamentului trebuie informat printr-o declarație în care se specifică numele grupului, membrii și prezidul. 

Pe 2 iulie va începe o nouă legislatură a Parlamentului, iar deputații se vor întâlni pentru sesiunea constitutivă din Strasbourg. Deputații își vor alege președintele, cei 14 președinți și 5 chestori. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.