Cum se giugiulesc printr-un ONG firmele de deratizare, dezinsecție și dezinfecție cu serviciile secrete

3081

Asociația Română de Combaterea Vectorilor în Igiena Publică (ARCVIP) este un ONG  ce se descrie a fi ”cea mai puternică asociație de profil din România reunind toate categoriile din domeniul serviciilor de dezinsecție, dezinfecție și deratizare și a principalilor furnizori de produse biocide și echipamente”. Președintele ONG-ul este condus de Klaus Fabritius, membru al Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR) și unul dintre inițiatorii campaniei USR ”Fără penali în funcții publice”.  Din asociația ARCVIP fac parte mai multe firme din domeniul serviciilor de dezinsecție, dezinfecție și deratizare, firme care de-a lungul timpului și-au unit puterile pentru a elimina firmele mici sau concurența. Până când vom dezvălui manevrele făcute în interiorul ARCVIP, vă vom prezenta radiografia firmelor ce fac parte din această asociație.

Scopul ARCVIP ”îl constituie protejarea poziţiilor, intereselor şi găsirea de soluţii la problemele comune ale membrilor în raport cu autorităţile şi instituţiile publice competente, reprezentarea intereselor de stabilitate, evoluţie şi promovare ale membrilor”.

Pe lângă președintele asociației Klaus Fabritius, membru FDGR și inițiator al campaniei ”Fără penali în funcții publice”, în cadrul ARCVIP fac parte biologul Constantin Răduțu și Emil Tîrziu, profesor la Universitatea de Agronomie din Timișoara.  Soția profesorului Tîrziu este consilier superior la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor  (DSVSA) Timiș.

Firmele din domeniul serviciilor de dezinsecție, dezinfecție și deratizare ce fac parte din ARCVIP sunt Allchim Co SRL, Deraton SRL, DD CHIM SRL, ROMPREST, 3D România SRL și Bayer (în calitate de furnizor de produse chimice). Așa cum am menționat mai sus, în edițiile viitoare vom dezvălui manevrele prin care gruparea ARCVIP a încercat să scoată competiția de pe piață, însă până atunci vă vom prezenta personajele implicate în aceste firme ce roiesc în jurul serviciilor secrete

Allchim CO, condusă de un general SPP

Allchim Co SA are o activitate uimitoare în relaţia cu statul. Potrivit presei naționale, în perioada 2007- 2018, firma a încheiat 107 contracte cu statul, din care numai 11 au fost primite în urma unor licitaţii, restul licitațiilor au fost încredințate direct de la diverse instituții ale statului. Totuși, cei mai mulți bani pentru Allchim Co SA au venit de la Primăria Constanța care în anul 2009 a concesionat serviciile de dezinsecție și deratizare din oraș către Allchim Co SA pentru o perioadă de 25 de ani şi o sumă totală de 43.084.626,5 lei, fără TVA. Totuși, probabil speriat de posibile repercusiuni, fostul primar Radu Mazăre a renegociat contractul anul 2011 și a stabilit data de încheiere a contractului în

31 decembrie 2017. Allchim Co SA presta astfel de servicii în Constanţa, Mamaia şi Mangalia încă din 2004.  Serviciile de dezinsecţie şi deratizare efectuate de Allchim Co SA au nemulţumit, an de an, atât locuitorii oraşului, cât şi turiştii din Mamaia, exasperaţi de invazia ţânţarilor. 

Allchim Co SA (București) a fost înființată în 1999 și este deţinută de Mihai Florian Şucată, fost general al Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP) cu un trecut cât se poate de controversat. Acționarii Allchim Co SA sunt generalul Șucată și fiica acestuia, Florina Oana Bajdechi.

La începutul anilor ’90, Mihail Florian Şucată era şeful Institutului de Marină Constanţa, perioadă în care, se pare, i-a cunoscut pe Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu şi Sorin Strutinsky. În 1997, pe când era colonel, Şucată a fost dat afară din SPP din cauza implicării sale în scandalul „Ţigareta II”.

Trei ani mai târziu, în anul 2000, Șucată a fost readus în SPP de către fostul preşedinte Ion Iliescu şi pus şef al Corpului de Control al serviciului. În 2002 a fost avansat la gradul de general, iar în 2005 a fost trecut în rezervă de Traian Băsescu cu gradul de general cu două stele, o dată cu decapitarea conducerilor tuturor serviciilor de informaţii. În 2006, Şucată a fost angajat de Viorel Hrebenciuc la Camera Deputaţilor. Tot din presa centrală aflăm că cei doi sunt legați de o mulțime de afaceri de sute de miliarde de lei, bani publici, care s-au încheiat cu falimentul și devalizarea unor societăți de stat.

Generalul Florian Şucată a menţinut dintotdeauna o relaţie tumultoasă cu SPP. Dat afară după „Ţigareta II” şi reactivat de Iliescu pentru a fi avansat şi pensionat apoi de Băsescu, Şucată a ţinut cu dinţii de privilegiile pe care le-a obţinut în calitate de angajat al SPP.

DD Chim, legături politice antagonice

O altă firmă din grupul ARCVIP este DD Chim SRL din Deva, companie ce a fost înfiinţată în anul 1992, avându-l drept asociat unic pe Csaba Vereş, domiciliat în judeţul Hunedoara.

Și compania lui Vereș a derulat numeroase afaceri cu instituțiile statului. O legătură interesantă există între DD Chim și deputatul PSD Ilie Toma. Potrivit declarației de avere a deputatului, completată în vara anului 2017, Ilie Toma a încasat de la DD Chim venituri salariale. În perioada 1 noiembrie 2016 – 31 decembrie 2016, când a fost ales deputat, Toma menţionează în CV faptul că a ocupat funcţia de director tehnic în cadrul SC DD Chim SRL. Mai mult,soția deputatului PSD, Valerica Toma lucrează în cadrul Primăriei Municipiului Deva, instituție care a derulat mai multe contracte cu DD Chim SRL, unele încheiate chiar în perioada în care Ilie Toma era director tehnic în cadrul societății.  Mai exact, la data de 15 iulie 2016, Primăria Deva a atribuit firmei la care Ilie Toma a activat ca director tehnic, un contract în valoare de 1.526.342,67 de lei fără TVA, pentru prestarea de servicii de salubrizare prin dezinsecţie şi dezinfecţie. Un contract similar a fost parafat la data de 31 mai 2017, pentru 1.519.164,47 de lei fără TVA. Ambele contracte au fost încheiate prin atribuire directă, fiind invocată de către autoritatea contractantă o situaţie de maximă urgenţă survenită, care nu putea fi anticipată.

DD Chim a fost contractată  anul trecut și de primăria condusă de liberalul Gheorghe Falcă pentru a combate şobolanii, moliile, gândacii şi căpuşele din Municipiul Arad.

DD Chim SRL din Deva  a fost asociată cu firma generalului Șucată, Allchim Co SA. Spre exemplu, la o licitație organizată de Primăria Ploiești, DD Chim a ofertat în asociere cu  Allchim CO SA din Bucureşti şi societatea Apolimantiki AE, înregistrată în Grecia. Jurnaliştii de la “Actualitatea prahoveană” au făcut, la începutul anului trecut, o serie de dezvăluiri legate de o licitaţie pe care Primăria Ploieşti a organizat-o în vederea atribuirii unui contract privind dezinsecţia şi dezinfecţia, în valoare de 500.000 de lei. Sursa citată preciza că pentru această afacere s-a luptat o asociere formată din cele trei firme, împotriva companiei locale Coral Impex.

Romprest, Măgureanu, nepotul lui Kovesi și omul lui Coldea

Compania Romprest Service SA se ocupă pe lângă servicii de salubritate și de dezinfecție, dezinsecție și deratizare. Această societate este parteneră în Romprest alături de firme controlate de controversații Florian Walter (n.r. decedat în mai 2019) și Dragoș Dobrescu, membru al celebrului Grup de la Monaco – o comunitate informală de oameni de afaceri și politicieni cuplați la contracte publice, indiferent de culoarea guvernării.

Familia lui Virgil Măgureanu are legături directe cu Romprest Service,respectiv Marian Măgureanu, fiul fostului director de la SRI a apărut din august 2016, ca reprezentant al offshore-ului Firstcom LLC 9înregistrat în Statele Unite) care este acționar în Romprest Service.

Potrivit Registrului Comerțului, Romprest Service îi are ca și acționari pe Detaco Ltd din Canada, Europrest Invest, Premium Management Team, Compania Națională Aeroporturi București și Firstcom LLC din Kentucky.

Reprezentantul acestei companii americane este trecut Marian Măgureanu. De altfel, și din documentele obținute de Cetățeanul.net, rezultă că Marian Măgăreanu a fost trecut ca reprezentant al Firstcom LLC și în documentele de înregistrare din Statele Unite.

Administratorii Companiei Romprest Service SA sunt Gabriel Stoe (director general interimar al Consiliului de Administraţie al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti), Dinu Ștefan Lefter (fiul lui Lucian Lefter, fostul director al Institutului pentru Studii si Proiectări Hidroelectrice (ISPH) și totodată fostul director adjunct şi secretar PCR), Orlando Valache, principalul acționar al Cancan TV și Bogdan Marian Adimi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.