Cum se imparte judeţul Cluj intre candidaţii „Romaniei Drepte”

Scandalul din presa clujeana in jurul candidaturii pentru Colegiul 1 Manaştur şi Grigorescu din partea ARD s-a dovedit a fi „apa de ploaie”. Papahagi a fost impus de la centru, iar Hardau nici macar nu şi-a depus dosarul pentru aceasta nominalizare. Faţa de saptamana trecuta, lista electorala ARD a suferit cateva modificari, dar jucatorii mari raman pe poziţii. Gazeta de Cluj va prezinta varianta ajunsa pe masa Colegiului Director şi prezinta geneza uneia din cele mai controversate candidaturi.

Alianţa Romania Dreapta (ARD) a validat joi listele de candidaţi pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie. Dupa validarea de catre Colegiul Naţional Director, lista candidaţilor PDL a trecut prin filtrul Comisiei de etica a Alianţei Romania Dreapta. Codul Etic al ARD, prezentat in 16 septembrie de vicepreşedintele PDL Monica Macovei, le interzice sa candideze din partea Alianţei persoanelor condamnate definitiv, arestate preventiv, trimise in judecata sau care au averi disproporţionate, care au incheiat contracte netransparente cu statul, au colaborat cu Securitatea, sau au trecut de la un partid la altul.

Cu ordin de sus

Inainte de a trimite listele spre validare, insa, au aparut cateva schimbari faţa de nominalizarile care circulau prin presa clujeana saptamana trecuta. Candidaturile actualilor deputaţi – Daniel Buda, preşedintele PDL Cluj, Petru Calian şi Adrian Gurzau – raman batute in cuie. In schimb, la „colegiul-problema” pentru PDL, cel cu numarul 1, pentru Camera Deputaţilor, democrat-liberalii de la centru au reuşit sa-l impuna pe Adrian Papahagi, liderul Fundaţiei Creştin-Democrate.
Gazeta de Cluj a aflat, prin surse din cadrul PDL, cum a ajuns Papahagi sa fie nominalizat drept candidatul Alianţei. Se ştie ca intelectualul clujean a fost unul din principalii susţinatori ai lui Traian Basescu in campania de la referendumul pentru demiterea preşedintelui. Acesta a fost unul din cei patru vorbitori care au luat cuvantul la mitingurile de susţinere a lui Traian Basescu şi a exprimat aceasta poziţie şi in presa scrisa şi in emisiuni televizate.
Cerinţa lui Papahagi de la Basescu a fost candidatura la Camera Deputaţilor in colegiul arondat cartierului unde locuieşte, Manaştur. Potrivit surselor din PDL, preşedintele l-a chemat pe Emil Boc şi i-a pus in vedere aceasta decizie, astfel ca circul declanşat in interiorul filialei clujene a fost inutil. Hotararea fusese luata de mult timp la nivel central, iar Papahagi era „batut in cuie” drept candidatul nominalizat de Basescu pentru Colegiul 1 Camera Deputaţilor in judeţul Cluj.

Papahagi il scoate pe Hardau din cursa electorala

Senatorul clujean Mihail Hardau a anunţat, intr-un comunicat de presa, ca nu are intenţia de a candida in nici un colegiu electoral la alegerile parlamentare din decembrie. Asta dupa ce Alin Tişe a fost nominalizat pentru a candida in Colegiul 1 Senat, unde Hardau a fost ales in 2008, iar Colegiul 1 Camera Deputaţilor, unde şi-a exprimat senatorul intenţia de a-şi incerca de aceasta data norocul, a fost atribuit lui Adrian Papahagi.
In 8 octombrie, Hardau a trimis presei un comunicat de presa in care anunţa ca se retrage din cursa electorala, uitand de afirmaţiile anterioare, potrivit carora va candida impotriva lui Papahagi din partea oricui. „Avand in vedere informaţiile pe surse care au circulat in spaţiul public referitor la o posibila candidatura a mea la alegerile parlamentare pe Colegiul 1 Cluj-Napoca pentru Camera Deputaţilor, consider ca se impun urmatoarele precizari: Nu am intenţia, nu doresc şi nu mi-am depus dosarul de candidat pentru niciun colegiu parlamentar la alegerile parlamentare din 2012. Imi menţin punctul de vedere ca pe Colegiul 1 Cluj-Napoca de la Camera Deputaţilor este normal sa candideze un membru al Partidului Democrat Liberal care a participat şi contribuit in ultimii 10 ani la construcţia organizaţiei municipale şi judeţene din Cluj. Apreciez ca interesele cetaţenilor din Colegiul 1 Cluj-Napoca de la Camera Deputaţilor pot fi reprezentate cel mai bine in competiţia alegerilor de catre un candidat PDL care a demonstrat implicare şi dedicare totala permanenta in viaţa publica şi politica locala”, a subliniat Hardau, aratand ca buletinul de Manaştur nu este suficient.
Intre cei doi politicieni au avut loc schimburi acide de replici, deşi amandoi susţin ca nu se cunosc şi nu este vorba de atacuri personale. Inainte ca Hardau sa se retraga, Adrian Papahagi a precizat, pentru Monitorul de Cluj, ca işi doreşte sa candideze pentru Colegiul 1 de la Camera Deputaţilor pentru ca e manaşturean. „Inţeleg ca domnul Hardau a dorit sa se mute, sa candideze la Camera Deputaţilor, or el acum este senator. Eu mi-am exprimat dorinţa de a candida la Colegiul 1, Camera Deputaţilor, nu la Senat, pe colegiul reprezentat de domnul Hardau, in momentul de faţa. In interiorul ARD s-a decis ca acei parlamentari care sunt in funcţie sa ramana sa candideze pe colegiile pe care sunt deja, iar ceilalţi  pe locurile neocupate “, a spus Papahagi.
Dupa aflarea veştii, acesta a subliniat ca de fapt nu a existat nici un conflict. „Acest lucru, aceasta decizie, dovedeşte faptul ca nu a fost un conflict intre mine şi domnul Hardau, pentru ca domnul Hardau, iata, nu şi-a depus un dosar pentru a candida pe colegiul pe care eu mi-am anunţat intenţia de a candida“, a mai declarat Papahagi pentru sursa citata.

Caragiale ar fi mandru

In declaraţiile acordate Agenţiei Romane de Presa, cei doi il parafrazeaza pe Caragiale şi se pun in postura de personaje similare celor portretizate de dramaturgul roman. Hardau l-a asemuit pe Adrian Papahagi cu Agamiţa Dandanache şi a afirmat ca va candida impotriva lui, indiferent din partea cui. „Ca principiu, eu nu-s de acord sub nici o forma ca pe colegiul meu sa vina Agamiţa Dandanache. Nu vreau eu sa candidez neaparat. Indiferent cine e, nu vreau nici un Agamiţa Dandanache. Noi am mai avut Agamiţa Dandanache, care n-au mai ramas in partid. Consider ca nu e in regula ca o alianţa care se numeşte dreapta sa inceapa cu o problema stramba. Asta-i tot. Deocamdata nu s-a luat nici o decizie, dar intr-un grup mai restrans am spus ca nu-s de acord ca pe colegiul meu sa vina oameni care n-au fost din PDL. Daca ramane candidatura dlui Papahagi, voi candida contra lui. N-are importanţa din partea cui”, a declarat Mihail Hardau pentru Agerpres.
La randul sau, Papahagi a ţinut sa-i aminteasca faptul ca nu e „apropitar” pe colegiul sau. „Apreciez finele aluzii literare ale domnului profesor Hardau, dar nu inţeleg referinţa de 'apropitar' a domniei sale la 'colegiul sau'. In ce ma priveşte, nu concurez pentru locul domniei sale in Senatul Romaniei, ci mi-am manifestat intenţia sa candidez in Colegiul 1 Camera Deputaţilor, unde Alianţa Romania Dreapta nu are actualmente titular datorita migrarii spre orizonturi mai roşii a domnului Mircia Giurgiu. In ce priveşte ameninţarea traseismului, nu cred ca un vechi membru PDL ar fi dispus sa ilustreze aceasta urata practica şi sa candideze din partea oricui”, a afirmat Adrian Papahagi, citat de sursa menţionata.

Ce se mai schimba

O parte din „feţele noi” anunţate in presa de surse din cadrul partidului raman pe poziţii. Preotul Ioan Roman, care a mai fost deputat in mandatul 1996-2000, a carui cariera politica a fost intrerupta de prerogativele date de Mitropolitul Bartolomeu Anania, va fi candidatul ARD in Colegiul 5 Gherla. Mihaela Suciu, şefa femeilor democrat-liberale din Cluj şi vicepreşedinta organizaţiei de femei PDL, a fost nominalizata pentru Colegiul 6 Dej, iar Alexandru Coroian, fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, in prezent consilier in acelaşi for, ramane candidatul ARD pentru Colegiul 9, care cuprinde localitaţile de munte.
Rareş Rusu, care scriam in numarul trecut ca va candida impotriva lui Mate Andras Levente la Huedin, in Colegiul 10, apare pe lisa trimisa la centru drept opţiunea ARD pentru Colegiul 7 Campia Turzii. Rusu a fost directorul Transelectrica pana recent şi consilier al lui Emil Boc şi Adriean Videanu. In Colegiul 7 prognozam candidatura lui Iuliu Pacurariu, care a fost mutat pe lista pentru Senat, in Colegiul 3, in care va trebui sa concureze cu Marius Nicoara pentru voturile clujenilor. Şi Pacurariu a fost consilier al lui Boc, deşi este unul din mentorii fostului premier şi unul din fondatorii PDL Cluj.
Colegiul 8 Turda va candida Mircea Irimia, liderul consilierilor locali din administrativul turdean. In Colegiul 10 a fost vehiculat numele primarului din Capuşu Mare, dar surse din PDL susţin ca inca exista discuţii pe marginea acestei candidaturi . Şi in Colegiul 2 Senat ramane ca ARD sa-şi gaseasca un candidat. Alin Tişe şi Cristian Haiduc raman nominalizaţi pentru Colegiile 1, respectiv 4, Senat.
„Fiecare are şansa lui, odata ce caştigatorul ia totul, nu vom mai avea situaţii in care cel clasat pe locul 2 sau 3 sa ia mandatul. Avand in vedere sistemul uninominal de vot, toţi au şanse”, a declarat Alexandru Coroian, intrebat care dintre aceste colegii sunt mai eligibile pentru candidaţii nominalizaţi de ARD.

Diana Gabor

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.