Avram Gal, fostul șef al PSD Câmpia Turzii și cunoscut pentru localul Transylvania Steakhouse unde se vindeau „burgerii de aur”, a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare după ce a fost găsit vinovat că a primit 400.000 de lei mită pentru a interveni la conducerea Companiei Naționale Unifarm S.A., deținută de statul român, pentru a facilita achiziționarea unor produse de protecție în timpul pandemiei COVID-19.

Avram Gal spunea despre fostul director al Unifarm că este un securist și că îl ”convoacă la lot”, în timp ce despre altă directoare din compania de stat spunea că o are ”în portofoliu”. Toate aceste replici erau folosite pentru a-l convinge pe directorul unei firme de echipamente medicale că îi poate face rost de un contract bănos.

Gal i-a cerut patronului Dyomedica CND 600.000 de lei și niște electrocasnice marca Miele pentru a interveni și rezolva contractul cu SC Unifarm SA.

Avram Gal era până la recenta condamnare președintele PSD Câmpia Turzii, președintele Asociației Evanghelice New Life Internațional și asociat al restaurantului Transylvania Steak House din Cluj, care vinde hamburgeri cu foiță de aur.

În timpul pandemiei, Marius Avram Gal s-a asociat cu afaceriștii Bogdan Crăciunoiu și Jourgen Faff, după ce a constatat că pandemia este și o oportunitate de afaceri prin livrarea unui număr de 2 milioane de măști FFP 2 la prețul de 3,5 dolari/mască.

Bogdan Crăciunoiu și Jourgen Faff nu aveau „intrare” la Unifarm, astfel că, aveau nevoie de relațiile lui Marius Avram Gal.

Se pare că Avram Gal este un bărbat care face ce îl taie capul, mai ales dacă are de câștigat. Pe pagina sa de Facebook, evanghelistul a postat de-a lungul timpului fotografii cu el și diverși generali americani ori oficiali de rang înalt din SUA.

Tribunalul București a hotărât că Avram Marius Gal trebuie să facă 5 ani de închisoare.

În data de 16.03.2020, în contextul în care inculpatul (Gal Marius Avram – n.r) discuta cu martorul (Crăciunoiu Daniel Bogdan – n.r.) despre produse și echipamente împotriva Covid, inculpatul l-a întrebat pe acesta din urmă: „Pe (Adrian Ionel – n.r.) de la Unifarm îl știi? Cu el trebuie vorbit pentru teste”, iar (Crăciunoiu Daniel Bogdan – n.r.) a răspuns „Nu”.

În continuare, patronul burgerilor înveliți în aur i-a transmis „Dacă vrei îl convoc eu la lot”, răspunsul lui (Crăciunoiu Daniel Bogdan – n.r.) fiind „Ok”.

Prin replica „Dacă vrei îl convoc eu la lot”, inculpatul a urmărit să îi creeze martorului (Crăciunoiu Daniel Bogdan – n.r.) impresia că are influenţă asupra sa.

Martorul a declarat că a organizat mese la care au participat (Gal Marius Avram – n.r), (Crăciunoiu Bogdan – n.r.) şi (Ionel Eugen Adrian – n.r.), scopul acestora fiind, în opinia instanţei, de a-l convinge pe (Crăciunoiu Daniel Bogdan – n.r.) de influența pe care acesta susținea că o are asupra funcționarilor din cadrul SC Unifarm SA.

Mai departe, inculpatul a urmărit să îi creeze martorului Crăciunoiu Daniel Bogdan impresia că are influenţă asupra martorei.

La data de 16.03.2020, ora 14:26, (Gal Marius Avram – n.r) i-a transmis o poză reprezentând imaginea unei cărți de vizită al unui angajat al SC Unifarm S.A., precum și următorul mesaj „O avem pe doamna în portofoliu”.

La ora 14:27, Crăciunoiu Daniel Bogdan i-a comunicat „poate dezvoltăm ceva”, imediat (Gal Marius Avram – n.r) i-a transmis „Ne așteaptă”.

Printre altele, Gal Marius Avram i-a cerut să transmită oferta către o adresă personală de email, anterior transmiterii oficiale.

Atât Eugen Adrian, cât şi martora erau la momentul săvârşirii infracţiunii funcționari decidenți în cadrul SC Unifarm SA.

Întrebat fiind ce a vrut să transmită prin replica „O avem pe doamna în portofoliu”, inculpatul a răspuns că s-a referit strict la cartea sa de vizită.

Totodată, cu privire la expresia „Dacă vrei îl convoc eu la lot”, inculpatul a declarat că martorul Crăciunoiu Daniel Bogdan spunea că Adrian Ionel e securist, astfel că a zis să îl convoace la lotul oamenilor care se dau drept securişti.

Instanţa nu poate primi aceste apărări, apreciindu-le vădit nesincere, scrie România TV.

Obținerea a unei cărţi de vizită de către inculpat, o persoană care avea cunoştinţe situate la nivel înalt şi care, potrivit propriei declaraţii, a şi apelat la acestea pentru a facilita transportul măştilor, nu ar fi avut nicio semnificaţie.

Pe de altă parte, este improbabil ca martorul Crăciunoiu Daniel Bogdan să fi afirmat despre Adrian Ionel  că e securist, în contextul în care, în cadrul aceleiaşi discuţii, a afirmat că nu îl cunoaşte, au transmis judecătorii.

De fapt, toate aceste exprimări ale inculpatului aveau rolul de a-l convinge pe martorul Crăciunoiu Daniel Bogdan  de influenţa pe care ar fi avut-o asupra funcţionarilor din cadrul SC Unifarm SA.

Limbajul folosit este unul voalat, specific persoanelor conştiente că săvârşesc infracţiuni sau fapte contrare legii, susțin judecătorii.

După ce a fost condamnat, Avram Gal a transmis că se retrage din poziția de președinte al PSD Câmpia-Turzii.

Viața ne oferă multe încercări, însă trebuie să avem credința și tăria de a le depăși.

În acest moment dificil pentru mine și familia mea, reprezentat de pronunțarea unei hotărâri penale de condamnare în prima instanță în privința mea, vreau să precizez că rămân pe deplin încrezător în justiție și am convingerea fermă că până la urmă se va face dreptate.

Voi exercita calea de atac prevăzută de lege și voi demonstra că sunt nevinovat.

Vreau doar să mai anunț faptul că mă voi retrage din viața politică, pentru a evita asocierea acestui moment nefericit cu imaginea și prestigiul partidului politic din care fac parte. Doamne ajută!”, a scris Avram Gal pe Facebook Sursa: stiridecluj.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.