Patru străzi din Cluj-Napoca, Regele Ferdinand, Tipografiei, Sextil Puşcariu şi Emile Zola, vor fi reamenajate și transformate în zone pietonale.  Scopul acestei schimbări este eliminarea traficului auto, potrivit autorităților orașului.

Primăria Cluj-Napoca are în plan să schimbe radical aspectul unor străzi importante din Cluj-Napoca. Modificările ce vor fi aduse, vor schimba traseele de circulație din oraș în manieră evidentă. Banda de circulaţie care există în prezent pe Regele Ferdinand dinspre Gară spre Piaţa Unirii devine bandă dedicată transportului în comun. Totodată trotuarele vor fi lărgite iar parcările de pe străzile Sextil Puşcariu şi Emile Zola, și de pe Tipografiei vor fi desființate. Mai mult decât atât, zona din fața magazinului Central și cea din fața CEC Bank de la Prefectură, vor fi complet reamenajate.

Acest proiect de amenajare are ca drept scop principal ridicarea calității vieții umane în municipiul Cluj-Napoca. Primăria a stabilit următoarele obiective ale proiectului: Calmarea, eficientizarea și reducerea traficului motorizat în zona centrală, în favoarea dezvoltării unei rețele atractive și sigure de trasee pietonale și ciclistice; Posibilitatea folosirii acelui mod de transport care este cel mai eficient pentru a ajunge la destinație, ținând cont de factori ecologici, economici și urbanistici; Asigurarea mobilității eficiente oricărui cetățean; Asigurarea de zone pietonale și de spații cu caracter prioritar pietonal, chiar dacă suportă trafic redus; Asigurarea unui mediu înconjurător cât mai prietenos, reducerea poluărilor sub limita pericolului asupra sănătății umane.

 “Discutăm de nişte spaţii care vin în continuarea celor deja amenajate în centrul oraşului. Ce se doreşte de la acest proiect? Îmbunătăţirea calităţii spaţiilor pietonale, am încercat pe cât posibil să punem pe primul plan pietonul, pietonul e cel mai important, urmat de biciclist, transportul în comun şi pe ultimul loc automobilul. În al doilea rând, se doreşte înlocuirea completă a stratului de uzură existent, să fie adaptate la funcţia de centru istoric, înlocuirea, adaptarea şi modernizarea iluminatului urban prin sisteme LED, economice, regândirea funcţională a străzilor încât să aibă prioritate pietonii, bicicliştii şi transportul în comun”, spune arhitectul Vlad Rusu, reprezentant al biroului de arhitectură care a realizat studiul referitor la reorganizarea celor patru străzi, pentru presa locală.

Începând de luni, 26 august 2019, circulația auto a fost complet închisă pe cele 4 străzi, asigurându-se doar culoare pentru pietoni. Durata lucrărilor este prevăzută pentru o perioadă de 11 luni, preconizându-se astfel o creștere a aglomerării din trafic, în special după redeschiderea școlilor și universităților.

Strada Regele Ferdinand

Pe Regele Ferdinand va fi implementată o bandă dedicată transportului în comun, vor fi lărgite trotuarele, vor apărea piste de biciclete şi mai mult decât atât iluminatului public va fi modernizat.

“Cea mai importantă este strada Regele Ferdinand, care are deja o rezonanță istorică. Atuul ei principal este că leagă gara de kilometrul zero. Există câteva constrângeri: e o stradă cu un  trafic neechilibrat, există momente ale zilei când e trafic intens sau când nu se cirulă, stâlpișorii de pe trotuar incomodează pietonii. Infrastructura pentru troleibuz parazitează fațadele clădirilor atât prin cabluri şi corpuri de iluminat. O altă constrângere este profilul neregulat al străzii, avem zone largi, dar avem şi nişte zone de gâtuiri. Acum strada funcționează cu două benzi de sens dinspre Unirii spre Mihai Viteazu și o bandă de mers dinspre gară spre Piaţa Unirii. O altă problemă se referă la legăturile pietonale, în zona străzii Tipografiei, unde toată lumea trece ilegal spre a merge spre Parcul Caragiale. Nu reducem trotuarele, ba din contră, noi urmărim să extindem trotuarele, ni se pare important să existe benzi dedicate pentru biciclete ca să se poată ajunge ușor de la gară în Piața Unirii”, a declarat arhitectul Vlad Rusu.

“Prin închiderea laturii de vest a Pieţei Unirii, transportul cu autoturisme pe banda dinspre gară spre Piața Unirii devine inutilă, așa că s-a decis ca banda de acum să fie doar pentru autobuze. Prin reorganizarea traficului se câștigă pista pentru biciclete pe ambele părți și bandă dedicată pentru autobuze. Va fi regândită zona din fața magazinului Central, unde va fi o mică piațetă. Gândim un aliniament de arbori, continuăm ceea ce deja există pe Horea şi această stradă poate beneficia de arbori”, mai spune arhitectul.

Procesul de modernizare pe care îl va avea strada Regele Ferdinand va presupune o transformare și în ceea ce privește suprafața ei utilă. Actuala suprafaţă carosabilă a străzii Regele Ferdinand este de 4186 mp, iar după reamenajarea zonei se va ajunge la o suprafaţă carosabilă de 3043 mp.

Strada Emil Zola

Strada Emile Zola nu va mai avea nicio parcare după parcurgerea celor 11 luni de lucrări de reamenajare iar strada Sextil Pușcariu va permite accesul doar pentru riverani, încât cele două zone să favorizeze pietonii.

Strada Tipografiei

La fel ca Strada Emile Zola și strada Tipografiei nu va mai avea niciun loc de parcare deoarece în momentul de față, foarte multe spații sunt ocupate abuziv de către locatarii zonei. “Parcările atrag trafic, noi ne dorim la nivelul zonei centrale să încercăm să limităm circulaţia auto în favoarea circulaţiei nemotorizate. Cu toate că ne credem deosebiţi de restul ţării avem carențe, ne dorim să intrăm cu maşina în casă, şi dăm importantă unui mijloc de transport care devine perimat, adică maşina”, a susţinut viceprimarul Dan Tarcea.

Clujenii care au participat la dezbaterea organizată de Primărie la Casino s-au arătat nemulțumiți însă de decizia luată de Primărie, spunând că locurile de parcare sunt foarte importante și este necesar să li se ofere o alternativă. Reporterul de la Gazeta de Cluj a încercat să ia legătura cu Florin Vasile Bugnar,  aflat la conducerea Serviciului public de interes local pentru administrarea parcărilor, pentru a-l întreba despre o eventuală alternativă a parcărilor sustrase cetățenilor, însă acesta se află în concediu de odihnă.

Mai multe despre proiect l-am întrebat pe domnul viceprimar al Primăriei Cluj-Napoca, Dan Ștefan Tarcea:

De unde a pornit ideea acestui proiect?

Această zonă cu un istoric însemnat pentru orașul nostru, avea nevoie de o reîmprospătare și modernizare adecvată zilelor noastre. A trecut de la o stradă celebră cu clădiri valoroase a secolului XIX-lea, la o stradă cu o intensă activitate comercială, iar acum, își va recăpăta strălucirea, îmbinând astfel aspectele clasice ale clădirilor cu modernul spațiului public.

Ideea a pornit de la necesitatea creării de zone pietonale extinse și dezvoltarea transportului alternativ pentru creșterea calității vieții și reducerea poluării.

Pe ce criterii ați ales cele 4 străzi?

  Face parte dintr-un proiect amplu de modernizare a întregii zone centrale, începând de la Piața Unirii, strada Moților, zona Mihail Kogălniceanu, Universității, Iuliu Maniu și alte străzi adiacente. 

Care este obiectivul principal al proiectului?

Modernizarea străzii Regele Ferdinand prin extinderea zonelor pietonale și amenajarea unor rețele de piste de biciclete, precum și reamenajarea străzilor adiacente (Tipografiei, Emil Zola și Sextil Pușcariu) ca străzi cu utilizare în comun „shared – space“, arteră care să fie circulată de maşini, pietoni şi biciclişti, dar în care şoferii pierd orice prioritate de trecere, iar viteza de deplasare e limitată la 10-20 km/h. Reorganizarea străzilor, prin eliminarea diferenţelor de nivel între spaţiul exclusiv pietonal (trotuar) şi spaţiul pe care este permisă (şi) circulaţia automobilelor precum și diminuarea parcărilor la stradă şi prioritizarea deplasărilor nemotorizate. În plus, se va modifica sistemul de iluminat într-un concept unitar și arhitectural aplicabil zonei centrale și istorice a orașului cu aparate de iluminat de tip LED, se vor planta aliniamente de arbori și arbuști și zona va fi dotată cu mobilier urban de calitate și vor fi montate stații de încărcare rapidă pentru mașini și biciclete electrice.

Proiectul este realizat prin fonduri externe nerambursabile, respectiv Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020.

7 COMENTARII

  1. Niste imbecili, distrug un oras. Fut banii pe „avioane” ca mai apoi boii care i-au votat, sa voteze alti retardati care sa aduca orasul la starea de acum… Futem un centru de oras pt ca sa aiba cei din comunele si cartierele dormitor pe und’ sa-si plimbe curu’ si sa stea la bere. De centura de ocolire a orasului, de legatura la autostrada, macar pe 4 benzi cu CENTRUL orasului nici vorba…Si apropo: Mo Tarcea, masina nu-i un mijloc de deplasare perimat decat in tiganie, la satra. Cand te voi vedea pe hooverkraft, mai povestim, bine, mo? Si cum e aia „pista de bicicleta pana la gara”? Mo, aduceti din China ricse cu pedale? Mari nemernici mai sunteti, si mari labari sunt si aia care mai pun botu’ la sugacismele voastre!

  2. La ce să ne așteptăm de la teleportatzi la oraș foști umblători descultzi in balegă ” scolitii” la Cluj ajunși să ne ” infrumusetzeze „, modernizeze orașul după chipul și asemănarea LOR,mai lipsește părătarul, piticii de grădină că se pare că băncutza din fatza portzii o să existe.

  3. Te belül ăsta spune că face din strada Regele Ferdinand spațiu pietonal, dar vor trece troleibuze și autobuze pe acolo. Nu știu, vor trece peintre scaune și mese? Chestia asta cu spațiu pietonal pe care circulă autobuze sună ceva de genul „Nu e gravidă, numai un pic”.

  4. Următorul pas, pietonala până la gară și adaptarea bicicletelor pentru transportul valizelor, sau interzicerea locuirii în zona centrului istoric. Facem doar hoteluri, restaurante și magazine second hand – pardon, acestea există deja!

  5. Cum poți tu dobiboc sa obligi oameni care lucrează în zona respectivă sau care vin în centru cu probleme sa circule doar pe jos sau cu troleu, in special cei cu dizabilități sau cardiacii vara, bătrânii, etc?! Uite așa că l-ați votat, de aia!! Câtă vreme in centrul Clujului exista o grămadă de instituții ale statului, școli și spitale nu are nimeni dreptul, in mod logic și normal, sa restricționeze circulația mașinilor pt care cetățenii plătesc impozit.

  6. Pietonalizarea centrului este parte din soluția pentru decongestionarea Clujului. Din păcate vine destul de încet probabil și datorită părerilor unor moluște cum sunt unii dintre cei care și-au dat cu părerea aici. De exemplu nu vad care ar fi problema ca fosta str Doja sa devină complet pietonală având atât de multe alte rute alternative spre a merge către gara. Asta oricât ar irita târâtoarele din oraș. Cam miroase a păreri de taximetriști pe aici…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.