Medicamentele şi echipamentele scumpe pentru spitale vor fi achiziţionate de acum înainte doar în sistem centralizat de către Ministerul Sănătăţii, potrivit unei hotărâri de guvern. O decizie, anunţată încă de duminică de Raed Arafat, menită să oprească risipa din sistemul sanitar.
Ordonanţa de urgenţă privind achiziţia centralizată de către Ministerul Sănătăţii a produselor destinate spitalelor a fost aprobată marţi de Guvern. Ministrul Sănătăţii, Raed Arafat, a anunţat cu această ocazie că ministerul urmează să emită un ordin prin care să stabilească produsele care vor fi achiziţionate astfel. „Urmează să facem un ordin care să prevadă ce centralizăm, ce va intra sub incidenţa acestei ordonanţe şi metodologia care va fi urmată de minister pentru realizarea licitaţiilor într-un mod transparent", a spus, în şedinţa de guvern, Raed Arafat.

sursa: Romania Libera

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.