Primarul Emil Boc a declarat joi, în debutul şedinţei de Consiliu Local, că în următoarele zile se va lansa anunţul pentru licitaţia privind studiul de prefezabilitate al viitorului metrou de la Cluj-Napoca.

“Suntem foarte aproape să lansăm studiul de prefezabilitate pentru selectarea consultantului astfel încât să elaborăm un caiet de sarcini după toate rigorile viitorului unui metrou şi nu după ceea ce există astăzi în materie de realizare a unui metrou obişnuit. Sper ca în prima parte a lunii noiembrie, în primele 10 zile, să fim în măsură să lansăm în licitaţie publică pentru studiul de prefezabilitate. Pentru investiţii mai mari de 75 milioane de euro este nevoie şi de studiu de prefezabilitate şi de studiu de fezabilitate. Este o cerinţă legală. Evident, după aceea va continua cu licitaţia de execuţie”, a precizat Boc.

Edilul spune că metroul de la Cluj nu va reproduce „o situaţie existentă astăzi”.

„Am lucrat aproape un an de zile la pregătirea documentaţiei tehnice, inclusiv colegii mei au fost prezenţi la Bucureşti pentru a verifica stadiul tehnic al realizării metroului de acolo. Metroul pe care îl pregătim să îl construim la Cluj nu este unul care să reproducă o situaţie existentă astăzi. De exemplu, metroul viitorului nu va mai avea acele captatoare de curent şi nu va fi un tunel aşa de mare aşa cum este astăzi pentru că for fi înlocuite mecanisme electrice şi de altă natură. Va fi şi un cost mai redus. Tot ce se face va ţine cont de evoluţia tehnologiei în materie de realizare a metroului, de aceea am avut nevoie de un consultant pentru a vedea tot ce este mai actual în lume cu privire la construcţia de la zero a unui metrou. E mai simplu să construieşti un metrou de la zero decât să îl modernizezi pe cel existent. E complicat să modifici ceea ce este creat. În primele 10 zile din luna noiembrie vom lansa caietul de sarcini în licitaţie publică”, a mai spus Boc.

În premieră, în bugetul pe anul 2018, 3,4 milioane lei, dintr-un total de 10 milioane, vor merge pe diverse studii în vederea construirii unui metrou.

În aprilie 2018, primarul Emil Boc a anunțat că japonezii sunt interesați de construirea unui metrou la Cluj-Napoca. Potrivit edilului, linia de metrou ar urma să fie construită între Florești și Apahida în următorii “10-15 ani”.

“Clujul celor 500.000 de oameni care este aproape, cu Floreștiul, zona metropolitană, cu tot ce intră şi ce iese în Cluj, aproape acum suntem la 500.000. Peste 10 ani Clujul nu va putea evita această discuție de a avea măcar o linie de metrou. Noi am decis la nivelul Primăriei să pornim un studiu de prefezabilitate care să ne spună traseul, costurile, modalitățile de finanțare și cum poate fi realizat acest lucru. Valoarea unui asemenea metrou este destul de ridicată, costă câteva sute de milioane de euro. Trebuie gândit un plan de finanţare multianual pe 20 – 25 de ani dacă se poate, o chestiune multianuală, în care să ai în vedere realizarea unei linii așa cum am zis din Florești până în Apahida, asta să fie linia principală, iar după aceea, la un moment dat, să faci şi alte linii de conexiune”, spunea Boc.

3 COMENTARII

  1. :))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))
    :))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))
    :)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))
    :))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.