Ziariștii de la Gazeta de Bistrița i-au pozat casa interlopului bistrițean Ioan Opre din Dumitra, la două zile după ce acesta a fost arestat preventiv. Nu este casă, este un adevărat domeniu întins pe numeroase hectare din comuna Dumitra. El deține mai multe spații și construcții în localitate, iar cea mai importantă dintre acestea este ferma, unde are și un lac. Cumnatul acestuia, alături de alți complici au dorit să ne sechestreze după ce i-am pozat casa, blocând un drum public.  Reporterii de la Gazeta de Bistrița li s-a blocat accesul pe un drum public și s-au făcut presiuni asupra noastră.

 

Singura noastră scăpare a fost că am sunat la 112 și mașina care ne bloca din față și cele două mașini care ne blocau din spate s-au retras. Incidentul s-a petrecut pe 24 iulie după ce am făcut o vizită în comuna Dumitra, unde am pozat toate locuințele lui Ioan Opre. Când am părăsit locuința acestuia am fost blocat de o mașină cu numere de Irlanda de la o altă proprietate a acestuia. Atunci nu ni sa mai permis să trecem mai departe și singura soluție a fost operatorul la 112 și faptul că poliția era pe drum. Când au auzit aceste lucruri, rudele și angajații presupusului proxenet Ioan Opre au plecat rapid de acolo.

La declarațiile de la poliție au sosit și ei, iar polițistul ne-a spus să ne împăcăm. Nu am înțeles exact din ce motiv să ne împăcăm că noi nu am greșit cu nimic: am făcut niște poze de pe domeniul public unor locuințe. Faptul că ei ne-au sechestrat, presat și amenințat a fost poate o greșeală. Și nu una minora. Polițistul a spus să ne împăcăm motivând că ”toți suntem oameni.” De altfel, chiar și în discuțiile avute de polițist pe telefon cu un anume Andrei îi explica acestuia că ”da, cumnatul lui Ionel(n.r. Ioan Opre zis Păcală, zis Ionel) i-a blocat pe doi.” Cam toată lumea avea o legătură cu Păcală în Bistrița.

Dacă chiar și operatorul 12 de la 112 din județul Bistrița-Năsăud ne spunea la telefon că „ați avut afaceri cu Ioan Opre. ” Ca o certitudine nu ca o întrebare. Fără nicio dovadă și fără nicio legătură cu realitatea. Operatorul chiar încerca să ne demonstreze nouă vinovăția pentru că am fost sechestrați. Noroc că unii baroni locali, cum sunt Ioan Opre zis Păcală, nu pot scăpa din fața legii. El este momentan arestat preventiv sub suspiciunea de proxenetism. Dar rudele lui, sunt încă în libertate și nu știm siguri cine va fi următoarea persoană sechestra sau cine știe, poate mai rău…

 

Gazeta de Bistrița

casa ioan opre 2 casa ioan opre jeep irlanda ioan pacala slujbas ioan pacala

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.