Un bărbat, de 56 de ani, din Galaţi, a fost găsit decedat, duminică, într-un garaj, după ce autoturismul aflat înăuntru a luat foc, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Judeţean Galaţi.

Potrivit sursei citate, pompierii militari au intervenit cu două autospeciale la un incendiu declanşat la un garaj în care se afla un autoturism.

La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta cu violenţă la partea din faţă a garajului.

Incendiul a fost localizat şi lichidat în limitele găsite.

După lichidarea incendiului, în partea din spate a autoturismului a fost descoperit corpul neînsufleţit al unui bărbat în vârstă de 56 de ani, care avea arsuri la membrele superioare.

Cauza probabilă a producerii incendiului este un scurt circuit la tabloul electric din garaj.

Poliţiştii au deschis un dosar penal şi urmează să stabilească împrejurările concrete în care a murit bărbatul.


sursa: agerpres.ro

Citește și: Polițiștii au tras cu focuri de armă după un adolescent de 16 ani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.