Desfășurată în perioada 08-10 mai, la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din Cluj-Napoca, CUPA CORAL IMPEX LA ȘAH și-a desemnat câștigătorii.

Competiția, organizată de S.C. CORAL IMPEX S.R.L., în parteneriat cu Asociația Județeană de Șah Cluj și Clujul Elitelor și Valorilor, a fost, potrivit participanților și invitaților, cea mai reușită competiție de șah organizată la Cluj în ultimii 20 de ani.

CUPA CORAL IMPEX LA ȘAH a reunit la start un număr de 240 de sportivi, de la copii în vârstă de numai 4 ani, la veterani de 78 de ani.

Valoarea competiției a fost una ridicată datorită participării unor sportivi extrem de valoroși, invitați speciali și maeștri internaționali ai ”sportului minții”. Dintre aceștia s-au evidențiat foștii campioni naționali ai României: Cristina Foișor, mare maestru internațional, cea care a și câștigat CUPA CORAL IMPEX LA ȘAH , Ovidiu Foișor, mare maestru internațional, și Dragoș Dumitrache.

De-a lungul celor trei zile, s-a concurat pe trei secțiuni: competiția dedicată copiilor pasionati de șah și nelegitimați, concursul de șah rapid și cea mai spectaculoasă probă, cea de șah blitz.

Festivitatea de premiere a CUPEI CORAL IMPEX LA ȘAH a avut loc în aula FSEGA, unde câștigătorii au fost recompensați cu diplome și cupe, dar și cu premii generoase în bani.

În urma succesului înregistrat, organizatorii și-au anunțat intenția de a extinde competiția la nivel național și, ulterior, în plan internațional.

A fost cel mai bine organizat concurs de sah, din ultimii 20 de ani. Aprecizez implicarea firmei Coral Impex in acest proiect ca fiind una exceptionala” – a declarat domnul Toma-Andreica Alin, maestru FIDE si Presedintele Asociatiei Judetene de Sah, Cluj.

Prin generozitatea exceptionala a firmei Coral Impex s-a realizat o competitie sahista de inalt nivel, unde s-au remarcat tineri talentati, precum Mihnea Costachi, Alexandru Pop sau Dl Ognean. Succesul a fost asigurat si de echipa de organizatori ai domnului Toma Alin” – a declarat domnul Dumitrache Andrei, maestru international si fost campion national la sah.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.