Amenzile contravenționale vor putea fi achitate pe jumătate într-un termen de 15 zile de la momentul primirii procesului-verbal, nu doar în 48 de ore, prevede un proiect de lege care se află momentan la șeful statului, pentru promulgare. Conform legislației în vigoare, persoanele amendate sunt încurajate să-și plătească mai repede amenzile prin stabilirea acestui termen ce permite achitarea a doar jumătate din minimul amenzii primite.

Schimbarea este prevăzută de un proiect de lege trecut recent prin Parlament și care se află acum, în vederea promulgării, la președintele României. Ca să se aplice, documentul mai are nevoie doar de semnătura șefului statului.

Termenul în care persoanele amendate pot achita doar jumătate din minimul amenzii primite va fi extins semnificativ. Concret, în loc de 48 de ore, acesta va fi de 15 zile, scopul fiind încurajarea românilor să-și achite mai repede amenzile, ceea ce ar aduce și bani mai mulți la bugetul statului.

„Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal”, prevede propunerea legislativă.

În momentul de față, termenul este de doar 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal sau de la data primirii acestuia, el fiind considerat prea mic de către parlamentari.

Practic, cei care aleg să achite amenzile în acest interval plătesc mult mai puțin decât ar trebui. De exemplu, o amendă de 500 de lei primită de un român scade automat la 250 de lei dacă este achitată în termenul actual de 48 de ore sau în viitorul termen de 15 zile. Sau, dacă se aplică o amendă de 1.000 de lei, în condițiile în care amenda minimă în cazul respectiv poate fi de 500 de lei, aceasta scade automat tot la 250 de lei.

Cu alte cuvinte, amenda primită poate să scadă cel puțin la jumătate din cuantumul care ar trebui achitat dacă se depășește termenul actual de 48 de ore sau viitorul termen de 15 zile.

Atenție! Proiectul nu se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial.

Sursa: avocatnet.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.