Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că începând de joi vor fi suspendate cursele aeriene regulate directe din România spre Austria.

„În continuarea informaţiilor transmise cu privire la circulaţia cetăţenilor români în Republica Austria, MAE precizează că, potrivit informaţiilor oficiale comunicate de către autorităţile austriece, începând cu data de 16 iulie a.c., ora 00,00, vor fi suspendate cursele aeriene regulate directe din mai multe state, printre care se numără şi România. Noile reglementări sunt valabile până la data de 31 iulie 2020”, informează MAE într-un comunicat transmis marţi.

Ministerul Afacerilor Externe continuă dialogul cu autorităţile austriece şi va comunica public elementele de noutate care vor fi transmise oficial de către partea austriacă, precizează sursa citată.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Viena: 0043-1-503.24.65 şi 0043-1-505.23.81, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice 0043-699.117.26027.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: https://www.mae.ro/node/51901http://viena.mae.ro/ şi http://www.mae.ro/.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.