Curtea de Apel Cluj a admis în principiu contestația în anulare depusă de avocații lui Cătălin Cherecheș, primarul din Baia Mare condamnat pentru corupție.
Este vorba de o contestaţie în anulare – o cale extraordinară de atac – înregistrată în decembrie 2023 la Curtea de Apel Cluj, care a avut termen de judecată vineri.
Magistrații clujeni au admis în principiu contestația în anulare depusă de Cherecheș, conform Gândul.ro.
Avocatul lui Cherecheş, Răzvan Doseanu, a explicat, motivele pentru care edilul a depus această contestație în anulare.
„Astăzi (vineri – n.red.), Curtea de Apel Cluj a admis în principiu contestația în anulare formulată de Cătălin Cherecheș sub două motive invocate: un caz de incompatibilitate a unuia din membrii completului de judecată care a pronunțat soluția în apel și un al doilea motiv invocat este incidența unei cauze de încetare a procesului penal ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale din punctul de vedere a apărării, în cazul unei infracțiuni de luare de mită în formă simplă, sub forma unei pretinderi la o anumită dată a unei sume de bani, cu o primire ulterioară la o altă dată a sumei de bani.
În opinia noastră, termenul se calculează de la data pretinderii și nu de la data încasării acelei sume de bani pretinsă cu o anumită perioadă de timp înainte. După admiterea în principiu, astăzi ni s-a dat posibilitatea să punem concluzii și pe fondul contestației în anulare. Instanța a rămas în pronunțare și s-a fixat termen de pronunțare pe fondul contestației în anulare pentru data de 18 aprilie 2024”, a declarat avocatul Răzvan Doseanu pentru sursa citată.
Cătălin Cherecheş a fost condamnat, pe 24 noiembrie 2023, de Curtea de Apel Cluj la cinci ani de închisoare cu executare pentru luare de mită.
Cu puţin timp înainte de pronunţarea sentinţei, Cherecheş a fugit din ţară prin vama Petea cu un taxi, el folosind un act de identitate al unei rude apropiate.
Ulterior, fostul primar din Baia Mare a fost prins de poliţiştii germani în Augsburg şi arestat. Cherecheș a fost adus în România unde a fost încarcerat la Penitenciarul Rahova.