Emil Bode, fost viceprimar PSD al comunei Valcău de Jos, județul Sălaj, a fost condamnat de judecătorii de la Curtea de Apel Cluj la patru ani de închisoare pentru o evaziune fiscală de 1,7 milioane de lei de pe urma unor afaceri cu miez de nucă.

Potrivit dosarului, Bode a început, în 2004, o colaborare cu SC Sam Trading Co SRL, firma unui turc – singura societate care achiziţiona la acea vreme miez de nucă de pe teritoriul României – prin care se angaja ca în calitate de comisionar să furnizeze cantităţi importante din acest produs. Ştiind, însă, că nucile în coajă sunt la un preţ de până la opt ori mai mic decât sâmburii, sălăjeanul a găsit o metodă mai profitabilă de a face afaceri. Mai mult, spun anchetatorii, el cunoştea că romii din localităţile Boghiş, Huseni şi Pustă au ca principală preocupare colectarea nucilor în coajă de la cetăţenii din localităţile limitrofe, cărora le oferă în schimb vase emailate şi din material plastic.

Viceprimarul a cumpărat nucile cu prețuri de pănă la 2 lei/kg până în 2010, fără a întocmi borderouri de achiziţii. Apoi le transporta la locuinţele altor romi din Valcău de Sus şi Boghiş, care le spărgeau şi extrăgeau sâmburii, primind la schimb 0,3-0,4 lei/kilogramul de miez de nucă extras. Unul dintre martorii din dosar a declarat că primea între 30 lei şi 40 lei, pentru circa 100 de kilograme predate.

Ulterior, miezul era ambalat în saci şi transportat la firma turcului. „Pentru a justifica sumele de bani virate în contul inculpatului de SC Sam Trading Co SRL, dar şi provenienţa miezului de nucă pe timpul transportului, inculpatul a completat borderourile de achiziţie primite de la societate, folosind datele de identificare ale persoanelor care au predat miez de nucă, înscriindu-le cu cantităţi mult mai mari decât cele predate, sau ale unor persoane care nu au predat nicio cantitate de miez de nucă, dar au furnizat inculpatului datele de identificare cu ocazia prestării unor activităţi pentru inculpat, respectiv au predat nucă în coajă inculpatului, au participat la extragerea miezului de nucă şi la descărcarea autocamioanelor cu care a fost transportată nuca în coajă, precum şi la încărcarea miezului de nucă. Din cercetări rezultă că tuturor persoanelor care au participat la activităţile enumerate anterior, inculpatul le-a solicitat datele de identificare constând în nume, prenume, numărul actului de identitate, sub pretextul că are nevoie pentru a justifica plăţile făcute către acestea pentru activităţile prestate, constituindu-şi astfel o bază de date”, se arată în motivare.

Verificarea borderourilor au stabilit că din 2004 până în 2010, Emil Bode a achiziţionat cantitatea totală de 487.971 kg miez de nucă, pentru care a achitat suma totală de 5.045.287 lei, însă din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză a reieşit că, în realitate, cantitatea de miez de nucă achiziţionată a fost de doar 7.606 kg, în valoare de 75.315 lei, adică 1,6% din cantitatea de miez de nucă achiziţionată, respectiv 1,5% din totalul sumelor de bani achitate pentru miezul de nucă.

„Practic, inculpatul a desfăşurat o activitate paralelă celei convenite în contractele de comision: activitate de achiziţie pentru sine de miez de nucă şi a nucilor în coajă, de extragere a miezului de nucă, de transport şi de vânzare către SC Sam Trading Co SRL, aparent reprezentanţilor acestei societăţi comerciale fiindu-le prezentată ca adevărată o stare ce nu corespundea realităţii, şi anume – achiziţia de la alte persoane, de miez de nucă la preţul convenit şi menţionat în borderouri le de achiziţii, în scopul obţineri pentru sine a sumei de 4.969.972 lei”, se mai precizează în motivarea judecătorilor.

Emil Bode nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, susţinând că a acţionat în calitate de comisionar şi a achiziţionat doar miez de nucă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.