Curtea de Apel Cluj a emis o sentință definitivă de condamnare în privința fostului contabil de la la Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară din Baia Mare.

Potrivit DNA Cluj, în sentința de fond, instanța l-a condamnat pe inculpatul ROBESCU – POP GHEORGHE – VASILE, la data faptei director al Muzeului de Etnografie și Artă Populară Baia Mare, la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
De asemenea, PETRICA DOINA, la data faptei contabil șef al Muzeului de Etnografie și Artă Populară Baia Mare, a fost condamnată la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
În cazul inculpatului Robescu – Pop Gheorghe – Vasile, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prevederile articolului privind acordul de recunoaștere a vinovăției, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpații Robescu – Pop Gheorghe – Vasile și Petrica Doina vor presta fiecare, câte o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, respectiv 80 de zile, într-o activitate din cadrul Primăriei Municipiului Baia Mare sau la o parohie/unitate de cult de pe raza aceluiași municipiu.
Obligă inculpații Robescu-Pop Gheorghe-Vasile și Petrica Doina, în solidar, să plătească părții civile, Muzeului de Etnografie și Artă Populară Baia Mare, suma de 6.810,80 lei cu titlu de despăgubiri materiale.
Obligă inculpații Robescu-Pop Gheorghe-Vasile și Petrica Doina la plata sumei de 2.500 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Soluția instanței clujene poate fi citită aici

1 COMENTARIU

  1. Pentru 6mii si ceva de lei 2 si 3 ani? Si de ce plata cheltuielilor de judecata pt functiinarii statului? Nu de aceea sunt olatiti procurorii si judecatorii? Si au salarii babane. Nu au reusit sa se unteleaga la returnarea sumei de 6000 si sa isi dea demisia?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.