Magistrații de la Curtea de la Curtea de Apel Cluj s-au pronunțat în dosarul lui NAGY-DEBRECZENI HAJNALKA, una dintre apropiatele șefului UDMR, Kelemen Hunor, care a fost declarată incompatibilă de Agenția Națională de Integritate.

”Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de NAGY-DEBRECZENI HAJNALKA în contradictoriu cu ANI. Anulează în parte raportul de evaluare nr. 6511/G/II/05.03.2019, în sensul înlăturării din acesta a prevederii referitoare la cererea de menţiuni din 15.02.2016 formulată de persoana evaluată, în exercitarea funcţiei de administrator al SC V srl. Menţine, în rest, raportul de evaluare. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. În cazul în care se formulează, cererea de recurs se depune la curtea de Apel Cluj, Secţia a III a de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată în data de 18.03.2020, prin punerea soluției la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei”, se arată în soluția pe scurt a instanței.

Avocatul ei, Mate Andras, nu a dorit să comenteze decizia instanței.

”GDPR-ul nu îmi permite să comentez decizia instanței și nici să fac declarații în numele clientului, vă mulțumesc”, a declarat Mate Andras.

Și avocatul, fost deputat clujean din partea UDMR, a avut probleme cu ANI soldate în instanță cu o soluție de condamnare.

Acuzată că a lucrat la mai multe capete

Nagy Debreczeni Hajnalka a fost consilierul pentru presă al președintelui UDMR, Kelemen Hunor, și este considerată o apropiată a acestuia, potrivit Transindex.

Kelemen Hunor

Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat că Nagy Debreczeni Hajnalka, membru în două rânduri în Consiliul de Administrație al televiziunii publice, s-a aflat în incompatibilitate pentru că era și administrator la două firme, potrivit unui comunicat al instituției.  

ANI arată că în perioada 22 martie 2016 – 27 septembrie 2017, respectiv în perioada 28 martie – 25 septembrie 2018, Nagy Debreczeni Hajnalka a deținut și exercitat simultan funcția de membru al Consiliului de Administrație al SRTv și pe cea de administrator în cadrul a două societăți comerciale, încălcând astfel dispozițiile art. 84, alin. (1), lit. c) și alin. (2), coroborat cu art. 99, alin. (1), lit. k) din Legea nr. 161/2003.

NAGY DEBRECZENI HAJNALKA nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare, mai arată ANI în comunicatul citat.

Ce spune despre acuzația de incompatibilitate

Cu privire la acuzația de incompatibilitate Nagy Debreczeni Hajnalka spune că raportul de evaluare al ANI este nelegal și nefondat, aceasta afirmând că nu s-a luat în considerare dispozițiile legale care reglementează statutul membrilor Consiliului de Administrație a SRTv, regimul juridic al activității și dispozițiile legale speciale care reglementează organizarea și funcționarea SRTv.

”În primul rând, eu nu am calitatea de Secretar de Stat, Subsecretar de Stat şi nici o funcție asimilată acestora, nu sunt membru al Guvernului, dar nici Consiliul de Administrație al SRTv şi nici SRTv nu este o entitate în subordinea Guvernului, ci este în subordinea Parlamentului României. Astfel, în opinia mea nu sunt aplicabile prevederile art. 84 alin. 1 lit. c şi alin. 2 din Legea nr. 161/2003. (…) Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea SRTV reglementează conducerea serviciilor publice de radiodifuziune şi de televiziune, delimitând astfel cu claritate că nu suntem în subordinea Guvernului, nu exercităm şi deținem funcții de autoritate din administraţia publică centrală şi locală, activitatea SRTV fiind reglementată separat. (…)  Legea reglementează clar că membrii Consiliului de Administrație SRTV nu au un salar, ci doar o îndemnizație reprezentând 25% din salariul brut lunar al Directorului SRTv”, se apără Nagy Debreczeni Hajnalka.

În plus, aceasta spune că aceeași Lege prevede că membrii Consiliului de Administrație și membrii Comitetului Director nu pot face parte din Consiliul de Administrație al unei societăți comerciale care are activitate în domeniul audiovizualului și nu pot participa la societăți comerciale cu care Societatea Română de Radiodifuziune sau, după caz Societatea Română de Televiziune întreține relații de afaceri sau are interese contrare. Nagy Debreczeni Hajnalka spune că ea nu se afla în această situație, prin urmare nu putea fi în prezența unei situații de incompatibilitate.

Apărată de un condamnat pentru conflict de interese

Mate Andras, avocatul care a apărat-o pe NAGY-DEBRECZENI HAJNALKA, este fost deputat. Și el a fost acuzat de ANI de incompatibilitate pentru că și-a angajat soția la cabinetul de parlamentar. La finalul procesului judecătorii au decis să îl condamne la 6 luni de închisoare cu suspendare.

Mate Andras

În septembrie 2013, deputatul UDMR Mate Andras Levente a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care l-au acuzat de conflict de interese. „Mate Andras Levente, în calitate de deputat în cadrul Parlamentului României, a formulat cererea de angajare a soţiei sale la Camera Deputaţilor şi apoi a avizat contractul de muncă pe perioadă determinată în baza căruia s-a realizat în mod direct un folos material pentru soţia sa în cuantum de 5.508 lei”, arăta Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Dosarul a fost deschis după ce, în septembrie 2011, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul instanţei supreme să cerceteze un posibil conflict de interese în cazul deputatului UDMR. Mate Andras Levente a propus angajarea şi a avizat contractul individual de muncă privind angajarea soţiei sale, Erzsebet Mate, în perioada 16 martie 2010 – 1 ianuarie 2011, în cadrul Biroului Parlamentar – Circumscripţia electorală nr. 13 Cluj, arăta atunci ANI. Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat nerespectarea regimului juridic al conflictului de interese constituie temei pentru eliberarea din funcţie, precum şi interdicţia de a mai ocupa o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data rămânerii definitive a raportului, ori, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementărilor aplicabile demnităţii şi funcţiei respective, preciza ANI.

2 COMENTARII

  1. UDMR-iști încă nu au înțeles că în țară asta avem și stejari, nu doar tufe. Unul dintre aceștia este Vasile Luca de la Radio Cluj. Acum doi ani când a făcut sesizarea la ANI pentru duduia Debreczeni am crezut că glumește. Nu credeam că duduia lui Kelemen va avea aceeași soartă ca Ovidiu Miculescu, fostul șef de la Radio România, cel care l-a dat pe Luca afară de la Radio Cluj după ce mai multe dezvăluiri publice, plagiatul managerului Rosca Zasmencu de la Radio Cluj, angajarea fictivă pentru 9000 de lei a lui Debreczeni, furtul de bani făcut de Zaharescu și contabila șefa Marieta Miron etc. Felicitări Justiției din Cluj care a anulat desfacerea contractului de muncă pentru Luca și pentru ca au fost declarați incompatibili Miculescu și Debreczeni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.