Curtea de Apel Cluj a decis achitarea unui judecător orădean și a celorlalți 9 inculpați acuzați de corupție pe considerentul că ”fapta nu există”. Este vorba despre fostul judecător Mircea Puscaș care a fost trimis în judecată pentru luare de mită.

Potrivit DNA, în cursul anului 2009, „inculpatul Puşcaş Mircea, judecător la Tribunalul Bihor (promovat ulterior la Curtea de Apel Oradea) a pretins şi primit de la un denunţător suma de 1.500 de euro pentru a interveni pe lângă un judecător din cadrul unei instanţe din Oradea şi pentru a-l determina să pronunţe faţă de denunţător o pedeapsă cu suspendare condiţionată

De asemenea, în cursul anului 2011, inculpatul Puşcaş Mircea a pretins de la acelaşi denunţător suma de 50.000 de euro pentru a interveni pe lângă judecători din cadrul Curţii de Apel Oradea şi pentru a-i determina să pronunţe faţă de denunţător o soluţie de achitare într-o altă cauză penală. Banii au fost pretinşi prin intermediul inculpatului Piştuca Marcel.

Din aceşti bani, inculpatul a primit de la denunţător numai suma de 20.000 de euro, atât direct, cât şi prin intermediar, iar diferenţa, care urma să fie remisă la soluţionarea cauzei, nu a mai fost dată.

Denunţătorul a fost condamnat definitiv la o pedeapsă cu închisoarea. De asemenea, la scurt timp, instanţa de judecată l-a condamnat pe denunţător la pedeapsa cu închisoarea şi în cauza penală pentru a cărei soluţionare favorabilă acesta a remis inculpatului Puşcaş Mircea suma de 1.500 de euro în anul 2009″. În ediția tipărită a Gazetei de Cluj vom oferi mai multe detalii despre acest subiect.

1 COMENTARIU

  1. Rechizitorii pot fi confuze voit uneori pentru a lăsa interpretări colegiale de corb la corb nu scoate ochii iar fapte greşit încadrate conduc la articole unde ”fapte nu există” ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.