Dorina Gonț, fosta șefă a Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, condamnată la închisoare într-un dosar de evaziune fiscală, a cerut judecătorilor de la Curtea de Apel Cluj admiterea unei contestații privitoare la condamnarea primită. Instanța clujeană i-a respins ieri cererea.

”Respinge ca inadmisibilă cerera de contestaţie la executare privind aplicarea legii penale mai favorabile formulată de petenta condamnată G D ( cu datele personale la dosar), cu privire la pedeapsa aplicată acesteia prin sent.pen.134/F/29.06.2017 a Curţii de Apel Bucureşti-Secţia a II a penală, definitivă prin dec.pen.341/31.10.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”, arată o parte din soluția pe scurt a instanței.

Gonţ a fost găsită vinovată de evaziune fiscală de aproape 3 milioane de lei. Ea invocă legea iniţiată de fostul deputat PSD Cătălin Rădulescu zis Mitralieră şi promulgată la sfârşitul lui martie 2021 de preşedintele Klaus Iohannis (deşi mai avea posibilitatea să o trimită la reexaminare). Potrivit legii lui Mitralieră, incupaţii acuzaţi de evaziune fiscală mai mare de 100.000 de euro scapă de închisoare dacă achită prejudiciul, plus 20 %, plus dobânzi şi penalităţi.

Potrivit noii legi, inculpații pentru evaziune fiscală de până la 100.000 de euro pot scăpa de închisoare, doar cu o amendă penală, dacă achită integral prejudiciul. Potrivit aceleași legi, inculpații de evaziune fiscală de peste 100 de mii de euro, chiar de zeci de milioane de euro, ar putea scăpa de închisoare și chiar și de amenda penală, dacă achită integral prejudiciul, plus 20 %.

De notat că, potivit legii 241/2005, evaziunea fiscală se pedepsește cu închisoare de la 2 la 8 ani. Evaziunea fiscală de peste 100.000 de euro se pedepsește cu închisoare de la 7 la 13 ani, iar evaziunea fiscală de peste 500.000 de euro, cu detenție de la 9 la 15 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.