Curtea de Apel Cluj ar trebui să emită azi o soluție în dosarul Metroul clujenilor, contestația licitației prin care administrația locală a atribuit contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate din acest proiect. Reamintim că, la ultimul termen al procesului, instanța clujeană a admis contestația privitoare la această licitație.

Potrivit contestației depuse, cei de la Metroul SA atrag atenția asupra faptului că au avut o ofertă mai mică decât cea care a fost declarată câștigătoare.

Vă rugăm să observați că în speța de față valoarea ofertei declarate câștigătoare este de 30.186.000 lei. Valoarea ofertei subscrisei este de 29.385.182,92 lei. Prin urmare, autoritatea contractantă va plăti în plus, pentru executarea contractului de achiziție publică, suma de 800.817,08 lei, în condițiile în care, motivele pentru care oferta subscrisei a fost depunctată sunt artificiale și nu sunt susținute de niciun argument pertinent”, arată contestația depusă de Metroul SA.

De asemenea, reprezentanții firmei contestatoare atrag atenția asupra unui fapt pe care Gazeta de Cluj îl prezenta în urmă cu două săptămâni. Anume că firma Metrans Egineering SRL, care a primit prin atribuire directă contractul de pentru realizarea caietului de sarcini al licitației contestate, se numără printre firmele care fac parte din consorțiul câștigător. Acest fapt ar fi trebuit, în opinia contestatorilor, să ducă la eliminarea din cadrul licitației a consorțiului respectiv de firme. 

Societatea Metrans Egineering SRL a fost înființată la jumătatea anului trecut și este administrată de DUMITRU RADU GABRIEL, care are și 40% din acțiuni, alături de TRICA MADALINA STEFANIA, VLASCEANU MARIUS și POPA SEVER LIVIU, care au câte 20% din pachetul de acțiuni.

La scurt timp după ce a fost înființată, societatea a primit, prin atribuire directă, adică fără licitație, contractul pentru realizarea caietului de sarcini pentru licitația contestată de SC Metroul SA.

Citeste si Ce spune Emil Boc despre contestația privind metroul clujean

3 COMENTARII

  1. PANA IN PRERZENT NU AVEM CE SA-I REPROSAM DL.- UI PRIMAR EMIL BOC. DEMULT A DORIT SA INSCRIE CLUJUL IN RANDUL ORASELOR CU METROU SI CA AL DOILE-A ORAS DIN TARA CARE ARE TREN SUBTERAN. CRED CA NU ESTE UN PROIECT USOR SI CA NU TREBUIE SA NE INCURCAM IN BIROCRATIE,CARE ESTE IN FINAL ASASINUL PROIECTULUI. dAR PANA ATUNCI EMIL BOC A REALIZAT IN CLUJ MULTE LUCRARI IMPORTANTE,CA SALA POLIVALENTA,STADION NOU,ASFALTARI SI CABLURI SUBTERANE,PARCARI, SISTEMATIZARE PIETE, CENTRELE DE VARSNICI,REABILITARE SI ZUGRAVIRE CLADIRI VECHI ISTORICE ETC. IN CONCLUZIE ESTE UN GOSPODAR DE NADEJDE PE CARE PUTINE MUNICIPII IL AU. cA PROPUNERE CAND SE VA CONSTRUI METROUL IN CLUJ, AS SUGERA SA SE FACA O GALERIE PE SUB DEALUL FELEACULUI,CARE SA LEGE CELE DOUA MUNICIPII ISTORICE. aR FI O PREMIERA INEGALABILA SI S-AR IMPARTI SI CHELTUIELILE. EU CRED CA TURDENII AR FI TOTAL DE ACORD CU ACEST PROIECT. DRAGI CLUJENI! VA CHEM SA FACEM FRONT COMUN CU PRIMARUL NOSTRU PENTRU SISTEMATIZAREA,MODERNIZAREA SI INFRUMUSETAREA ORASULUI NOSTRU. ESTE SI VA FI O INVESTITIE COLOSAL DE PRTOFITABILA! MULT SUCCES DOMNULE PRIMAR!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.