Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti i-au dat dreptate procurorului Doru Ţuluş şi au anulat ordinul emis de fosta şefă DNA, Laura Codruţa Kovesi, prin care acesta a fost revocat din funcţia de la Direcţie, însă instanţa a respins cererea privind daunele morale. Decizia nu este definitivă.

„Anulează Ordinul nr. 300/05.07.2017 emis de Procurorul Şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Respinge ca nefondat capătul de cerere privind daunele morale. Obligă pârâtul la plata către reclamant la cheltuieli de judecată în sumă de 7611, 78 lei”, se arată în minuta instanţei Curţii de Apel Bucureşti. Decizia nu este definitivă.

Totodată, magistraţii au admis şi cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstitutionalitate a articolului 87, alineat 8 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

„Procurorii numiţi în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pot fi revocaţi prin ordin al procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cu avizul secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei sau în cazul aplicării uneia dintre sancţiunile disciplinare”, este alineatul 8 din articolul 87.

Laura Codruţa Kovesi a cerut, în 2017, pe când era şefa DNA, revocarea lui Doru Ţuluş din funcţie „pentru existenţa unei suspiciuni rezonabile ca imparţialitatea sa este afectată, având în vedere că a soluţionat dosare penale în care era implicată o persoană cu care avea raporturi civile”.

Mai exact, lui Doru Ţuluş i s-a reproşat faptul că şi-a vândut drepturile litigioase asupra unor restanţe salariale către un om de afaceri – Mihai Rotaru. Ulterior, Rotaru a fost implicat într-unul dintre dosarele ANRP şi a fost trimis în judecată, alături de fostul lider al PDL Ioan Oltean.

Tot atunci, Kovesi a cerut revocarea din funcţia de la DNA şi pentru Mihaiela Iorga.

Totul ar fi început odată cu apariţia în presă a înregistrărilor cu procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. Ca urmare a apariţiei în spaţiul public a discuţiilor a fost deschis un dosar penal pentru folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, şedinţele cu procurorii nefiind publice. În această cauză, au fost audiaţi toţi magistraţii care au participat la şedinţele respective, solicitându-se şi realizarea testului poligraf.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.