Potrivit unui raport al Curții de Conturi, angajaţii din cadrul Arhivelor Naţionale Cluj sunt în pericol, din cauza condiţiilor de la locul de muncă, în clădiri degradate, fără încălzire, în care este umiditate ridicată, igrasie şi mucegai, iar o parte din planşee s-au prăbuşit.

Potrivit Raportului de audit al performanţei utilizării fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru conservarea şi restaurarea fondului arhivistic şi al patrimoniului imobiliar al Arhivelor Naţionale ale României, postat pe site-ul Curţii de Conturi, expertizele tehnice efectuate au concluzionat necesitatea evacuării urgente a documentelor depozitate în cele trei corpuri de clădire ale Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţional (SJAN) Cluj din cauza capacităţii portante depăşite a planşeelor.

„Imobilul în care funcţionează Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale (SJAN) Cluj, compus din 4 corpuri de clădire, a fost construit în anul 1870 cu destinaţia de penitenciar. Imobilul este amplasat în centrul municipiului Cluj-Napoca, în incinta vechii cetăţi fortificate a oraşului, astfel încât întreg ansamblul de clădiri este inclus în Lista Monumentelor Istorice din România. Expertizele tehnice efectuate au concluzionat necesitatea evacuării urgente a documentelor depozitate în cele trei corpuri de clădire din cauza capacităţii portante depăşite a planşeelor şi schimbarea destinaţiei clădirilor. Până în prezent documentele nu au fost mutate, activitatea desfăşurată în cadrul SJAN pune în pericol viaţa angajaţilor”, se arată în documentul citat.

Reprezentanţii Curţii de Conturi a României au subliniat că în anul 2007 au fost executate lucrări de punere în siguranţă provizorie a două corpuri de clădire în baza acordului de intervenţie urgentă emis de Serviciul de Control al Calităţii în Construcţii din cauza prăbuşirii unor porţiuni din planşee.

„Aceste clădiri sunt într-un proces continuu de degradare, nu sunt încălzite, iar umiditatea ridicată, igrasia, mucegaiul, atacurile biologice existente la nivelul materialului lemnos, care alcătuieşte structura de rezistenţă a planşeelor, duce la distrugerea fondului arhivistic depozitat”, se mai arată în raportul de audit.

Directorul SJAN Cluj, Paula Ivan, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că raportul de audit Curţii de Conturi redă întru-totul realitatea.

„Avem în curte o clădire de patrimoniu de clasă B, fosta închisoare de minori a Clujului, organizată din anii 1950 ca depozit de arhivă, plus două clădiri administrative, care aparţineau tot de penitenciar. Din cauza faptului că nu s-au făcut reparaţii capitale şi că aceste imobile necesitau o atenţie specială în ceea ce priveşte şi o eventuală restaurare, au ajuns într-o stare de degradare atât de avansată, încât am fost obligaţi să evacuăm documente într-un depozit de arhivă nou. Problema, însă, rămâne în picioare, deoarece în clădirea fostei închisori rămân în continuare documente care se scot în fiecare zi în sala de studiu pentru cercetători, fiind nişte condiţii care periclitează integritatea personalului”, a spus Ivan.

Aceasta a explicat că imobilul a avut anumite părţi în care tavanul s-a prăbuşit, fiind executate lucrări sumare de ancorare a plafonului cu stâlpi din lemn.

„Pericolul rezidă în faptul că ar putea avea loc alte prăbuşiri, este o clădire veche, sunt condiţii de umiditate”, a explicat directorul SJAN Cluj.

Potrivit acesteia, costul reabilitării clădirilor s-ar ridica la peste 2 milioane de euro în urma unor studii de fezabilitate realizate de IPJ Cluj, deoarece spaţiile Arhivelor Naţionale sunt administrate de MAI, soluţia fiind o colaborare interministerială ori un proiect european.

„Pentru comunitatea clujeană ar trebui salvată această clădire de patrimoniu, care face parte din trecutul Clujului, şi care ar putea fi transformată într-un centru cultural, cu zonă de vizitare, cu reconstituirea celulelor fostei închisori pentru minori, cu ateliere de caligrafie, de legătorie unde elevii să poată să vadă cum se lucrează cu documentele ”, a conchis Paula Ivan.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.