18 februarie 2014, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a obligat statul român la plata a 4.500 de euro prejudicii morale şi 750 de euro cheltuieli de judecată pentru reclamantul Jalbă Laurenţiu Emilian, hotărând, că, în cazul de faţă, dreptul la respectarea vieţii private şi de familie este proeminent faţă de dreptul la libertatea de exprimare. Aceasta în urma faptului că, pe 25 martie 2009, Tribunalul Galaţi a respins plângerea penală a lui Jalbă împotriva unui jurnalist care scrisese despre el un articol defăimător şi nedocumentat, pe motiv că dispoziţiile Codului Penal din România cu privire la calomnie au fost abrogate. Reclamantul nu a făcut recurs împotriva deciziei în faţa instanţelor naţionale.
Laurenţiu Emilian Jalbă este funcţionar public şi lucrează pentru Primăria Galaţi ca şef al departamentului tehnic. Pe 11 aprilie 2008, a fost publicat un articol în ziarul local on-line Antidotul de către jurnalistul Iulian Grosu, cu titlul „Doi şmecheri de la primărie protejează mafia maxi-taxi din Galaţi”. O fotografie a lui Jalbă a fost prezentată sub titlul articolului, cu următorul comentariu: „La Jalbă, fraierii vin degeaba cu jalba-n proţap”. Acest articol a început prin descrierea solicitantului ca fostul şef al departamentului de transporturi în biroul primarului Galaţi, care a fost ulterior promovat la un post de nivel superior în biroul primarului. Articolul a continuat să prezinte ceea ce jurnalistul considera a fi „faptele”. În primul rând, se arată că nu a fost o coincidenţă că fiul succesorului lui Jalbă ca şef al departamentului de transporturi din cadrul Primăriei Galaţi a fost angajat ca manager la Sherrr Impex, unul dintre furnizorii mari de transport maxi-taxi privat care operează în zonă. În al doilea rând jurnalistul a afirmat că este ostentativ evident că tânărul Laurenţiu Jalbă este un vulpoi bătrân, implicat în afaceri mascate. În ultima parte a articolului atacul a devenit violent, Jalbă fiind înfăţişat ca un mafiot implicat în crima organizată şi a precizat că departamentul de transport public local operat de către consiliul oraşului a făcut mai multe încercări de a îmbunătăţi serviciile de transport în oraş, dar cererile pentru licenţele de transport public – inclusiv licenţe de transport pentru rutele acoperite de maxi-taxi-uri – au fost respinse de biroul primarului, atunci când Jalbă a fost angajat acolo, „pentru că aceşti băieţi cu afaceri pe maxi-taxi nu au interes ca nenea Transurb să producă, ci sunt preocupaţi ca ei să-şi umfle conturile, fără ca să le ceară cineva contu’”, concluziona ziaristul.
Jalba a demontat, cu probe, toate acuzaţiile
Jalbă a considerat că articolul a fost defăimător şi că l-a supus dispreţului public, distrugându-i astfel onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională şi a interferat cu dreptul la viaţa de familie, aşa încât a introdus o acţiune juridică împotriva jurnalistului Iulian Grosu, prin care solicita 10.000 lei (aproximativ 2.800 de euro) cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit. El a susţinut că jurnalistul a publicat un articol jignitor şi calomnios despre el, acuzându-l de abuz de putere, fără nici o dovadă şi fără a examina în mod corespunzător legislaţia de transport în vigoare la momentul respectiv. Jalbă a prezentat în instanţă probe prin care a dovedit că nici el, nici membrii familiei sale nu deţin nicio afacere maxi – taxi şi nici nu a fost vreodată asociat în vreuna, că nici o acţiune disciplinară sau penală nu a fost iniţiată împotriva lui pentru presupuse acte de corupţie, că departamentul de transporturi gestionat de el nu a suferit nici o pierdere ca urmare a acţiunilor sale şi că nu există terţe părţi care să fi depus vreo plângere în legătură cu comportamentul său. În plus, el a susţinut că, în conformitate cu legislaţia de transport în vigoare la acea dată, contractul încheiat pe 2005 pentru licenţele de transport acordate de operatorul de transport public local, nu ar fi putut fi realocate pentru o perioadă de cinci ani. Prin urmare, el a afirmat că niciuna dintre declaraţiile jurnalistului nu a fost adevărată. Pe de altă parte, ziaristul Iulian Grosu a spus în faţa instanţelor judecătoreşti că articolul său a fost destinat pentru a informa publicul cu privire la situaţia transportului public din oraş, şi nu defăimării lui Jalbă. În plus, el a susţinut că reclamantul nu a cerut vreodată ziarului să publice un drept la replică.
Prima instanţă îi dă dreptate lui Jalbă
La 18 februarie 2009, Judecătoria Galaţi a decis că imaginea publică a reclamantului a fost pătată de declaraţiile defăimătoare ale jurnalistului, care nu au fost susţinute de dovezi şi nu a făcut obiectul unei anchete preliminare. Prin urmare, jurnalistul este responsabil de prejudiciul cauzat lui Jalbă deoarece a acţionat cu neglijenţă. În consecinţă, instanţa a obligat jurnalistul să plătească reclamantului despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat. Aceasta a considerat că din articolul jurnalistului reieşea că Jalbă a fost proprietarul unei afaceri incompatibile cu statutul său de funcţionar public, o afirmaţie care l-a expus pe acesta la foarte grave consecinţele profesionale, în cazul în care s-au dovedit a fi adevărate. Libertatea jurnalistică de exprimare nu a fost absolută şi a fost limitată de dreptul reclamantului la demnitate, la protejarea imaginii sale publice şi a vieţii private. Jurnalistul nu a reuşit să efectueze o anchetă preliminară a informaţiilor utilizate în articolul său şi nu a reuşit să susţină declaraţiile sale cu dovezi relevante, în timp ce reclamantul a demonstrat că declaraţiile în cauză nu au putut fi confirmate.
A doua instanţă dă întâietate dreptului la exprimare
Iulian Grosu a înaintat un recurs împotriva hotărârii respective, iar pe 21 ianuarie 2010, Tribunalul Galaţi a admis recursul ziaristului de la chestiuni de drept, a casat hotărârea din 18 februarie 2009, şi a respins acţiunea reclamantului. Aceasta a considerat că articolul în cauză prezintă o problemă de interes public – în special gestionarea de către un funcţionar public din fonduri publice referitoare la transportul de licenţe – şi nu doar aspectele legate de viaţa privată a reclamantului. Având în vedere statutul de funcţionar public al reclamantului, limitele criticii acceptabile a activităţii sale a fost mai mare şi, având în vedere caracterul public al dezbaterilor cu privire la gestionarea fondurilor publice, gradul de exagerare şi de provocare a fost tolerabil.
CEDO reechilibrează balanţa
Instanţa de judecată de la Strasbourg a considerat însă că ”în lumina celor de mai sus şi ţinând seama de natura acuzaţiilor, în cazul de faţă, Curtea constată că motivele invocate de instanţa finală de exemplu pentru a proteja dreptul IG la libertatea de exprimare au fost insuficiente pentru a depăşi dreptul reclamantului la respectarea reputaţiei sale”, şi a dat câştig de cauză reclamantului, stabilind un cuantum de 4.500 de euro daune morale la care se adaugă 750 de euro cheltuieli de judecată.
