O familie din Cluj a construit pe Valea Fânețelor o locuință unifamilială fără autorizație de construire, motiv pentru care Emil Boc i-a dat în judecată în aprilie 2018 cerând instanței să- i oblige pe cei doi clujeni să-și desființeze lucrările de construcții executate nelegal. După ce la procesul de fond, Emil Boc a câștigat procesul, în apel, Tribunalul Cluj a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru dezlegarea unei chestiuni de drept privind intrarea în legalitate a construcțiilor fără autorizație. Curtea Supremă a respins sesizarea formulată de Tribunalul Cluj pe motiv că instanța de la Cluj nu a urmat niște pași ce erau obligatorii pentru ca ÎCCJ să se poată pronunța.

Soții Mirela Felicia și Alin Florin Petric se află în proces cu Emil Boc care a solicitat demolarea unei construcții pe care aceștia au edificat-o pe Valea Fânețelor din Cluj-Napoca. Practic, clujenii au construit nelegal o casă unifamilală cu regim de înălțime D+P+E+ER (demisol + parter + etaj + etaj retras), iar în octombrie 2018, Judecătoria Cluj-Napoca a admis cererea formulată de primarul Emil Boc, obligându-i pe soții Petric să desființeze lucrările de construcții executate nelegal.

Povestea începe din anul 2010, când soții Petric spun că au intenționat începerea construirii unei case unifamiliale D+P+E+Er. În acest sens, aceștia au precizat în instanță că au început demersurile necesare către autoritățile competente pentru a obține autorizația de construire în mod legal, însă având în vedere contextul modificărilor care urmau a fi realizate asupra planului de urbanism general, fiind încurajați de către funcționarii publici că situația se va reglementa în zona în care soții Petric au intenționat edificarea unei case, au demarat lucrările fără a deține autorizația. Ulterior edificării acesteia, au continuat demersurile pentru obținerea autorizației de construire, însă clujenii spun că au fost împiedicați de refuzul autorităților care în noul PUG adoptat în 2014 au încadrat terenul într-o unitatea teritorială de referință care necesita întocmirea unui PUZ, motiv pentru care au fost împiedicați să obțină autorizația de construire.

Ulterior finalizării lucrărilor, după aproximativ șase ani, în 2016 s-a întocmit un proces verbal de constatare a contravențiilor în baza căruia clujenii au fost amendați pentru edificarea unei construcții fără autorizație, dispunându-se totodată intrarea în legalitate, acordându-se în acest sens un termen de 150 de zile. Soții Petric spun că au fost de bună-credință și dorind să intre în legalitate, aceștia spun că au achitat amenda stabilită și au continuat realizarea demersurilor în acest sens. Aceștia spun că au efectuat numeroase demersuri în vederea intrării în legalitate, ultima solicitare pentru eliberarea unui certificat de urbanism fiind din luna mai a anului 2018. În urma acestei solicitări, clujenii au primit un certificat de urbanism doar în scop informativ și nu de permite continuarea demersurilor necesare pentru intrarea în legalitate, motivele fiind necesare întocmirii unui PUZ și de asemenea, au fost invocate prevederile art. 561 din Legea 350/2001 ce spun că nu pot fi inițiate și aprobate documentații de urbanism care au ca scop intrarea în legalitate a unor construcții edificate fără autorizație de construire sau care nu respectă prevederile autorizației de construire.

Clujenii spun că au depus toată documentația aferentă obținerii autorizației de construire, au colaborat cu numeroși arhitecți, au epuizat numeroase resurse, pentru ca, în final, să se întâlnească cu același refuz cu totul nejustificat și fără a primi o soluție în vederea intrării în legalitate, deși imobilul respectă toate condiționările urbanistice aplicabile.

Instanța a dispus demolarea construcției

Judecătoria Cluj-Napoca arătat că ”nu s-a putut reține apărarea pârâților în sensul că au întreprins toate demersurile necesare în vederea obținerii autorizației pentru lucrările realizate, lovindu-se de refuzul de eliberare a certificatului de urbanism, fiind astfel în imposibilitate de a intra în legalitate, aceasta întrucât în condițiile în care lucrările efectuate au fost realizate fără autorizație de construcție, nu este suficientă sub acest aspect manifestarea intenției în acest sens. Mai mult, obținerea certificatului de urbanism nu echivalează cu obținerea autorizației de construcție, fiind doar un demers prealabil, ce trebuia făcut, anterior realizării construcției.

A accepta faptul că în astfel de situații poate fi acordată o autorizație de construire ulterior realizării unor construcții sub rezerva respectării unor anumite condiții ar echivala cu eludarea dispozițiilor legale în materie, care interzic expres realizarea de construcții fără deținerea de autorizație în acest sens sau cu nerespectarea autorizației existentă.

De altfel, s-a observat faptul că deși actul sancționator a fost întocmit la data de 26.01.2016, iar pârâții vorbesc de efectuarea demersurilor încă din anul 2011 – oricum ulterior finalizării lucrărilor, abia ulterior sancționării au solicitat emiterea primului certificat de urbanism”.

Prin urmare, Judecătoria Cluj-Napoca i-a obligat pe soții Petric să desființeze lucrările de construcții executate nelegal.

Tribunalul Cluj a sesizat ÎCCJ

Împotriva acestei sentințe, clujenii au formulat apel. În motivele cererii de apel, soții Petric au cerut instanței să suspende cauza până ce se vor soluționa alte două acțiuni în contencios demarate de aceștia, una având ca obiect obligarea la emiterea certificatului de urbanism în vederea intrării în legalitate și o acțiune care vizează anularea parțială a dispozițiilor din PUG care vizează încadrarea parcelelor acestora într-o altă unitate teritorială de referință.

Pe lângă aceste aspecte, în iunie 2019, Tribunalul Cluj a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea unei hotărâri pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, respectiv intrarea în legalitate a unei construcții realizate fără autorizație.

Înalta Curte de Casație și Justiție avea de lămurit dacă sunt compatibile câteva prevederi din Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și Legea 350/2011 privind amenajarea teritoriului și urbanismul.

Sesizarea Tribunalului Cluj către ÎCCJ se referă la: ”Interpretarea prevederilor de la art. 28 alin (1) și (2) coroborat cu prevederile art. 32 din Legea nr. 50/1991 privind posibilitatea organului care a aplicat sancțiunea contravențională de a dispune intrarea în legalitate și menținerea construcțiilor realizate fără autorizație de construire și dacă sunt compatibile cu dispozițiile art. 56 ind. 1 din Legea nr. 350/2001 potrivit cărora ”Nu pot fi inițiate și aprobate documentații de urbanism care au ca scop intrarea în legalitate a unor construcții edificate fără autorizație de construire sau care nu respectă prevederile autorizației de construrire” și cum se interpretează dispozițiile art. 56 ind. 1 din Legea nr. 350/2001 raportat la prevederile art. 28 alin. (1-2) și ale art. 32 din Legea nr. 50/1991”.

Ce a constatat Curtea Supremă

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins sesizarea formulată de Tribunalul Cluj pe motiv că instanța de la Cluj nu și-a exprimat punctul de vedere, ceea ce era obligatoriu pentru ca ÎCCJ să se poată pronunța.

”Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii (…). Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susțin admisibilitatea sesizării, punctul de vedere al completului de judecată și al părților.

(…) Legea impune ca încheierea de sesizare să cuprindă trei categorii de elemente, respectiv: motivele care susțin admisibilitatea sesizării, punctul de vedere al completului de judecată și punctul de vedere al părților.

Exprimarea punctului de vedere al completului de judecată care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție a fost impusă ca o condiție formală necesară pentru a se putea susține și demonstra caracterul real, veritabil al chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, al aspectului de noutate pe care aceasta o are și caracterizează în mod concret dificultatea problemei de drept supuse dezbaterii, generând premisele declanșării mecanismului de unificare al practicii judiciare prin procedura pronunțării unei hotărâri prealabile. (…)

În fine, pentru a se evita abuzul procesual, sancționat cu respingerea sesizării, exprimarea punctului de vedere al instanței de trimitere asupra îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 519 din Codul de procedură civilă trebuie să se facă printr-o motivare temeinică, iar nu superficială. Simpla exprimare a dilemei cu privire la sensul unei norme de drept ori în privința compatibilității sale cu alte norme juridice nu poate constitui o bază pentru declanșarea procedurii hotărârii prealabile.

Exprimarea punctului de vedere al completului de judecată reprezintă, în cadrul acestei proceduri particulare, sui-generis, „motivele de drept” pe care se întemeiază soluția dată de instanță și care trebuie să fie cuprinse în orice încheiere. Încheierea trebuie să fie motivată de o asemenea manieră încât să fie aptă să semnaleze raționamentele judecătorului din complet asupra respectivei chestiuni de drept, asupra diferitelor variante de interpretare posibile, însoțite de argumentele aferente, iar în final să cuprindă opțiunea provizorie pentru dezlegarea pe care o socotește de preferat.

În acord cu orientarea jurisprudențială anterior menționată se constată că, în cauza pendinte, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție nu îndeplinește condițiile unui act de sesizare legal întocmit, conform dispozițiilor art. 520 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă.

Aceasta deoarece, atunci când a trebuit să exprime punctul său de vedere asupra chestiunii de drept în legătură cu care a declanșat procedura hotărârii prealabile, instanța de trimitere s-a limitat să precizeze că „instanța nu își va exprima opinia pentru a nu risca o antepronunțare în situația în care se va respinge prezenta sesizare”.

Instanțele nu pot invoca, pentru a justifica neprezentarea punctului lor de vedere – obligatoriu potrivit art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă -, scuza unei viitoare incompatibilități, dedusă din exprimarea opiniei asupra textului de lege în legătură cu care declanșează mecanismul pronunțării unei hotărâri prealabile. Soluția se impune întrucât, indiferent în ce sens s-au pronunțat, art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă arată că dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru toate instanțele.

De asemenea nu se poate considera că încheierea de sesizare cuprinde implicit punctul de vedere al instanței prin faptul prezentării opiniei părților, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru aceste considerente, având în vedere că încheierea de sesizare nu cuprinde punctul de vedere al completului de judecată, care să permită Înaltei Curți de Casație și Justiție să stabilească dacă este vizată o veritabilă chestiune de drept, în mod real necesară soluționării cauzei, sesizarea urmează a fi respinsă”, a arătat Curtea Supremă.

1 COMENTARIU

  1. Judecatori de cluj, obedienti , conformisti si PENIBILI=Cacaciosi!

    Apropo: construirea fara autorizatie de construire, este contraventie continua!!!! si data inceperii termenului de prescriptie, este data constatarii ,de catre organul constatator, a faptei. Ca si in penal!!!! La infractiunea continua…Ce tot o sugem????

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here