Judecătoarele Luciana Mera si Lucia Tatiana Rog, de la Inalta Curte de Casatie si Justitie au decis ca sunt nule interceptarile realizate de SRI in dosarele care nu sunt de siguranta nationala. Acestea au stabilit, de asemenea, ca faimoasa Decizie CCR 51/2016 (care a spart “Binomul SRI-DNA” si a pus punct colaborarii dintre parchetul anticoruptie si Serviciul Roman de Informatii) se aplica nu doar pentru viitor, ci tuturor proceselor aflate pe rol, chiar daca interceptarile realizate de SRI sunt anterioare hotararii CCR, scrie luju.ro.
Decizia CCR care a spart “Binomul SRI-DNA” se aplica si interceptarilor facute anterior
Astfel, in pofida faptului ca inregistrarile din acest dosar au fost efectuate in 2014 (deci anterior Deciziei CCR 51/2016), Luciana Mera si Lucia Tatiana Rog au considerat ca hotararea este aplicabila in aceasta cauza, asadar si pentru interceptari anterioare deciziei CCR. In acest sens, Inalta Curte a respins ca nefondata opinia DNA cum ca dispozitiile deciziei CCR se aplica doar pentru viitor, iar interceptarile si inregistrarile din cauza de fata au avut loc anterior. Instanta suprema a argumentat ca, asa cum se precizeaza la paragraful 52 al Deciziei CCR 51/2016, aceasta se aplica in cauzele aflate pe rolul instantelor, ceea ce inseamna implicit si pentru masurile de supraveghere puse in executare anterior.
“Legalitatea punerii in executare de catre SRI a mandatelor de interceptare are legatura cu procedeul probatoriu”
In continuare, Inalta Curte aminteste raspunsul oferit de DNA in aceasta problema, parchetul recunoscand ca masurile de supraveghere au fost puse in executare cu suportul tehnic al SRI, care a asigurat infrastructura. Or, asta nu inseamna altceva decat implicarea SRI in activitatea de cercetare penala, mai precis in etapa obtinerii probelor. “Legalitatea punerii in executare de catre SRI a mandatelor de interceptare are legatura cu procedeul probatoriu si cu calitatea probelor astfel obtinute, ceea ce constitutie chiar activitatea vizata de Curtea Constitutionala prin decizia nr. 51/2016”, au stabilit cele doua judecatoare. In final, Luciana Mera si Lucia Tatiana Rog au hotarat ca punerea in executare a masurilor de supraveghere de catre SRI atrage nulitatea absoluta a interceptarilor si inregistrarilor, astfel incat procesele verbale de redare vor fi eliminate din dosar, asa cum vor fi excluse orice referi la acestea, precum si suportii cu interceptarile si inregistrarile realizate.
Iata fragmente din incheierea ICCJ:
“Nelegalitatea masurilor de supraveghere tehnica – exceptie invocata numai de inculpatul Simionescu Adrian Constantin
Aceasta critica a fost formulata exclusiv de catre inculpatul Simionescu, pentru prima oara in faza contestatiei, fara sa o fi invocat in fata judecatorului de camera preliminara in procedura finalizata prin incheierile contestate. Cu toate acestea, critica trebuie analizata, fiind vorba despre situatia de exceptie reglementata de disp. art. 347 alin. 4 teza ultima C. pr. pen., cand, la solutionarea contestatiei, se invoca o nulitate absoluta, aspect ce a fost pus in discutie de Inalta Curte – Completul de 2 judecatori de camera preliminara, la termenul din 4 octombrie 2018.
Examinand actele si lucrarile dosarului de urmarire penala, se constata ca masurile de supraveghere nu au fost dispuse in temeiul Legii nr. 51/1991, asa incat Decizia nr. 91 din 28 februarie 2018 (…), prin care Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca sintagma ‘aduc atingere grava drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor romani’, cuprinsa in art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea nationala a Romaniei, este neconstitutionala, decizie invocata de aparare, nu are aplicabilitate in cauza, intrucat nu au fost administrate si folosite probe obtinute prin intermediul unor mandate de interceptare emise in baza Legii nr. 51/1991.
Masurile de supraveghere tehnica constand in interceptarea si inregistrarea convorbirilor telefonice si a comunicarilor, precum si interceptarea si inregistrarea audio-video a convorbirilor purtate in mediul ambiental, respectiv localizarea si urmarirea prin GPS sau prin alte mijloace electronice de supraveghere au fost incuviintate sau, dupa caz, prelungite, in temeiul art. 138 si urm. C. pr. pen., prin (…) (n.r. – urmeaza o lista de 7 incheieri pronuntate de ICCJ in perioada iunie – noiembrie 2014).
Conform art. 142 alin. 1 C. pr. pen.: ‘Procurorul pune in executare supravegherea tehnica ori poate dispune ca aceasta sa fie efectuata de organul de cercetare penala sau de lucratori specializati din cadrul politiei ori de alte organe specializate ale statului’.
Prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 51 din 16.02.2016 (…), a fost admisa exceptia de neconstitutionalitate si s-a constatat ca sintagma ‘ori de alte organe specializate ale statului’, din cuprinsul dispozitiilor art. 142 alin. 1 C. pr. pen., este neconstitutionala.
Avand in vedere ca toate mandatele de supraveghere tehnica au fost emise si puse in executare inainte de publicarea deiciziei Curtii Constitutionale in Monitorul Oficial, se pune problema efectelor in timp pe care le produce decizia Curtii Constitutionale nr. 51/2016.
Conform opiniei parchetului, deoarece dispozitiile deciziei Curtii Constitutionale nr. 51/2016 au efecte numai pentru viitor, iar interceptarea si inregistrarea au avut loc anterior, in temeiul art. 142 alin. 1 teza finala C. pr. pen., care erau in vigoare si se bucurau de prezumtia de constitutionalitate, decizia de neconstitutionalitate nu poate produce efecte in cauza de fata.
Opinia parchetului este apreciata ca nefondata.
Se constata ca in cuprinsul deciziei nr. 51/2016 (paragraful 52), cu privire la efecte, Curtea Constitutionala reaminteste caracterul erga omnes si pentru viitor al deciziilor sale, astfel cum este prevazut la art. 147 alin. 4 din Constitutie, aratand ca ‘pe toata perioada de activitate a unui act normativ, acesta se bucura de prezumtia de constitutionalitate, astfel incat decizia nu se va aplica in privinta cauzelor definitiv solutionate pana la data publicarii sale, aplicandu-se insa in mod corespunzator in cauzele aflate pe rolul instantelor de judecata [a se vedea decizia nr. 895 din 17.12.2015, parag. 28]’.
Rezulta, astfel, ca insasi Curtea Constitutionala stabileste efectele pentru decizia nr. 51/2016, explicitate prin trimitere la considerentele unei alte decizii. Drept urmare, pentru stabilirea efectelor pe care le produce decizia nr. 51/2016, se impune a intelege mai intai ce s-a stabilit conform parag. 28 din decizia nr. 895/2015.
Astfel, prin decizia Curtii Constitutionale nr. 895/2015, a fost admisa exceptia si s-a constatat ca dispozitiile art. 666 C. pr. civ. – potrivit carora incuviintarea executarii silite se dispunea de catre executorul judecatoresc si nu de catre instanta – sunt neconstitutionale. Conform paragrafului 28, dupa reafirmarea prezumtiei de constitutionalitate a unei dispozitii legale pe perioada de activitate a actului normativ, avand drept consecinta inaplicabilitatea deciziei nr. 895/2015 in privinta procedurilor de executare silita incuviintate pana la data publicarii sale, Curtea Constitutionala stabileste ca respectiva decizie se aplica, ‘in schimb, contestatiilor la executare formulate impotriva incheierii de incuviintare a executarii silite date de executorul judecatoresc aflate pe rolul instantelor judecatoresti la data publicarii prezentei decizii, precum si incele in care a fost invocata exceptia de neconstitutionalitate pana la data sus-mentionata’.
Curtea Constitutionala nu a precizat ca decizia nr. 51/2016 se aplica in privinta tuturor masurilor de supraveghere puse in executare in temeiul art. 142 alin. 1 C. pr. pen. (declarat in parte neconstitutional), nici ca se va aplica masurilor de supraveghere dispuse dupa publicarea deciziei in Monitorul Oficial. Insa, conform parag. 52, decizia se aplica de la momentul publicarii, in mod corespunzator, in cauzele aflate pe rolul instantelor de judecata, ceea ce implica, in mod evident, ca se aplica si in ce priveste masuri de supraveghere tehnica deja dispuse si puse in executare pana la data publicarii deciziei in Monitorul Oficial (14 martie 2016).
Fata de cele retinute, se constata ca Decizia Curtii Constitutionale nr. 51/2016 este aplicabila si in speta de fata.
In ce priveste existenta unei incalcari a dispozitiilor legale privind punerea in executare a mandatului de interceptare, se constata:
Prin incheierea din data de 4 septembrie 2018, s-a incuviintat cererea formulata de catre contestatorul inculpat Simionescu Adrian Constantin, prin aparator ales, de efectuare a unei adrese catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie, pentru ca aceasta institutie sa comunice cine a pus in executare mandatele de supraveghere tehnica din prezenta cauza si daca actele de urmarire penala privind interceptarile si inregistrarile convorbirilor telefonice sau ale comunicarilor, dupa caz, interceptarile si inregistrarile audio-video ale convorbirilor purtate in mediu ambiental, au fost realizate cu implicarea Serviciului Roman de Informatii, iar in caz afirmativ, sa se indice punctual care sunt respectivele acte de urmarire penala.
La data de 12 septembrie 2018, a fost inregistrata adresa Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie – Sectia de combatere a Infractiunilor Asimilate Infractiunilor de Coruptie nr. 532/P/2014 (…), prin care s-a comunicat faptul ca mandatele de supraveghere tehnica emise de instanta competenta, urmare a solicitarilor DNA in dosarul cu nr. 532/P/2014 al Sectiei de combatere a infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie, au fost puse in executare cu suportul tehnic al Serviciului Roman de Informatii, insa procesele-verbale de consemnare a rezultatelor activitatilor de supraveghere tehnica au fost intocmite, in conformitate cu prevederile art. 143 C. pr. pen., de catre ofiteri de politie judiciara din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie. Potrivit art. 142 alin. 1 C. pr. pen., ‘procurorul pune in executare supravegherea tehnica ori poate dispune ca aceasta sa fie efectuata de organul de cercetare penala sau de lucratori specializati din cadrul politiei ori de alte organe specializate ale statului’. S-a aratat ca art. 142 alin. 1 C. pr. pen. a fost in vigoare la data dispunerii metodelor speciale de supraveghere tehnica, punerii in executare a supravegherii tehnice, prelungirii acesteia, la data incetarii supravegherii tehnice si in toate momentele in care rezultatele supravegherii tehnice au fost valorificate in cauza.
S-a mai precizat ca in dosarul cu nr. 532/P/2014 al DNA – Sectia de combatere a infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie, toate inregistrarile convorbirilor telefonice sau ale comunicarilor, dupa caz, interceptarile si inregistrarile audio-video ale convorbirilor purtate in mediul ambiental au fost realizate cu suportul tehnic al Serviciului Roman de Informatii.
Parchetul a mai aratat ca, in prezenta cauza, Serviciul Roman de Informatii nu a efectuat acte de urmarire penala, activitatea desfasurata cu privire la interceptarea comunicatiilor telefonice fiind una pur tehnica, prin care a asigurat Directiei Nationale Anticoruptie infrastructura necesara punerii in aplicare a respectivelor masuri de supraveghere tehnica, procurorul si ofiterii de politie judiciara realizand, dupa caz, toate actele de urmarire penala ce au implicat ascultarea, selectia si redarea in procese-verbale a rezultatelor masurii, imprimarea pe suporti optici a rezultatelor activitatilor de supraveghere tehnica selectate si, pe cale de consecinta, au decis ce anume din cele obtinute prin folosirea mijloacelor tehnice va fi utilizat la formularea acuzatiei in materie penala.
Rezulta astfel implicarea Serviciului Roman de Informatii in punerea in executare a masurilor de supraveghere dispuse in cauza. Or, Serviciul Roman de Informatii are atributii exclusiv in ce priveste mandatele de interceptare emise in baza Legii nr. 51/1991, asa incat nu putea sa participe la activitatile de urmarire penala, nici chiar dandu-si concursul tehnic la punerea in executare a interceptarii si inregistrarii convorbirilor telefonice si in mediu ambiental autorizate de judecator in temeiul art. 138 si urm. C. pr. pen.
Nu se poate sustine ca aceasta implicare este nerelevanta pentru urmarirea penala si ca nu influenteaza legalitatea probelor astfel obtinute.
Conform raspunsului transmis de catre Directia Nationala Anticoruptie prin adresa nr. 532/P/2014 din 10.09.2018, toate masurile de supraveghere au fost puse in executare cu suportul tehnic al Serviciului Roman de Informatii, in sensul ca SRI a asigurat infrastructura necesara punerii in aplicare a respectivelor masuri de supraveghere tehnica, ceea ce echivaleaza cu implicarea SRI in activitatea de cercetare penala – mai precis, in etapa obtinerii probelor prin procedeul probatoriu de interceptare si inregistrare a convorbirilor / comunicarilor telefonice si in mediul ambiental.
Trecand peste faptul ca Directia Nationala Anticoruptie avea la dispozitie propriul Serviciu tehnic, se constata ca legalitatea punerii in executare de catre SRI a mandatelor de interceptare are legatura cu procedeul probatoriu si cu calitatea probelor astfel obtinute, ceea ce constitutie chiar activitatea vizata de Curtea Constitutionala prin decizia nr. 51/2016 (parag. 34).
Astfel, asa cum s-a aratat, prin aceasta decizie, Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca sintagma ‘ori de alte organe specializate ale statului’, din cuprinsul dispozitiilor art. 142 alin. 1 C. pr. pen., este neconstitutionala.
Prin aceasta decizie s-a statuat in sensul ca ‘actele indeplinite de organele prevazute la art. 142 alin. 1 teza a doua din Codul de procedura penala reprezinta procedee probatorii care stau la baza procesului-verbal de consemnare a activitatii de supraveghere tehnica, ce constitutie un mijloc de proba. Pentru aceste motive, organele care pot participa la realizarea acestora sunt numai organele de urmarire penala. Acestea din urma sunt cele enumerate la art. 55 alin. (1) din Codul de procedura penala, respectiv procurorul, organele de cercetare penala ale politiei judiciare si organele de cercetare penala speciale’ (parag. 34).
De asemenea, Curtea retine ca organele specializate ale statului nu sunt definite – nici in mod expres, nici in mod indirect – in cuprinsul Codului de procedura penala si ca potrivit art. 1 si art. 2 din Legea nr. 14/1992 si art. 6 si art. 8 din Legea nr. 51/1991, Serviciul Roman de Informatii are atributii exclusiv in domeniul sigurantei nationale, neavand atributii de cercetare penala (parag. 37).
Suplimentar acestor argumente, se constata ca potrivit art. 13 din Legea nr. 14/1992, in vigoare la momentul punerii in executare a mandatelor de supraveghere tehnica (iunie-noiembrie 2014): ‘organele Serviciului Roman de Informatii nu pot efectua acte de cercetare penala, nu pot lua masura retinerii sau arestarii preventive si nici dispune de spatii proprii de arest’.
Rezulta astfel ca punerea in executare a masurilor de supraveghere tehnica trebuia sa se realizeze numai de catre procuror sau de catre organele de cercetare penala ale politiei judiciare, ceea ce in speta nu s-a intamplat.
Drept urmare, in cauza de fata, se constata incalcarea dispozitiilor legale privind executarea masurilor de supraveghere tehnica, deoarece a fost realizata de un organ fara atributii de cercetare penala, ceea ce constituie si o incalcare a normelor de competenta.
Trebuie stabilite consecintele unei asemenea incalcari a dispozitiilor legale.
Masura interceptarii si inregistrarii convorbirilor si altor comunicari este, in mod evident, una coercitiva, caci aduce atingere unui drept fundamental reglementat atat de art. 26 si 28 din Constitutia Romaniei, cat si de art. 8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Interceptarea sau inregistrarea audio-video reprezinta un procedeu special de supraveghere ce aduce atingere dreptului la viata privata si dreptului la corespondenta, procedeu prin intermediul caruia organele judiciare urmaresc obtinerea de probe pentru fundamentarea acuzatiei penale, trimiterea in judecata si, in final, condamnarea acuzatului.
In speta, parchetul isi intemeiaza acuzatia penala si dispozitia de trimitere in judecata si pe asemenea mijloace de proba, asa incat se impune a examina legalitatea procedeului probator prin care au fost obtinute si modul in care le influenteaza valabilitatea.
Din perspectiva organului care a pus in executare masura, legalitatea interceptarilor si inregistrarilor realizate in temeiul art. 138 si urm. C. pr. pen. trebuie examinata prin prisma regimului nulitatilor, intrucat, potrivit art. 102 alin. 3 C. pr. pen., excluderea unei probe nu este o sanctiune de sine statatoare, ci este consecinta constatarii nulitatii actului prin care s-a dispus sau autorizat administrarea acelei probe ori prin care aceasta a fost administrata.
In decizia Curtii Constitutionale nr. 51/2016 (…), prin care s-a constatat ca sintagma ‘ori de alte organe specializate ale statului’, din cuprinsul dispozitiilor art. 142 alin. 1 C. pr. pen., este neconstitutionala, se face referire la nulitatea absoluta sau relativa a probei obtinute prin implicarea altor organe decat procurorul sau organul de urmarire penala (parag. 31-32).
Potrivit Codului de procedura penala, nerespectarea dispozitiilor referitoare la masurile de supraveghere tehnica, la fel ca si a acelor privind competenta organului care a efectuat acte de urmarire penala, nu se regaseste printre cazurile de nulitate absoluta, expres prevazute de art. 281.
Drept urmare, s-ar putea considera ca nerespectarea disp. art. 142 alin. 1 C. pr. pen. ar trebui evaluata conform art. 280 rap. la art. 282 C. pr. pen., deci din perspectiva nulitatilor relative.
Cu toate acestea, se constata ca, in prezent, incalcarea normelor procedurale ce reglementeaza competenta de punere in executare a masurilor de supraveghere tehnica este sanctionata cu nulitatea absoluta.
Inalta Curte – Completul de 2 judecatori are invedere faptul ca, mai inainte de finalizarea urmaririi penale prin intocmirea rechizitoriului in prezenta cauza, in M. Of. nr. 566 din 17.07.2017, a fost publicata decizia Curtii Constitutionale nr. 302 din 4.05.2017, prin care a fost admisa exceptia de neconstitutionalitate si s-a constatat ca ‘solutia legislativa cuprinsa in dispozitiile art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedura penala, care nu reglementeaza in categoria nulitatilor absolute incalcarea dispozitiilor referitoare la competenta materiala si dupa calitatea persoanei a organului de urmaire penala, este neconstitutionala’.
Luand in considerare efectul obligatoriu al deciziilor Curtii Constitutionale (…), se constata ca, si in absenta interventiei legiuitorului – conform art. 147 alin. 1 din Constitutia Romaniei – asupra textului de lege constatat neconstitutional, respectiv in absenta unei dispozitii legale exprese, nulitatea absoluta nu mai poate fi aplicata decat in conformitate cu decizia instantei de control constitutional.
In acest sens trebuie precizat ca, prin numeroase decizii, chiar Curtea Constitutionala a stabilit, cu valoare de principiu, ca atat considerentele, cat si dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii si se impun cu aceeasi forta tuturor subiectelor de drept (…) (n.r. – urmeaza exemple de decizii ale CCR).
Se observa ca, prin toate aceste decizii, s-a constatat neconstitutionalitatea integrala sau partiala a unor dispozitii legale (decizii simple) sau, dupa caz, prevederilor legale supuse controlului li s-a dat o anumita interpretare in acord cu Constitutia (decizii interpretative sau intermediare), fiind vorba despre decizii de admitere a exceptiei de neconstitutionalitate.
Curtea Constitutionala a statuat in mod expres si obligativitatea deciziilor interpretative: ‘Indiferent de interpretarile ce se pot aduce unui text, atunci cand Curtea Constitutionala a hotarat ca numai o anumita interpretare este conforma cu Constitutia, mentinandu-se astfel prezumtia de constitutionalitate a textului in aceasta interpretare, atat instantele judecatoresti, cat si organele administrative trebuie sa se conformeze deciziei Curtii si sa o aplice ca atare’ (…).
Rezulta astfel ca in prezent, in conformitate cu cele statuate prin Decizia nr. 302/2017 a Curtii Constitutionale, nerespectarea dispozitiilor de competenta a organului de urmarire penala este sanctionata cu nulitatea absoluta, efectele fiind cele reglementate de art. 281 C. pr. pen.
Pe cale de consecinta, incalcarea dispozitiilor art. 142 alin. 1 teza a II-a C. pr. pen., prin punerea in executare a masurilor de supraveghere de catre alte organe decat procurorul sau organele de cercetare penala ale politiei judiciare, atrage nulitatea absoluta a actelor astfel efectuate, prin aplicarea art. 281 alin. 1 nr. 302/2017 a Curtii Constitutionale. Aceasta concluzie se regaseste si in jurisprudenta recenta a Inaltei Curti de Casatie si Justitie (…).
In consecinta, constatarea nulitatii nu mai este conditionata de celelalte cerinte prevazute de art. 282 C. pr. pen. in cazul nulitatii relative (prin nerespectarea cerintei legale sa se aduca o vatamare drepturilor partilor ori ale subiectilor procesuali principali; vatamarea sa nu poata fi inlaturata altfel decat prin desfiintarea actului; vatamarea sa priveasca un interes procesual propriu in respectarea dispozitiei legale incalcate; nulitatea sa fie invocata in termenul prevazut de lege).
In cazul nulitatii absolute, vatamarea procesuala este prezumata iuris et de iure. Din acest motiv, nu mai trebuie analizata existenta si calitatea vatamarii procesuale cauzate prin punerea in executare a masurii interceptarii de catre serviciile de informatii, asa incat ramane fara relevanta imprejurarea precizata in adresa nr. 532/P/2014 din 10.09.2018, in sensul ca Serviciul Roman de Informatii a asigurat doar suportul tehnic pentru realizarea supravegherii si ca toate celelalte activitati de supraveghere tehnica au fost efectuate de catre procuror ori de ofiteri de politie judiciara din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie (ascultarea, selectia si redarea in procese-verbale a rezultatelor masurii, respectiv imprimarea pe suportii optici a rezultatelor activitatilor de supraveghere tehnica selectate).
Urmare a constatarii nulitatii procedeului probator, se va constata si nulitatea probelor astfel obtinute, asa incat, in temeiul art. 102, alin. 204 C. pr. pen., se impune excluderea din materialul probator a tuturor proceselor verbale de consemnare a rezultatelor activitatilor de supraveghere tehnica.
Avand in vedere ca acuzatiile penale si dispozitia de trimitere in judecata nu se intemeiaza doar pe mijloacele de proba excluse, se constata ca nu se impune restituirea cauzei la parchet in temeiul art. 346 alin. 3 lit. b C. pr. pen.
Legat de solutia de excludere a probelor, se mai constata ca, prin decizia nr. 22 din 18 ianuarie 2018 a Curtii Constitutionale (publicata in M. Of. nr. 177 din 26.02.2018), a fost admisa exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 102 alin. 3 C. pr. pen. si s-a constatat ca acestea sunt constitutionale in masura in care prin sintagma ‘excluderea probei’, din cuprinsul lor, se intelege si eliminarea mijloacelor de proba din dosarul cauzei.
Referitor la efectele acestei decizii si necesitatea aplicarii sale chiar in absenta unei norme de procedura care sa reglementeze, in concret, modalitatea de excludere fizica a probelor, sunt valabile argumentele mai sus expuse in cazul Deciziei nr. 302/2017.
Drept urmare, in conformitate cu Decizia nr. 22 din 18 ianuarie 2018 a Curtii Constitutionale, se va dispune indepartarea de la dosarul cauzei a acestor mijloace de proba si a suportilor care contin rezultatul masurilor de supraveghere tehnica mai sus-mentionate.
Totodata, se va dispune si eliminarea referirilor la aceste mijloace de proba si eliminarea redarii continutului acestor mijloace de proba din Rechizitoriul nr. 532/P/2014 din data de 18.12.2017 si din Ordonanta nr. 532/P/2014 din data de 21.03.2018 de remediere a neregularitatilor actului de sesizare.
Eliminarea respectivelor mentiuni din continutul actelor procesuale se impune in egala masura si pentru aceleasi ratiuni avute in vedere in decizia nr. 22/2018 a Curtii Constitutionale, caci, in caz contrar, se anuleaza chiar efectul excluderii fizice a mijloacelor de proba, in conditiile in care despre existenta si chiar continutul acestora se face mentiune expresa si detaliata in rechizitoriu si in ordonanta de regularizare a actului de sesizare. Altfel spus, contrar ratiunilor ce determina indepartarea mijloacelor de proba a caror nulitate a fost constatata, s-ar ajunge ca faptele si imprejurarile relevate prin probele excluse sa fie in continuare cunoscute si evidentiate prin acte esentiale pentru solutionarea cauzei.
In acest sens, afirmand necesitatea excluderii fizice a probelor constatate nule, prin decizia nr. 22/2018, Curtea Constitutionala a statuat si asupra necesitatii eliminarii oricarei urme a acestor probe (…).
Or, in speta, se constata ca, pe langa simpla indicare a acestor mijloace de proba si a modului in care s-a dispus autorizarea masurilor de supraveghere tehnica (…), in cuprinsul rechizitoriului se procedeaza la analiza detaliata a acestora si la o ampla redare a continutului probelor obtinute prin punerea in executare a masurilor de supraveghere tehnica (…).
De asemenea, in cuprinsul Ordonantei nr. 532/P/2014 din data de 21.03.2018, se procedeaza la inlaturarea neregularitatii actului de sesizare prin referire la continutul mijloacelor de proba constand in procesele verbale de redare a convorbirilor interceptate si prin redarea unor parti din continutul acestor probe, declarate nule prin prezenta hotarare (…).
Luand in considerare ratiunile ce au stat la baza deciziei nr. 22/2018 a Curtii Constitutionale, pastrarea acestor mentiuni in cuprinsul celor doua acte procesuale ar anula consecintele excluderii probelor nelegale si ar genera efectul invers celui urmarit de Curtea Constitutionala prin decizia mentionata, conducand, implicit, la afectarea prezumtiei de nevinovatie si a dreptului la un proces echitabil al inculpatului.
Pentru aceste considerente, Inalta Curte – Completul de 2 judecatori de camera preliminara, in temeiul art. 347 C. pr. pen. raportat la art. 345 si art. 346 C. pr. pen.:
I. Va admite contestatia formulata de inculpatul Simionescu Adrian Constantin impotriva incheierilor din 12 februarie 2018 si din 17 aprilie 2018, pronuntate de judecatorul de camera preliminara din cadrul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in dosarul nr. 3506/1/2017/a1.
Va desfiinta in parte incheierile mai sus-mentionate, si rejudecand:
Va admite exceptia invocata de inculpatul Simionescu Adrian Constantin si va constata nulitatea absoluta a punerii in executare a masurilor de supraveghere tehnica incuviintate, dupa caz, prelungite prin (…) (n.r. urmeaza liste cu incheieri si mandate).
In temeiul art. 102 alin. 2-4 C. pr. pen., va exclude din materialul probator toate procesele verbale de consemnare a rezultatelor activitatilor de supraveghere tehnica mai sus-mentionate.
In conformitate cu Decizia nr. 22 din 18 ianuarie 2018 a Curtii Constitutionale, va dispune indepartarea de la dosarul cauzei a acestor mijloace de proba si a suportilor care contin rezultatul masurilor de supraveghere tehnica mai sus-mentionate, precum si eliminarea referirilor la aceste mijloace de proba si eliminarea redarii continutului acestor mijloace de proba din Rechizitoriul nr. 532/P/2014 din data de 18.12.2017 si din Ordonanta nr. 532/P/2014 din data de 21.03.2018 de remediere a neregularitatilor actului de sesizare (excludere fizica). Masura va fi dusa la indeplinire de catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie – Sectia de combatere a Infractiunilor Asimilate Infractiunilor de Coruptie, caruia i se va trimite dosarul de urmarire penala, urmand a fi restituit instantei de judecata.
Va mentine celelalte dispozitii ale incheierilor atacate”.
Vezi întreaga decizie pe luju.ro
