După doi ani în care a stat în cameră preliminară, Înalta Curte de Casație și Justiție a retrimis miercuri dosarul Mineriadei la Secția Militară a Parchetului General. Înalta Curtea a constatat nulitatea rechizitoriului într-o sentință publică pentru părți. Decizia Curții Supreme poate fi atacată cu contestație.
Dosarul Mineriadei fusese trimis în judecată în luna iunie 2017.
13 persoane, în frunte cu Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Mugurel Florescu, Miron Cozma, Adrian Sârbu și Cazimir Ionescu sunt acuzate de infracțiuni contra umanității, fapte pedepsite cu închisoare pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani.
Potrivit procurorilor militari, în zilele de 11 și 12 iunie 1990, autorităţile statului au hotărât să declanșeze un atac violent împotriva manifestanților aflați în Piaţa Universităţii din Bucureşti, care militau în principal pentru adoptarea punctului 8 al Proclamației de la Timișoara și își exprimau, în mod pașnic, opiniile politice în contradicție cu cele ale majorității care forma puterea politică la acel moment. În acest atac au fost implicate, în mod nelegal, forțe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, precum și peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării.