Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul formulat de Anna Horvath, fostul viceprimar al Clujului, instanța menținând raportul Autorităţii Naţionale pentru Integritate (ANI), prin care ANI a constatat că Anna Horvath se face vinovată de conflict de interese. Sentința este definitivă.

În urma aceste sentințe, Anna Horvath, vicepreședinte executiv al UDMR, nu mai poate ocupa nici o funcție publică în următorii trei ani. În februarie 2017, ANI a anchetat-o pe Anna Horváth în paralel cu Direcţia Naţională Anticorupţie.

S-a stabilit că în 2013 Anna Horváth a participat la o şedinţă a Consiliului Local din Cluj-Napoca la care s-a hotărât acordarea unui sprijin de 90 de mii de lei pentru Asociaţia „Claudiopolis”, unde aceasta ocupa funcţia de preşedinte, respectiv, şi a unui sprijin de 30 de mii de lei pentru Universitatea „Sapientia”, de unde obţinea venituri în calitate de cadru didactic.

În 2017, Anna Horváth a fost cercetată şi de către DNA, iar în urma unui proces penal, în mai 2019 a fost condamnată la doi ani de închisoare, printr-o sentinţă devenită definitivă a ÎCCJR. Executarea pedepsei a fost suspendată pentru o perioadă de patru ani.

Potrivit instanţei, Anna Horváth este vinovată de trafic de influenţă, după ce a acceptat de la un om de afaceri 60 de abonamente la un festival, pe care le-a acordat apoi voluntarilor care au participat la campania electorală din iunie 2016, iar aceasta, în schimb, i-a promis acestuia că va urgenta eliberarea unor documente legate de o autorizaţie de construcţie pentru un proiect imobiliar al omului de afaceri.

Citește și: DNA a montat camere ascunse în biroul fostului viceprimar al Clujului, Anna Horvath

Anna Horváth a demisionat din funcţia de viceprimar în martie 2017.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here