Un Brexit în absenţa unui acord este scenariul cel mai probabil în opinia ministrului britanic al comerţului.

Ministrul britanic al comerţului, Liam Fox, a estimat că ipoteza ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană fără un acord este cea mai probabilă, el criticând ‘intransigenţa’ manifestată de Comisia Europeană în timpul negocierilor cu Londra, transmite duminică AFP.

Întrebat despre probabilitatea unui Brexit în absenţa unui acord, Liam Fox a estimat că aceasta este de 60%, în condiţiile în care discuţiile între Londra şi Bruxelles vor continua până la summitul UE din luna octombrie.

”Cred că intransigenţa Comisiei Europene ne împinge către o ieşire (din UE) fără un acord”, a spus ministrul britanic al comerţului, într-un interviu acordat publicaţiei The Sunday Times.

În cazul în care acordul de retragere convenit nu stabileşte o altă dată sau dacă, în conformitate cu articolul 50 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi de comun acord cu Londra, Consiliul European nu hotărăşte în unanimitate că tratatele încetează să se aplice de la o dată ulterioară, ansamblul dreptului primar şi secundar al Uniunii Europene va înceta să se aplice Regatului Unit începând de la 30 martie 2019, ora 00:00 (ora Europei Centrale). Regatul Unit va deveni în acel moment o ţară terţă.

Conform executivului UE, ţările membre ar trebui să se pregătească pentru cele două scenarii principale posibile.

Dacă acordul de retragere este ratificat înainte de 30 martie 2019, dreptul UE va înceta să se aplice Regatului Unit şi în Regatul Unit la 1 ianuarie 2021, adică după o perioadă de tranziţie de 21 de luni. Dacă acordul de retragere nu este ratificat înainte de 30 martie 2019, nu va exista o perioadă de tranziţie şi dreptul UE va înceta să se aplice Regatului Unit şi în Regatul Unit începând cu 30 martie 2019. În acest caz, se vorbeşte despre un scenariu de tipul ‘niciun acord’ (no deal) sau ‘situaţie-limită’ (cliff-edge).AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.