Potrivit prețurilor practicate de Primăria Cluj Napoca la închirierea Sălii Polivalente pentru evenimentele organizate în cadrul festivalului Untold, reiese că Emil Boc și-a bătut joc de banii clujenilor.

Potrivit datelor furnizate de Lucian Tudoran, clujeanul care s-a judecat cu administrația locală pentru ca prețurile practicate de primărie la închirierea sălii polivalente în cadrul festivalului Untold să fie făcute publice, Sala Polivalentă a fost închiriată pentru Untold 2015 cu 40.009 lei (nici 10.000 de euro), pentru Untold 2016 cu 18.000 euro plus TVA, din care 13.000 pentru închirierea propriu-zisă, iar restul pentru publicitate și servicii tehnice. În 2017, Sala Polivalentă a fost închiriată cu 24.450 euro, din care 6.450 euro platoul din exterior, care până anul trecut nu apărea în contracte, deși era folosit.

”Cifrele arată o adevărată jignire la adresa interesului clujenilor și risipire a resurselor municipalității.  Astfel, în 2015, organizatorul declarat nepatrimonial al Festivalului Untold a plătit 40.009,5 lei (+TVA) chirie firmei de stat ce administrează Sala Polivalentă, ceea ce astăzi ar reprezenta puțin peste trei salarii lunare brute ale primarului Emil Boc, în cuantum de 16 313 lei. În 2016, după ce Federația Share a rămas cu un picior în groapă (adică în incapacitate de plată), nou-nouța firmă privată – cu susținerea actorilor publici – Untold S.R.L., ce a înregistrat în beneficiu propriu numele festivalului, a plătit sub 5 salarii lunare brute de azi ale aceluiași primar Emil Boc (18 000 euro + TVA, adică echivalentul a 80.100 lei la cursul din ultima zi a lunii august 2016) pentru a folosi aceeași construcție în scop comercial și de voie bună. În fine, anul trecut, în 2017, folosirea construcției cu multe valențe a costat 24.450 euro (+ TVA), adică 116 815 lei la cursul din ultima zi a lunii august 2017, iar pe primar l-ar fi costat puțin peste șapte salarii lunare brute de-ar fi vrut s-o închirieze el și ar fi plătit altcineva TVA-ul. Judecând după datelor furnizate de Untold S.R.L. autorității fiscale, chiria pe care a plătit-o reprezintă sub 0,23% din cifra de afaceri, adică din încasările din vânzări ale companiei, în sumă de 34 181 005 lei. Concluziile ce se desprind sunt destul de clare. Resursele publice ale clujenilor sunt ieftine ca braga și sunt folosite în dispreț față de interesul proprietarilor de drept, adică clujenii. În schimb, afaceri cu girul imaginii primarului reușesc ca, în centrul unui oraș vestit în țară pentru chirii mari, să plătească nici 0.5% din încasări pe închirierea unei megastructuri locale!”, a precizat Todoran pentru clujust.ro.

1 COMENTARIU

  1. Corect. Boc e un imbecil mic, dar un corupt mare. O adevărată rușine pentru noi clujenii, să fim reprezentați de așa ceva. D-le Todoran, nu candidați?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.