Marinela Marc, șefa Inspectoratului Școlar Cluj, a atras atenția asupra faptului că niciunui director al unei instituții de învățământ nu îi este permis să ceară bani de la părinți pentru produse sanitare. Șefa Inspectoratului sugerează că dacă au loc astfel de situații, directorul implicat ar trebui să își dea demisia – de onoare.

Dacă un director de școală a cerut bani părinților pentru dezinfectanți, ar trebui să-și dea demisia de onoare! Cel puțin în Cluj-Napoca, bugetul a fost rectificat deja de trei ori pentru a putea asigura toate echipamentele necesare și pentru dezinfectanți. Chiar zilele trecute a avut loc o nouă ședință de Consiliu Local Cluj-Napoca unde au fost alocate fonduri în plus”, a declarat Marinela Marc, inspectorul Școlar General, potrivit stiridecluj.ro.

Am și investit, de fapt, 9 milioane de euro din banii clujenilor pentru tot ce înseamnă dotări, de la bănci, reparații, echipamente IT și de dezinfecție, laptopuri, toate lucrurile necesare pentru ca școala să înceapă în condiții bune. Cred că pentru prima dată nu mai putem spune acum că nu sunt săpunuri, că nu este dezinfectant în școală. Dacă acest lucru se mai întâmplă totuși, acel director de școală trebuie să plece acasă imediat, pe ușa din dos”, a spus și primarul Emil Boc, la o emisiune online.

Un părinte i-a replicat că la Școala Nicolae Titulescu s-au cerut bani: ”Au propus părinților să monteze paravan în față la fiecare elev, iar dacă ești de acord acesta costă 289 ron. Plus dezinfectant, au zis că este în băi și pe coridor gratuit , dar în sălile de clasă nu este, iar pentru acesta trebuie să plătim 30 ron”, a scris Marius Chețan.

Emil Boc a repetat și a spus că: ”Noi am asigurat școlilor tot ce ne-au cerut. Așa ceva nu există și dacă acest lucru se confirmă, directorul școlii de acolo trebuie să plece”.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.