Astazi are loc vernisajul expoziţiei temporare Mic dicţionar de divinităţi. O
incursiune în panteonul Daciei romane. Manifestarea, organizată cu ocazia
Zilelor municipiului Cluj-Napoca, face parte dintr-un proiect mai amplu ce se
derulează cu sprijinul financiar al Administraţiei Fondului Cultural Naţional
(AFCN).În cadrul acestui proiect au loc mai multe activităţi, printre care programele
de pedagogie muzeală realizate în colaborare cu Liceul teoretic „Nicolae
Bălcescu” din Cluj-Napoca, precum şi activităţile de reenactment desfăşurate în
parteneriat cu Asociaţia „Virtus Antiqua”.Vizitatorii expoziţiei vor avea prilejul să admire piese din patrimoniul
Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, care reprezintă zeii şi zeiţele din
panteonul Daciei romane. Statuete votive, reliefuri, geme, tipare, aplici ori
mânere, toate acestea ilustrând la modul sugestiv „lumea divinităţilor” provinciei
Dacia. Sunt reprezentaţi atât zeii clasici, greco-romani, cât şi divinităţile „barbare”
– danubiene, orientale ori celtice. Selecţia pieselor a urmărit realizarea unei
prezentări variate a imaginilor zeilor antici, precum şi a unei varietăţi de
manifestări religioase.Expoziţia va fi deschisă la Turnul Croitorilor, str. Baba Novac, nr. 35, etajul
II, publicul putând să o viziteze în perioada 29 mai – 12 iulie 2012.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.