Festivalul Khetane de la Pata Rât nu s-a bucurat de prezența politicienilor locali, cu toate că aceștia au fost invitați. Nimeni din administrația locală și județeană nu și-a făcut apariția, cu excepția unor consilieri locali USR.
Cluj-Napoca a avut, weekendul trecut, primul festival comunitar la Pata Rât. Timp de 3 zile, festivalul Khetane a avut proiecții de film, concerte, activități pentru copii, dezbateri, dar și o prezentare de modă. Acestea au fost gândite și calibrate special pentru a facilita interacțiunile sociale între locuitorii ghetoului clujean și locuitorii orașului, potrivit organizatorilor.
Organizatorii Khetane au invitat politicienii locali, în special primarul și viceprimarii Clujului, de a trece pragul festivalului Khetane, fără succes însă. În afară de câțiva consilieri locali USR, nimeni din administrația locală și județeană nu și-a făcut apariția la Pata Rât.
La o săptămână după festival, viceprimarul Dan Tarcea a precizat de ce nu a mers la Pata Rât.
„Nu am reușit să ajung, am fost plecat din localitate în perioada respectivă. Aș începe prin a spune că am alocat 30.000 de lei de la primărie pentru a putea fi organizat aceast festival de la Pata Rât, am susținut organizarea, suntem parteneri acolo. Am făcut acest lucru și pentru comunitatea de la Pata Rât”, a spus Tarcea, joi, la un post de radio.
Organizatorii festivalului de la Pata Rât au anunțat data ediției cu numărul 2 al Khetane. Potrivit acestora, în weekendul 11-13 august 2023, timp de trei zile, Khetane va aduce la Pata Rât concerte, proiecții de film, dezbateri, activități pentru copii etc.
„Khetane este un exercițiu de reparație morală și de justiție social, un festival non-comercial din altă ligă a Clujului de cinci stele. Nu vom uita că în 17 decembrie 2010, 350 persoane au fost evacuate din strada Coastei din Cluj, și au fost mutate forțat la Pata Rât – lângă groapa de gunoi a orașului. Nu vom uita că peste 60% din locuitorii cartierului Pata Rât au ajuns acolo după ce au fost evacuați de autorități, fără acces la transportul public și cu stigma de a locui în condiții de nelocuit. Vrem soluții pentru locuitorii din Pata Rât. Noi suntem fericiți dacă după festival locuitorii din Pata Rât se vor simți mai puțin marginalizați în orașul de cinci stele, vor fi mai băgați în seamă de instituțiile și organizațiile implicate în furnizarea de servicii sociale, medicale, ecologice și de salubritate, vor avea mai multe șanse la colaborări pe piața muncii”, transmit organizatorii.
Citește și: Judecătorii clujeni reduc un an din pedeapsa primită de un polițist corupt
Sursa: monitorulcj.ro