Dana Budeanu continuă se ne lase fără cuvinte.
De ceva vreme se speculează faptul că Dana Budeanu ar avea o legătură cu Andrei Hrebenciuc, fiul fostului lider PSD Viorel Hrebenciuc. Creatoarea de haine a publicat luni o imagine cu un inel, despre care se crede că ar fi din partea partenerului. Deși nu într-un moment roz al vieții sale, problemele cu legea nu l-au făcut pe bărbat să uite de viața personală, așa că, cel mai probabil, în viitorul apropiat, urmează nunta anului 2021.
Dana Budeanu, la un pas de măritiș. Andrei Hrebenciuc are mari probleme cu legea
Designerul va bifa cea de-a doua căsnicie, anterior fiind măritată cu Radu Budeanu, patronul CanCan, Caio, Gândul și Prosport, împreună cu care are două fete gemene. Nici pentru viitorul soț nu e prima astfel de experiență. Andrei Hrebenciuc a mai fost însurat cu Irina Noapteș, fiica fostului director al CFR, de care a divorțat în aprilie 2021, în secret, la notar, după șase ani de mariaj. În urmă cu mulți ani, el a avut o relație cu Elena Băsescu, în ciuda faptului că tații lor, Viorel Hrebenciuc și Traian Băsescu, erau rivali pe scena politică.
Viorel și Andrei Hrebenciuc au fost condamnați la câte doi ani de închisoare. Decizia nu este definitivă
Fostul lider PSD Viorel Hrebenciuc și fiul lui, Andrei Hrebenciuc, au fost condamnați în 22 iulie la câte doi ani de închisoare în dosarul retrocedăriii de păduri, conform minutei de ședință a Curții de Apel Brașov. Decizia nu este definitivă, prin urmare cei doi pot face apel. În cazul lui Andrei Hrebenciuc, pedeapsa este cu suspendare.
Curtea de Apel Brașov a rejudecat pe fond dosarul retrocedării ilegale a celor 43.227 hectare împădurite. Din februarie 2020 s-au readministrat o serie de probe și au fost reaudiați o serie de martori, s-a efectuat o expertiză criminalistică, s-au audiat înregistrările, s-au luat declarații unor inculpați, dar au fost declarate nule, pe baza unei alte decizii ce aparține Curții Constituționale a României. În același dosar, fostul deputat PSD Ioan Adam a fost condamnat tot la doi ani de închisoare, iar fostul judecător Ordog Lorand Andras la 6 ani de carceră.
„În baza art. 292 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 şi cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul Adam Ioan la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influență. În baza art. 67 Cod penal aplică inculpatului pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pentru o perioadă de 3 ani. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal. În baza art. 72 alin. 1 Cod penal, deduce din pedeapsa stabilită durata măsurilor preventive (reţinere, arestare preventivă şi durata arestului la domiciliu) de la 20.11.2014 la 29.06.2015.
În baza art. 396 alin. 5 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. b) teza I Cod procedură penală, achită pe inculpatul Adam Ioan pentru comiterea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, cu consecin?e deosebit de grave, prevăzută de art. 47 Cod penal raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 297 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 309 Cod penal şi art. 5 Cod penal.”
sursa: 9am.ro
Citește și: Adevărul despre ce au văzut de fapt astronauții pe Lună