Sociologul Vasile Dâncu, președinte al Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie, a declarat  că victoria lui Liviu Dragnea, reprezentată de preluarea șefiei interimare a PSD, „se poate citi în mai multe chei”, fiind, în același timp, și o înfrângere a premierului Victor Ponta, vizibilă prin neprezentarea sa la momentul votului în cadrul Comitetului Executiv. În viziunea sociologului, PSD „și-a pierdut relevanța politică în teritoriu”, însă Liviu Dragnea poate să reclădească echipa de conducere a partidului.”Aș spune în felul următor: pentru prima dată, PSD a reușit să pună un președinte chiar interimar, așa cum știm, care nu e din București. Asta înseamnă un mare lucru pentru organizațiile teritoriale, pentru că înseamnă mutarea centrului partidului pentru a construi proiecte locale”, a declarat Vasile Dâncu. Întrebat dacă consideră că Victor Ponta a fost înfrânt, în urma votului din CExN al PSD care l-a validat pe Liviu Dragnea în funcția de președinte interimar al partidului, Vasile Dâncu a răspuns afirmativ. „Da, a fost un vot împotriva echipei lui Victor Ponta. A fost înfrânt și s-a văzut și prin faptul că nu a mai mers să voteze pentru candidatul pe care și l-a asumat. Aceste tipuri de ezitări l-au adus pe Victor Ponta să piardă din câștigul pe care îl avea”, a adăugat Vasile Dâncu.

În acest context, președintele IRES a punctat că una dintre erorile lui Victor Ponta a fost faptul că „a luat individual întreaga activitate de conducere a PSD” și că a „lucrat mult individual”, concentrând comunicarea pe el și nerăspunzând întotdeuna „cererilor din teritoriu”.

„Victor Ponta este un lider politic valoros. Îmi pare rau pentru ce i s-a întâmplat și pentru că nu a înțeles logica politică, din acest moment. Îmi pare rău pentru că cred că, prin inteligența lui și curajul pe care l-a avut prin faptul că nu s-a luat după doctrine și ideologii (…) a avut o contribuție foarte bună, de mare viteză pe termen scurt. Pe de altă parte, cred că a înțeles mai puțin că politica e un sport de echipă. A greșit concentrând totul pe comunicare, considerând că o comunicare masivă ajunge fără să fie necesar să construiască echipe masive. Nu a știut să mențină USL, să creeze echilibru în interiorul lui și a avut și parte de o conjunctură nefericită, legată și de lipsa de noroc. Ai nevoie și de noroc în politică. A avut o grijă generică față de un mesaj de stânga și personalitatea lui de stânga, dar a avut mai puțină grijă de nevoile individuale, pe anumite zone. Nu a cuplat la ideea de regionalizare și de a schimba Constituția. Alături deCrin Antonescu era șansa lui și trebuia să o facă împotriva tuturor”, a afirmat Vasile Dâncu.

În ceea ce privește evoluția care se prefigurează pentru PSD, președintele IRES consideră că partidul are nevoie, în primul rând, de un nou proiect politic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.