Europarlamentarul român, Daniel Buda, a declarat că la sfârșitul lunii februarie, Comisia Europeană a adoptat o comunicare ce marchează doi ani de la crearea Mecanismului de Redresare și Reziliență (RRF) – instrumentul aflat în centrul planului NextGenerationEU în valoare de 800 mld EUR pentru Europa.
„De la crearea sa în urmă cu doi ani, RRF a avut un impact transformator asupra economiilor statelor membre, de exemplu, stimulând reformele sistemelor de justiție civilă și penală din Italia, reformele pieței forței de muncă din Spania, îmbunătățirea locuințelor la prețuri accesibile în Letonia, promovarea investițiilor în surse regenerabile offshore în Grecia și facilitarea digitalizării școlilor și a întreprinderilor din Portugalia”, a scris Daniel Buda pe o rețea de socializare.
Aproximativ 203 miliarde EUR din alocarea totală contribuie la măsuri care vizează reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55 % până în 2030. Aproximativ 131 de miliarde EUR contribuie la măsuri de transformare digitală a economiilor și societăților europene. Aproximativ 138 de miliarde de euro au fost dedicate cheltuielilor sociale și politicilor pentru generația următoare.
„Pe termen mediu, Comisia estimează că investițiile finanțate de NextGenerationEU ar putea stimula PIB-ul UE cu aproximativ 1,5 % în 2024 și ar putea stimula în continuare crearea de locuri de muncă. Într-un context în continuă evoluție și marcat de provocări, RRF s-a dovedit a fi un instrument extrem de agil, capabil să abordeze mai multe provocări nou apărute”, a conchis Daniel Buda.
zău>>>>???Dar de SCHENGHEN ai auzit cumva????Ca nu ai făcut absoult NIMIC…dar de pensiile speciale ale magistraților știi ceva..ca v-ați făcut campanie electorala pe tăierea lor……în rest sa auzim de bine….NOTA ZERO!!