Astăzi, 24 ianuarie, celebrăm Ziua Internațională a Educației, o dată stabilită de Organizația Națiunilor Unite în 2018 pentru a sublinia importanța educației în promovarea păcii și dezvoltării durabile. Ministrul Educației, clujeanul Daniel David, a transmis un mesaj amplu și profund, subliniind necesitatea modernizării sistemului educațional din România și rolul educației în modelarea viitorului țării.

„Cum facem educația, așa devine și țara!”

Ministrul Daniel David a evidențiat complexitatea sistemului educațional din România, dar și impactul său asupra întregii societăți:

„Sistemul românesc de educație este unul complex și complicat, cu milioane de oameni implicați direct, iar restul țării format în cea mai mare parte din absolvenți ai acestui sistem. Educația devine astfel aproape sinonimă cu țara, iar așa cum facem educația, așa devine și țara!”

În acest context, ministrul a trasat o linie clară între tipul de educație pe care îl dorim și viitorul țării:

„Dacă vrem o țară democratică și modernă, fondată pe știință și religie, în care să avem bunăstare, nu una autocrată și bizar-izolaționistă bazată pe pseudoștiință și pseudoreligie, ne trebuie o educație adecvată.”

Modernizarea educației – întoarcerea la esență

Ministrul a explicat direcția în care se îndreaptă procesul de modernizare a educației, subliniind că orice schimbare poate genera temeri, dar este necesară pentru atingerea obiectivelor.

„Modernizarea – așa cum o înțeleg și cum o planific eu – nu înseamnă decât să ne întoarcem la esența educației, și anume că absolvenții trebuie să devină buni profesioniști, buni cetățeni și oameni cu o calitate bună a vieții.”

În acest sens, Daniel David a detaliat structura competențelor care trebuie transferate prin educație:

„Competențele înseamnă o structură formată din:

1.Cunoștințe declarative – ce știm să spunem, care oferă cultură, rezistență la manipulare și flexibilitate în acțiuni practice.

2.Cunoștințe procedurale – ce știm să facem, care ne transformă în persoane eficiente.

3.Valori – ce este important și de ce, oferind sens și semnificații, cu impact pozitiv asupra calității vieții.**”

„Nimeni nu trebuie să rămână în urmă”

Un alt aspect esențial subliniat de ministru a fost asigurarea echității în procesul de modernizare a sistemului educațional:

„În acest proces de modernizare, nimeni nu trebuie să rămână în urmă, iar aspectele administrativ-birocratice trebuie să servească scopul educației, nu să-l încurce sau să-l determine!”

Un apel la unitate și implicare

În încheiere, Daniel David a lansat un apel către toți cei implicați în procesul educațional să participe activ la această transformare:

„Vă invit să fim cu toții parte din această viziune a schimbării, construind, învățând și adaptându-ne împreună pentru a co-crea sistemul de educație așa cum ni-l dorim și cum trebuie să fie.”

În mesajul său, ministrul a transmis urări tuturor celor implicați în educație, de la profesori și elevi, la părinți și întregul sistem: „La mulți ani tuturor!”

Citeşte şi: Averile celor mai bogaţi şefi din Primăria Cluj-Napoca, în frunte cu edilul Boc

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.