În urmă cu patru ani, procurorii DNA Cluj, l-au trimis în judecată pe fostul șef al AJOFM Cluj, Daniel Don, pentru fapte de corupție. ”Cu dreptatea în mână și cu acte indubitabile”, de peste un an de zile, Daniel Don încearcă să obțină rejudecarea dosarului. Face un apel la politicieni și îi întreabă ”de ce la Cluj justiția e injustiție?”, ”de ce la Cluj deciziile nu se respectă?”.

Legea este clară, mai puțin în Cluj-Napoca, spune Daniel Don. Fostul șef al AJOFM Cluj se referă la decizia CCR privind completele specializate pentru fapte de corupție. Textul de lege prevede clar că pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor de corupție, se constituie complete specializate. Sancţiunea nerespectării acestor norme juridice, întrucât privesc legala compunere a completului de judecată, este nulitatea absolută, prevăzută de dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală. Inclusiv Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Public au concluzionat că textul de lege este suficient de clar, în sensul că trebuie să existe complete specializate pentru fapte de corupție. Deși magistrații altor instanțe din țară aplică decizia CCR, la Cluj ”justiția e injustiție”, spune Daniel Don.

”La ultimul termen de judecată, vineri, 19 iunie, speram ca domnul judecător Marius Lupea să vadă că legea-i foarte clară, că CCR spune că acolo unde nu există complet specializat pe fapte de corupție, se sancționează cu nulitate absolută. Mai mult, vine și întărește această situația și răspunsul Înaltei Curți care spune același lucru: că decizia Curții Constituționale nu se interpretează, ci se aplică.

De peste un an de zile mă chinui să demonstrez că am dreptate, solicitând în nenumărate ori ca dosarul să se întoarcă spre rejudecare către un complet specializat”, spune Daniel Don.

Deși legea este clară, fostul șef al AJOFM Cluj a făcut toate demersurile pentru a demonstra că, completul care îi judecă dosarul în faza de fond este nespecializat, prin urmare dosar ar trebui rejudecat.

”Am adus toate argumentele posibile și imposibile și speram ca vineri dosarul să fie retrimis spre judecată la un complet specializat. Am mai depus vineri și un document prin care am solicitat nulitatea absolută a actelor de urmărire penală, pentru că procurorii nu au formare profesională continuă, cum spune legea, iar de asta depinde un proces echitabil”, mai spune Don.

”De ce la Cluj justiția e injustiție?”

Deși la alte instanțe din România, magistrații respectă decizia CCR privind completele specializate pe fapte de corupție, la Cluj, tocmai procurorul îi cere să nu respecte decizia.

”Am studiat toată practica judiciară pe aceste complete specializate și constant că în țară s-au întors spre rejudecare două dosare la Curtea de Apel Craiova, două la Constanța, la Brașov, la Pitești, vreo șapte-opt dosare la Curtea de Apel Mureș. De ce la Cluj justiția este altfel decât în țară? De ce la Cluj justiția e injustiție? De ce la Cluj deciziile nu se respectă?Am citit hotărâri ale judecătorilor din alte județe, inclusiv procurorii cer întoarcerea dosarelor, adică procurorii DNA de la alte Curți de Apel constată că legea este clară. De ce la Cluj procurorul DNA îi cere judecătorului să nu respecte legea, adică de ce deciziile Curții Constituționale pentru DNA Cluj nu există?

Și vreau să fac un apel la politicienii de la Cluj și mă refer la domnul Buda, la domnul Boc, domnul Nicoară, domnul Rareș Bogdan pentru că nu cred că într-un oraș de cinci stele cum este Clujul este normal să avem injustiție. Nu cred că este normal ca justițiabilii să își strămute dosarele în alte județe pentru a-și obține dreptatea pentru că la Cluj nu se poate. Cu dreptatea în mână și cu acte indubitabile, constați că nu ai dreptate și nu ți se dă dreptate. Eu îmi pierd viața și banii pentru a continua un proces care astăzi, în opinia generală totală și legală, este nul de drept? Astăzi, acest dosar nu mai trebuia să existe în faza aceasta de judecată.

Nu s-a cercetat fapta, nu există fapta pentru ca acest dosar să se fi deschis. Asta este inchiziție, nu este justiție. Iar fapta nu există! Tuturor celor interesați – clujeni, avocați, profesori universitari de drept, oameni politici – le pun la dispoziție toate actele din acest dosar pentru a le studia, iar dacă ei găsesc fapta și dacă găsesc probe care demonstrează că sunt vinovat, eu renunț la acest proces!”, mai spune Daniel Don.

Curtea Supremă: Legea este clară!

Curtea de Apel Alba Iulia a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a pronunța o hotărâre prin care să dea o rezolvare de principiu a următoarelor chestiuni de drept:

„În interpretarea art.29 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, se poate considera că judecătorul de la instanţa de fond care, anterior, a fost desemnat titular al unui complet specializat pentru judecarea cauzelor de corupție, iar ulterior colegiul de conducere a instanţei nu l-a desemnat într-un complet specializat, este competent să judece cauze de corupţie repartizate în perioada în care nu a fost desemnat prin hotărârea colegiului de conducere ca titular al unui complet specializat, în condițiile în care, în perioada respectiva, niciun complet al secţiei penale a instanței respective nu a fost desemnat pentru a judeca cauze de corupţie?

În ipoteza unui răspuns negativ, care este sancţiunea în acest caz, nulitatea relativă sau nulitatea absolută?”.

În 28 aprilie, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra chestiunii de drept menționată și a decis respingerea ca inadmisibilă a sesizării, motivând că textul de lege este suficient de clar, în sensul că trebuie să existe complete specializate pentru fapte de corupție.

Inclusiv reprezentantul Ministerului Public, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ce a fost reprezentat de domnul procuror Teodor Manea a solicitat Curții Supreme respingerea ca inadmisiblă a sesizării formulate de Curtea de Apel Alba Iulia pe motiv că dispozițiile legale care reglementează completurile specializate pe corupție sunt clare şi nu creează dificultăţi de interpretare. Cu alte cuvinte, procurorul spune că dacă nu se respectă completele specializate se atrage nulitatea absolută.

2 COMENTARII

  1. După ce simti pe pielea ta cum merg lucrurile te lămurești.Au ajuns oamenii sa faca reclamatii sesizări la bucurești la Corpul de control pt.fapte care s ar rezolva la nivel de secție de cartier de poliție,totu i pe baza de mită,multi sefi is cumpărați sa protejeze infractorii

  2. Justitia in Romania in general si Cluj in special este la pamant.S-a creat o dictatura a justitiei unde cetateanul este batjocorit.Impresia este ca cei din justitie vor numai privilegii pe motivul ca ei ar fi o putere(dictatura) in stat. Vai de ea justitie si mai ales de cetateanul simplu care apeleaza la ei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.