Fostul șef al Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) Cluj, Daniel Don, a vorbit în exclusivitate pentru Gazeta de Cluj despre modul în care evoluează dosarul în care este acuzat de fapte de corupție.

La sfârșitul săptămânii trecute, magistrații de la Tribunalul Timiș au constatat nulitatea absolută a măsurilor de supraveghere tehnică efectuate în dosarul nr. 45/P/2015 al DNA- Serviciul Teritorial Cluj constând în interceptarea comunicațiilor ori a oricărui tip de comunicare la distanță, supravegherea audio, video sau prin fotografiere și supravegherea tehnică constând în localizarea și urmărirea prin mijloace tehnice.

Pot spune că domnul Lupea a făcut represiune nedreaptă asupra mea

Daniel Don susține că judecătorul Marius Lupea a decis condamnarea sa la cinci ani de închisoare, cu toate că magistratul văzuse înainte documentele ilegale încheiate între SRI și DNA – ST Cluj.

„În primul rând, i-am cerut domnului Lupea să desecretizeze corespondența dintre Serviciul Român de Informații și Direcția Națională Anticorupție – ST Cluj. Dumnealui a solicitat documentele din partea celor două instituții, dar când să le desecretizeze și să ni le prezinte a zis că el a văzut documentele și că n-o să țină cont de ele în instanță, atunci când o să judece.

Cu toate acestea, în motivarea sa la decizia de condamnare a făcut trimitere chiar la înregistrările din dosar, deși Curtea Constituțională a spus foarte clar că toate protocoalele de cooperare semnate între SRI și DNA sunt ilegale și sunt lovite de nulitate absolută. Domnul Lupea a mers mai departe, cu toate că dumnealui nu putea să judece acest dosar pentru că nu era specializat din punct de vedere al pregătirii profesionale.

Nu a ținut cont de acest aspect și a continuat să judece acest dosar și mi-a dat o condamnare cu executare. Pot spune că domnul Lupea a făcut represiune nedreaptă asupra mea și nimeni nu l-a arestat încă. Nici pe el și nici pe doamna Cireap. O instanță care a dat o decizie definitivă a spus că nu s-a judecat corect. Dosarul a ajuns la Curtea de Apel Cluj, după aceea la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde s-a decis că acest dosar trebuie să fie strămutat la o altă instanță.”, a declarat Daniel Don.

„Vom continua să ne zbatem”

Fostul șef al Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) Cluj a vorbit și despre modul în care s-a făcut analiza datelor privind tranzacţiile financiare de către DNA și cum va continua să se zbată până când și această expertiză și raport de constatare să fie înlăturate de la dosar.

„Am cerut și constatarea nulității absolute a procedeului probatoriu a analizei datelor privind tranzacţiile financiare. Urmează pe acest aspect să venim și să întărim probatoriul și teza probatorie asupra faptului că SRI și DNA au făcut și raportul de constatare pe partea financiară din dosar, acest aspect se vede din răspunsurile celor două instituții că au lucrat la expertiza financiară.

Ei au folosit la expertiza financiară extrasele de cont. Noi am atras atenția în acest caz că expertiza financiară este vădit subiectivă pentru că nu conține niște elemente foarte importante: intrările și ieșirile. Mai exact, conține numai intrările fără ieșiri și nu este arătată ora operațiunii financiare.

Mai mult, avocatul meu a realizat o analiză și a arătat că cele 300 de pagini din raportul de constatare făcute de experta DNA nu putea fi realizat într-o perioadă de 3 săptămâni. DNA a cerut SRI să pună la dispoziție pe un suport extern analiza financiară pe care au făcut-o ofițerii de informații.

Este foarte clar că toate mijloacele de probă obținute cu sprijinul SRI sunt lovite de nulitate. Vom continua să ne zbatem ca și această expertiză și raport de constatare să fie înlăturat de la dosar pentru că sunt ilegale realizate.”, a declarat Daniel Don pentru Gazeta de Cluj.

Soluția magistraților demonstrează modul în care s-a construit dosarul de mită

Magistrații de la Tribunalul Timiș au constatat nulitatea absolută a măsurilor de supraveghere tehnică efectuate în dosarul nr. 45/P/2015 al DNA- Serviciul Teritorial Cluj.

„Conform deciziilor Curții Constituționale nr. 802/2017 din 5 decembrie 2017, decizia nr. 812/2021 din 9 decembrie 2021 raportat la decizia Curții Constituționale nr. 302/2017 din 4 mai 2017 constată că cererile formulate de inculpatul Don Daniel, prin apărător ales, av. Claudiu Beinşan de constatare a nulității absolute a procedeelor probatorii și a mijloacelor de probă indicate în cererile din data de 19.05.2022 și 10.11.2022 sunt admisibile.

Admite în parte cererile formulate de inculpatul Don Daniel, prin apărător ales, av. Claudiu Beinşan, astfel: În temeiul art. 281 alin. 1 lit. b din Codul de procedură penală cu referire la deciziile Curții Constituționale a României nr. 51/2016, 302/2017 şi 26/2019, art. 6 C.E.D.O., constată nulitatea absolută a măsurilor de supraveghere tehnică efectuate în dosarul nr. 45/P/2015 al DNA- Serviciul Teritorial Cluj constând în interceptarea comunicațiilor ori a oricărui tip de comunicare la distanță prev. de art. 138 alin. 1 lit. a C.p.p., supravegherea audio, video sau prin fotografiere prev. de art. 138 alin. 1 lit. c C.p.p. constând în fotografierea persoanelor, observarea sau înregistrarea conversaților, mișcărilor ori a altor activități efectuate de persoanele supravegheate din prezenta cauză și supravegherea tehnică prev. de art. 138 alin. 1 lit. d C.p.p. constând în localizarea și urmărirea prin mijloace tehnice.

Constatată nulitatea absolută a mijloacelor de probă constând în procesele-verbale de redare a rezultatelor acestor activităţi de supraveghere tehnică conform art 138 alin. 1 lit. a, c, d C.p.p. dispuse în prezenta cauză, inclusiv planșe foto, precum şi suporţii optici care stochează rezultatele. În temeiul art. 102 alin. 3 C.p.p rap. la Deciziei nr. 22/18.01.2018 a Curţii Constituţionale publicată în M.Of nr. 177/26.02.2018 dispune excluderea fizică din materialul probator administrat în cauză a mijloacelor de probă astfel obținute, respectiv suporţii optici care stochează rezultatele activităților de supraveghere tehnică dispuse în prezenta cauză, precum şi procesele verbale de redare a rezultatelor acestor activităţi, inclusiv planșe foto.

În temeiul Deciziei nr. 22/18.01.2018 a Curţii Constituţionale publicată în M.Of nr. 177/26.02.2018 dispune înlăturarea din cuprinsul actului de sesizare mențiunilor referitoare la conținutul probelor excluse. Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de inculpatul Don Daniel, prin apărător ales, av. Claudiu Beinşan de: a ) constatare a nulității absolute a procedeului probatoriu a analizei datelor privind tranzacţiile financiare având în vedere încălcarea competenţei funcţionale a organului care a pus în executare această măsură; b) constatare a nulității absolută a mijloacelor de probă constând în înscrisurile care cuprind analiza datelor privind tranzacţiile financiare şi, pe cale de consecinţă excluderea fizică de la dosarul cauzei a tuturor actelor procesuale şi procedurale care cuprind referiri la probele obţinute în urma analizei acestor date; c) în temeiul art. 102 alin. (4) C. proc. pen. constatarea nulității absolute, cu consecința excluderii fizice, a tuturor probelor derivate obţinute ca urmare a administrării acestora, inclusiv a Rapoartelor de constatare întocmite de specialistul DNA. Cu cale de atac odată cu sentința. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 16.12.2022.”, arată soluția pe scurt a instanței.

Citește și: Directorul unui liceu din Cluj și-a pus afacerea mai presus de lege și vinde mâncare pentru copiii din instituție – Ziar Gazeta de Cluj

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.