Daniela Dobrilă, director în cadrul ARR Bucureşti, cea care a fost in dosarul FANY, pentru luare de mită este acum trimisă în judecată de către DNA pentru abuz în serviciu.
DOBRILĂ DANIELA, la data faptelor director al Direcţiei Licenţiere şi Autorizare din cadrul Autorităţii Rutiere Române (A.R.R.), cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
– fals intelectual.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada noiembrie – decembrie 2013, în cadrul programului de transport călători în județul Galați aferent anilor 2014 – 2019, inculpata Dobrilă Daniela, în calitate de director al Direcţiei Licenţiere şi Autorizare din cadrul Autorităţii Rutiere Române (A.R.R.), şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, în sensul că a dispus şi a realizat o comunicare către baza de date a Centrului Naţional de Management pentru Societatea Informaţională (C.N.M.S.I.) din care rezulta faptul că un operator de transport avea o vechime neîntreruptă de 64 luni în deţinerea licenţelor pe traseele Galaţi – Cişmele şi Galaţi – Fântânele.
În realitate, firma respectivă avea o vechime mult mai mică de numai 28 de luni.
Comunicarea respectivă a fost intermediată tehnic de un subaltern. Faţă de acesta, inculpata s-a prevalat de ascendentul ierarhic profesional conferit de funcţia ei superioară şi l-a indus în eroare în scopul menționat mai sus.
Acest lucru l-a ajutat pe operatorul de transport să câștige licitația privind cele două trasee amintite.
Prin demersurile abuzive ale inculpatei Dobrilă Daniela a fost obținut un folos necuvenit pentru operatorul de transport care a și câștigat licențele pentru cele două trasee concomitent cu vătămarea drepturilor şi intereselor legitime ale celeilalte participante la licitație.
În același context, în luna ianuarie 2013, inculpata Dobrilă Daniela la solicitarea aceluiași operator de transport, a întocmit şi semnat o adeverinţă în cuprinsul căreia a atestat în mod necorespunzător adevărului, faptul că firma respectivă avea la momentul respectiv o perioadă de deţinere neîntreruptă a licenţelor pe traseele Galaţi – Cişmele şi Galaţi – Fântânele de 54 luni şi 15 zile, în condiţiile în care, în mod real, firma respectivă avea o vechime neîntreruptă mult mai mică.
În acest sens, inculpata Dobrilă Daniela l-a determinat, prin inducere în eroare, pe un subordonat să semneze fără vinovăţie adeverința respectivă, document care apoi, în baza circuitului intern reglementat la nivelul instituţiei, a fost semnat în aceleași condiții și de alte persoane din conducerea A.R.R..
Ulterior, în cursul anului 2013, operatorul de transport s-a prevalat de acest document în cadrul unor proceduri administrative şi juridice în scopul obţinerii atribuirii aceloraşi două trasee în cadrul programului de transport aferent anilor 2014 – 2019.
Precizăm că, la data de 6 mai 2014, inculpata Dobrilă Daniela a mai fost trimisă în judecată de procurorii anticorupție pentru infracțiuni comise tot în legătură cu atribuțiile sale de serviciu comunicat nr. 532/VIII/3 din 6 mai 2014.
Prezentul dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Galați.
În dosarul FANY procurori o acuzau de : folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată, complicitate la spălare de bani şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Daniela Dobrilă, a acceptat şi a primit de la cei doi oameni de afaceri din Cluj, nemijlocit sau prin intermediari, bunuri şi bani cu titlu de mită: un autoturism, un televizor, boxe, suma de 10.000 lei, un mp3 player şi mai multe obiecte de îmbrăcăminte (valoarea totală fiind de cca 12.000 euro).