Ministrul Agriculturii, Petre Daea a făcut declaraţii privind preţul cartofilor. Acesta a declarat că la Bruxelles piaţa este de trei ori mai scumpă decât cea de la noi din ţară.

„Puteţi să-mi spuneţi că-s veniturile altele, dar produsele sunt aceleaşi, iar gustul tomatelor româneşti şi valoarea lor este extraordinară”, a afrimat ministrul potrivit celor de la Realitateafinanciară.net

„Cartoful este de anul trecut, s-a recoltat anul trecut, fermierii i-au ţinut în depozite cu temperatură controlată aproape un an de zile ca să-l aducă pe masa consumatorului pe tot timpul anului. Acestea sunt costuri suplimentare care se regăsesc în acest preţ, este normal, este firesc, şi dacă luaţi analiza preţurilor din ultimii ani, o să vedeţi aceeaşi tendinţă şi acelaşi comportament pe piaţă. Am văzut şi ieri, şi alaltăieri, am încercat să intervin la un post de televiziune, eram la Bruxelles, la Consiliu, pentru a stăpâni această dorinţă de a torpila proiecte şi programe pe care le are România, puse în faţa consumatorului, şi pentru care, iată, facem eforturi bugetare să le aducem aici, şi anume cum că preţul la tomate este mare” declara acesta intrebat despre preţul cam mare al cartofilor.

Conform unor date publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS) s-a arătat că rata anuală a inflaţiei, cea care măsoară evoluţia preţurilor de consum din ultimul an, a crescut in luna aprilie la 4,11%, după ce in luna martie urcase la 4,03%, in condiţiile in care cartofii s-au scumpit cu 32,33% doar in ultimele 4 luni.

În comparaţie cu luna decembrie, cele mai mari preţuri au fost înregistrate la cartofi (32,33%), alte legume si conserve de legume (23,61%) şi citrice (13,09%).

Timiş Cristian

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.