Vicepreședintele Curții de Conturi a României, Cosmin Nicula, cel care, cel puțin în teorie, ar trebui să vegheze asupra modului în care sunt cheltuiți banii publici, și-a întins tentaculele precum o caracatiță pentru a-și rotunji considerabil veniturile prin intermediul unor firme care s-au umplut de bani peste noapte. Nicula pare că deține un scut împotriva DNA, care nu a sesizat niciodată încrengăturile obscure în care s-a strecurat fostul senator. 

În articolul Vicepreședintele Curții de Conturi, implicat până în gât în afaceri obscure cu bani publici și fonduri europene,  din  iunie 2022, scoteam la iveală date și informații bine camuflate de ochii opiniei publice timp de 12 ani de la săvârșirea faptelor și 6 ani de la depistarea lor oficială.

Dacă în 2010 fostul senator accesa  ilegal  o jumătate de milion de euro  prin firmele  controversatului  asfaltangiu hunedorean  Axinte Vasile, care absolut întâmplător i-a construit o vilă de lux în strada Flamingo nr.8 din Deva, între timp  promovat ca vicepreședinte al Curții de Conturi, demnitarul  evită loviturile directe și  le preferă pe cele „cu manta”, încasând  banii de la alți asfaltangii, prin vânzări  supraevaluate către firme devenite „de succes” peste noapte.

Și ca tabloul antcorupției din România să fie cât mai sugestiv, familia Nicula nu  controlează   doar cheltuirea legală a banilor publici ci și banii  privați ai românilor   cu  mari averi, Nicula Simona  răspunzând de această categorie în cadrul  ANAF. Adică soții Nicula fiind foarte bogați, se verifică singuri.

Cine controlează combinațiile financiar – economice ale soților Nicula nu se știe în mod oficial, dar în niciun caz DNA la care se pare că au imunitate totală. Suntem convinși că imunitatea lui Nicula Cosmin Vasile nu se mai bazează doar pe prietenia cu comisarul Berbeceanu Traian, afișată în mod public de mult timp, ci se bucură și de alți „întăritori”. Altfel este greu de înțeles cum în perioada când fostul președinte al Consiliului Județean Hunedoara, Moluț Mircea, era cercetat și chiar arestat de DNA, împreună cu un presupus complice al său Axinte Vasile, asfaltangiu ale cărui firme ar fi primit contracte în mod ilegal și lucrări  supraevaluate, Nicula Cosmin Vasile  cu vila construită pe datorie de către „corupătorul”  lui Moluț nu  este  nici măcar deranjat de procurorii DNA – Alba Iulia.

Culmea este că firma SC Viva Construct SRL, deținută de Axinte Vasile și menționată ca una dintre cele avantajate ilegal de către Moluț, este cea care îi construise casa lui Nicula pe datorie. 

„Surorile” acestei firme, SC  Ferart SRL  și SC  Eurocons Expert SRL, aparținând tot lui Axinte Vasile, primiseră fondurile europene necuvenite cu implicarea directă, dovedită de către alte instituții  a senatorului   Nicula Cosmin Vasile. Dacă în 2010 când s-au deturnat banii europeni DNA nu aflase potlogăria, în 2016 când îl cerceta pe Axinte, sigur știa fiind sesizat de către DLAF care a și recuperat banii de la autorii șmecheriei. Cu toate acestea procurorii au „omis” să-l întrebe  pe Axinte despre combinațiile cu Nicula Cosmin Vasile și pe acesta din urmă de ..sănătate”. Acum după atâta timp constatăm că în jurul lui Nicula Vasile Cosmin  se derulează în continuare o serie de afaceri susceptibile de a ascunde fapte discutabile legate de proiectul de investiții privind Reabilitarea liniei de cale ferată Frontiera Curtici-Simeria, parte componentă a Coridorului IV Pan European pentru circulația trenurilor cu viteza max. de 160 km/h, tronsonul 2 km. 614-Gurasada și tronsonul 3 Gurasada-Simeria,   finanțat  din fonduri europene. Beneficiarul acestor lucrări, finanţate de Uniunea Europeană, este Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. iar, potrivit proiectului, linia ferată de mare viteză (Simeria -Gurasada) urmează să intre în exploatare feroviară în anul 2023. Până în luna ianuarie 2021  reabilitarea căii ferate şi construcţia podurilor, podeţelor, pasajelor şi a clădirilor noi din staţii se realizase  în proporţie de 40 la sută” conform unui  comunicat al Prefecturii  Judeţului Hunedoara.

Sectorul Simeria – Gurasada, în lungime de 40,8 kilometri, este construit de Asocierea FCC – Astaldi – Contratas y Ventas. Contractul în valoare de 2,63 miliarde de lei a fost semnat la 30 august 2017, ordinul de începere al lucrărilor a fost dat în 3 octombrie 2017, iar termenul iniţial estimat de finalizare a proiectului era octombrie 2020. Contractul prevede modernizarea celor 41 de kilometri de infrastructură şi suprastructură feroviară pentru circulaţia trenurilor de călători cu viteza maximă de 160 km/h, lucrări de terasamente şi consolidări pe întreaga distanţă, construirea a 17 poduri, dintre care cele trei peste râul Mureş, 27 de podeţe, 4 pasaje superioare, 3 pasaje inferioare, lucrări civile în 9 staţii de cale ferată. Sursa de finanţare este asigurată din fonduri nerambursabile obţinute prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 – 2020 şi de la bugetul de stat, iar termenul de execuţie este de trei ani.

Lotul Simeria – Gurasada face parte din Tronsonul Km 614 – Simeria noua magistrală feroviară de peste 140 de kilometri aflată în şantier în vestul ţării, a cărei finalizare a fost estimată în 2022. Magistrala va cuprinde 60 de kilometri de traseu nou şi nouă poduri peste râul Mureş. Apare un nou și impetuos asfaltangiu hunedorean care se intersectează financiar     cu același Nicula Cosmin Vasile Firma SC GAMA    CONSTRUCT     UTILAJ  SRL  a fost înregistrată la data de 08.03.2018. Fondatorii firmei au fost   Danci Gavrilă și  Pop   Andreea  Diana. În decurs de o lună de la înființare în acționariatul firmei au loc o serie de schimbări ciudate: –  pe 22.03.2018 Danci se retrage din firmă și intră Pop  Daniel Marius cu circa 5 % , Pop  Andreea  Diana rămânând cu 95% și administrator; – pe 20.04.2018 iese din firmă Pop Andreea  Diana și reintră cu 50% DANCI care preia și administrarea, restul de 50% rămânând la Pop  Daniel Marius. În continuare, pe 10.10.2018 locul lui Pop Daniel Marius în firmă  este preluat de  Măgurean  Ioan Grațian.

Danci Gavrilă (57 de  ani) este unul dintre  asociații  principali ai firmei SC GAMA CONSTRUCT SRL, un afacerist  în domeniul comerțului alimentar, cu   cafenele, baruri, restaurante. Deși deține încă două firme cu profil de construcții GENERAL CONSTRUCT DANCI GAVRILA SRL și SC  CONSTRUCT UTILAJ   VEST SRL, anvergura acestora atât înainte cât și după înființarea firmei în cauză este total nesemnificativă din toate punctele de vedere (cifre de afaceri anuale de 40-50.000 de euro fiecare, dotări cu mijloace fixe sub 10.000 de euro în total,etc.) Măgurean  Andreea  Diana (născută  Pop) are 26 de ani și este concubina/posibil recent soție, a afaceristului Măgurean Edward Marius (43 de ani) cei doi avînd un copil.  Măgurean Edward Marius învârte de mulți ani afaceri și firme din diverse domenii, fără a înregistra profituri. Legăturile sale cu domeniul construcțiilor sunt punctual -oportuniste, neavând vreo firmă sau contract semnificativ. De câțiva ani  prin firma MAG INVEST INC – S.R.L. a exploatat cariere de materiale de construcții dar firma raportează doar pierderi financiare, fiind evident vorba de afaceri evazionist-infracționale. A mai fost semnalată prin 2016 cu niște activități de demolare imobile vechi  în Constanța pentru a face loc unor  dezvoltări imobiliare.

De circa 4 ani, de  când a fost înființată  SC GAMA CONSTRUCT SRL, MAG INVEST INC – S.R.L. nu a mai avut activitate. Pop  Daniel Marius (60 de ani) este tatăl numitei MĂGUREAN  ANDREEA  DIANA , folosit formal în firmă. Măgurean  Ioan Grațian (70 de ani) este tatăl lui Măgurean Edward Marius.

În prezent Danci Gavrilă s-a retras formal din firmă cedând cele 50% părți sociale fiicei sale Danci Valentina Georgiana (40,48%)  și lui Șerban Raul Sebastian (9,52%). Acesta din urmă este un sportiv, probabil viitor ginere a lui Danci Gavrilă, care în 2017 a încercat să obțină un post de agent la penitenciarul din Deva, nereușind să ia examenul. Celelalte 50% din părțile sociale ale firmei sunt pe numele lui Măgurean  Ioan Grațian. Înainte de semnarea contractului cu Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. (30.08.2017) firma  ASTALDI   închiriază casa familiei Nicula din Deva str. Flamingo nr.8 (cea construită de controversatul Axinte Vasile) pentru care plătește 6000 de euro în 2017, iar în anul 2018  casa apare ca fiind închiriată firmei SC GAMA CONSTRUCT UTILAJ SRL cu suma de  9000 de euro conform declarațiilor de avere ale soților Nicula din 2018 și 2019.

La 02.10.2018 SC GAMA CONSTRUCT UTILAJ   SRL  cumpără casa respectivă de la familia NICULA  cu suma de 350.000 de euro  conform declarațiilor de avere pe 2019. Foarte posibil ca plata primei tranșe de 150.000 euro să se fi făcut în 2019 pentru că în declarațiile de avere pe 2019 soții NICULA apar cu 200.000 de euro înprumutați/investiți în  firma SC GAMA CONSTRUCT UTILAJ   SRL și asta ar putea reprezenta din suma rămasă neachitată de către firma în cauză. În declarațiile din 2020 suma scade la 180.000 euro(deci în 2019 Nicula a mai primit 20.000 de euro din datorie) iar în 2021  suma dispare din declarația de avere ca și cum firma ar fi stins datoria în cursul anului 2020.

Pe 10.03.2015 Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți a făcut o serie de rețineri și percheziții  care-l vizau pe Georgică Cornu  supranumit regale asfaltului din Banat în dosarul cu nr.97/P/2013. Printre cei reținuți și ulterior cercetați sub control judiciar s-a numărat și Danci Gavrilă . Dosarul respectiv  a fost clasat la data de 03.10.2018, la o zi după ce firma  SC GAMA CONSTRUCT SRL a cumpărat casa de la Nicula Cosmin Vasile. Succesiunea evenimentelor poate fi doar o  coincidență, însă se pare că  subcontractările obținute de firmă în proiectul de investiții menționat au fost obținute când situația juridico-penală a patronului acesteia era încă incertă. Imediat după  înființarea firmei SC GAMA CONSTRUCT SRL afacerea cu construcții a lui Danci Gavrilă  crește exponențial. Firma respectivă înregistrează din primul an(practic o jumătate de an) o cifră de afaceri de peste 1 milion de euro , profit de peste 700.000 euro și mijloace fixe de de peste 80.000 de euro(vezi situațiile financiare ale firmelor lui Danci Gavrilă și Măgurean Edward Marius). Firma SC GAMA CONSTRUCT SRL pare o “ pușculiță “ folosită ca interfață  de către un grup de interese netransparent, capabil să facă aranjamente subterane vizând contracte de mare anvergură financiară.Nimic profesional nu-i recomanda pe Danci și Măgurean să primească contracte de așa valori la o lucrare de asemenea anvergură. Subcontractor la același proiect este și firma lui Axinte Vasile(acum administrată de un anume Pitea) SC VIVA CONSTRUCT SRL , care are o anumită dimensiune dispunând de mijloace fixe de 1,5 milioane de euro   și circa 60 de angajați în mod constant (vezi parametrii economici mai jos).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.